Cea de-a 18 zi a demonstrației din Piața Universității la București (2)
Puterea instalată în țară a spart unitatea poporului creată de victoria revoluției, împărțind societatea și învrăjbind-o prin opunerea muncitorilor - intelectualilor, a majorității românești - minorităților naționale și invers. Exemplu: intervenția minerilor din 29 ianuarie 1990 la București și evenimentele sângeroase din 18-20 martie de la Târgu Mureș.
Tot acum, se observă cum puterea încearcă să izoleze masele de oameni care manifestează pașnic împotriva Comunismului în diferite orașe ale țării, manipulându-i pe ceilalți împotriva acestora și speculând dorința lor de bine și de liniște în societate. Exemplu: manifestațiile din Piața Universității București și din orașele: Timișoara, Constanța, Arad, Iași, Brașov și altele. Tot cetățenii țării trebuie să se implice în acest proces de eliminare a comunismului și să participe efectiv la acțiunile și măsurile necesare în vederea realizării acestui scop”.
Citesc în continuare în Declarația „Asociației 15 noiembrie” a foștilor demonstranți de la 15 noiembrie 1987 de la Brașov:
„Oameni ai muncii care reprezentați o forță socială covârșitoare și un capital de energie indispensabilă progresului țării, sunteți datori din aceste motive să continuați lupta de voi începută împotriva Comunismului în totalitatea lui. Nu vă opriți la jumătatea drumului, căci forțele care vor menținerea vechiului regim vor profita imediat ca și înainte de revoluție de pasivitatea noastră. Nu vă lăsați înșelați și conduși de zvonurile organizate cu scopul de a vă face să nu vedeți clar propriile voastre interese. Problemele politice ale țării ar trebui, mai întâi, să capete un temei într-o Constituție, legea fundamentală a țării. Această lege va stabili de cine va fi condusă țara, în ce condiții și cu ce reprezentanți. Constituția țării va consfinți instituțiile democratice ale țării, fără de care drepturile și libertățile cetățeanului nu ar putea fi respectate. Nu este necesar ca în momentul de față, adică până la elaborarea Constituției, țara să aibă președinte. Timpul maxim până la elaborarea Constituției fiind de numai doi ani și jumătate, țara va putea fi condusă de un parlament și un guvern care să i se subordoneze. Un Președinte acum constituie pericolul instaurării unei dictaturi personale, care ar putea influența elaborarea Constituției cu prevederi care să-i legitimeze puterea.
Pentru ieșirea din grava criză politică în care se află țara propunem următoarea moțiune:
- Renunțarea pentru această primă perioadă la funcția de Președinte, impusă prin Legea Electorală.
- Abrogarea capitolului 7 din legea Electorală, privind Instituția Președintelui, urmând ca această problemă să fie rezolvată după elaborarea Constituției.
- Sistemul parlamentar, instituit în condițiile unor alegeri libere și organizate democratic, va asigura guvernarea țării în această perioadă.
Solicităm punerea de urgență a Moțiunii în discuția Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Totodată, chemăm toate forțele democratice să sprijine această moțiune, care propune o soluție practică pentru ieșirea din criza politică și redobândirea prestigiului internațional - condiții indispensabile pentru democratizarea reală a țării și asigurarea unui climat de liniște și pace poporului român atât de greu încercat.
Niciodată nu este prea târziu!”
Semnează „Asociația 15 noiembrie” din Brașov, care-i grupează, așadar, pe participanții la marea revoltă anticeaușistă și anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 din Brașov. Majoritatea membrilor acestei organizații sunt, bineînțeles, muncitori - muncitori din Brașov.
Din partea aceleiași organizații primim și un Apel adresat tuturor cetățenilor Brașovului, îl citez:
„Simbolul Revoluției se află în orașul nostru. Demonstrați că inima țării mai bate la Brașov, așa cum ați arătat în 15 noiembrie 1987 și la 21, 22 decembrie 1989.
Ne întrebăm cu toții: cine a tras la Brașov în timpul Revoluției și de ce? Din ce cauză la Brașov nu a avut loc niciun proces? Până când subalimentarea populației din Brașov? Eu, tu, el, ea - masele de oameni - ce am făcut pentru traiul nostru viitor? Este suficient doar să muncim la locul de muncă?
Muncitori, pericolul este mare, trebuie să fim uniți! Suferințele noastre nu au fost cumpărate de nimeni! Jurăm, sâmbătă, 12 mai 1990, invităm pe toți brașovenii să participe alături de noi la marșul 15 noiembrie, care va porni la ora 10 din fața întreprinderii de autocamioane Brașov, ajungând în jurul orei 11.30 în Piața Sfatului, pentru a deschide mitingul organizat de „Asociația 15 noiembrie”.
Am dat citire Comunicatului către toți cetățenii României din partea revoluționarilor din 1987 din Brașov.
*
Stăm de vorbă cu unul dintre cei mai tineri „golani” din Piața Universității. Cum vă numiți?
- „Eu mă numesc Luchian Claudiu.”
- „Valentin Leahu.”
Ei, ce se întâmplă? Acești onorabili tineri „golani” sunt autorii ultimului imn al revoluției din aprilie. Acest imn se numește „Golaniada”. O să-i citesc textul la început și, după aceea, o să-i ascultăm și muzica, dacă n-aveți nimic împotrivă. Deci:
GOLANIADA:
Golan e un titlu de noblețe,
Aliniat în multe seri.
Golanul n-are multe fețe,
Doar una din zori până-n zori.
Golanul cere liberate
Și comunismul să dispară.
Democrație și dreptate
Pe cerul vieții să apară.
Destul minciuna m-a hrănit,
Istoria mi-au pus-o în colț.
Vreau astăzi omul mai iubit
Și-n fruntea țării nu vreau un hoț.
Golanii cu toți, ca un golan,
Avem cu noi gânduri curate,
Dorim un lucru prea normal:
Adevărata libertate!
Refren:
Golan mereu voi fi golan
Să treacă timpul peste mine
Nu voi pleca din strad-un an
Sau până când nu va fi bine”.
[Luchian Claudiu și Valentin Leah, cântă „Imnul golanilor” ].
Deci, ce-aţi cântat acum este în primă audiţie pentru Europa Liberă?
Luchian Claudiu: „În primă audiție pentru Europa Liberă.”
Vă mulțumesc în numele ascultătorilor noștri.
*
Și acum, suntem din nou în Piață, în noapte. Piața este luminată. Zeci de mii de persoane. Poeta Magdalena Ghica va transmite Pieței acum un mesaj din partea Institutului de Istorie a Artei.
Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel…
Emil Hurezeanu: „Mai tare!”, strigă mulțimea.
Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel de solidaritate. [Mulțimea aplaudă.]
Emil Hurezeanu: Acum e bine.
Magdalena Ghica: Ținând cont de necesitatea imperioasă stabilizării și adâncirii climatului politic democratic din țară în sensul unei adevărate democrații, Institutul de Istoria Artei, principalul for de specialitate din țară, prin 21 din cei 25 de cercetători ai săi și prin cvasi-majoritatea personalului TESA, se alătură apelului intelectualilor, difuzat acum câteva zile, în sprijinul stabilirii unui dialog între conducerea țării și între reprezentanții manifestanților din Piața Universității și din alte orașe pentru Proclamația de la Timișoara. Acest apel se alătură celorlalte apele ale altor institute de cercetare științifică din țară și el va fi citită în această seară și la televiziune. [Mulțimea scandează: Cinste lor! ]
Emil Hurezeanu: Replica miilor, zecilor de mii de manifestanţi din Piața Universității: „Cinste lor!”
Magdalena Ghica: Să nu-i uităm, nu avem dreptul să uităm că această extraordinară manifestație perpetuă de aici este vitală, este capitală pentru adevărata democratizare a țării. [Mulțimea scandează: Victorie!]
Emil Hurezeanu: Magdalena Ghica, numele ei de poeta; Magda Cârneci, numele ei de critic de artă, și-a încheiat intervenția și acum Piața aclamă: „Victorie! Victorie!”
*
Și acum istoricul ieșean Alexandru Zub, care citește manifestanților din Piața Universității un mesaj din partea Iașului. „Asta da Golan!” îl întâmpină Piața. [Mulțimea scandează: Ăsta da Golan!]
Stimați ascultători din țară și din străinătate, la această oră în noapte nu cuprind cu privirea imensitatea mulțimii din Piață. Deci, vorbește Alexandru Zub.
Alexandru Zub: Dați-mi voie să spun numai câteva cuvinte. Sunt profund emoționat. Acum câteva zile, am trimis din partea colegilor mei de la Iași, istorici, cercetători, un mesaj de adeziune la aceea ce se întâmplă aici, în această minunată Piață ă a libertății! [Mulțimea scandează: Jos comunismul! ]
Alexandru Zub: Am, acum, ocazia să vă văd direct și sufletul meu crește mai mult decât această piață, decât această republică ideală a libertății și a demnității noastre regăsite. Este o republică pe care sper să o văd confundându-se cu țara întreagă.
Emil Hurezeanu: „Astăzi capitala, mâine - toată țara!” și „Unitate!” se strigă acum în Piața Universității.
Alexandru Zub: Vreau să spun, ca istoric, că alături de noi sunt nu numai cei care din apropiere ne pândesc, ne asistă și care nu mai sunt în viață și că dincolo de ei, cu mult în urmă, o întreagă istorie veghează la eforturile noastre. Nu este o metaforă.
De două sute de ani, românimea a încercat să-și forjeze un destin al identității sale proprii, al demnității sale și, iată, ea este astăzi pe cale de a-l realiza. Acum un secol și mai bine, când un grup de oameni, care gândeau la viitorul țării și care concepuseră un program de renaștere, au scos o gazetă a deșteptării românești, așa cum sunt atâtea, astăzi, pe piețele și pe bulevardele noastre. Această gazetă se numea „Românul” și pe frontispiciul ei, C.A. Rosetti a pus să se scrie aceste cuvinte: „Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea!”. Pe cealaltă parte a frontispiciului același inimos luptător pentru libertate și pentru democrație a pus să se înscrie un alt indemn, o altă constatare: „La treabă bună - puțini s-adună, dar mult pot face cei puțini împreună!”
Emil Hurezeanu: Vorbește, așadar, istoricul Alexandru Zub din Iași.
Alexandru Zub: ... luând în posesie destinul, viitorul acestei țări. Este, apoi, vorba de cei puțini, care, dacă se adună, știu să facă precum fascia din legendă - puterea formidabilă pe care nicio dictatură din lume nu mai e în stare să o distrugă.
Acum un secol și jumătate, s-a spus că o stafie umblă prin Europa - stafia Comunismului. Astăzi, această stafie este izgonită de peste tot. Ea crede că se poate adăposti aici, în spațiul nostru. Ea crede că a prins drepturi definitive asupra noastră. Și, iată, suntem aici pentru a dezminți aceasta și a cere: Jos comunismul [Mulțimea scandează: Jos comunismul!]
Alexandru Zub: N-aș vrea să vă obosesc cu vorbele mele. Sunt mulți care ar vrea să-și spună păsul lor. Ca istoric, sunt, desigur, inclinat să mă gândesc la ceea ce a fost, la destinul dramatic al acestui popor, la faptul că de multe ori am fost nedreptățiți, că suntem încă, că n-am ajuns încă să identificăm corect alianțele noastre, posibilitățile noastre și că abia acum luăm cunoștință de aceste interese și de posibilitățile pe care le putem pune la lucru.
În acest moment mare al istoriei trebuie să e gândim că, de fapt, un ciclu al istoriei se încheie. Este ciclul marcat de acele idei ale revoluției din care nu toate au rodit cum se cuvine. Anumite experiențe au fost împinse dincolo de marginile umanului și rezultatul nu putea să fie decât monstruos. Iată-ne în momentul în care trebuie să facem un pas hotărât de desprindere și dumneavoastră. O faceți în clipa aceasta și vă rog să-mi dați voie să fiu împreună cu dumneavoastră! Victorie!
Emil Hurezeanu: Cel care a vorbit a fost istoricul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie din Iași. [Mulțimea scandează: Victorie!]
Și acum, de la înălțimea istorică a acestor ceasuri, miile, zecile de mii de oameni din Piața Universității aclamă: „Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!”
[Mulțimea scandează: Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!]
*
Și acum, o surpriză pentru ascultătorii Europei Libere - un scurt interviu cu dna Mariana David, care este redactor la Televiziunea Română liberă și care a venit în această seară cu o echipă de filmat în Piața Universității.
Emil Hurezeanu: Întreb, poate nu tocmai politicos vă pun această primă întrebare, dar o fac: de ce veniți doar acum?
Mariana David: Eu am venit de foarte multe ori. Ca redactor am însoțit echipele de filmare în Piața Universității. Dacă socotesc bine, cel puțin, de cinci ori până acum. De obicei, au venit echipe care erau schimbate cam din patru în patru ore: operator, dacă era ziuă - fără lumină, dacă era seară - cu lumină. Deci, nu era nevoie de redactor.
Emil Hurezeanu: De ce v-am întrebat, pentru că sunt și eu un telespectator de câteva săptămâni, de când sunt în țară, și, e adevărat, am văzut la început, în ultimele zile ale lui aprilie, în primele zile ale demonstrației de aici, am văzut secvențe la televiziune, după care a urmat o pauză. În ultima săptămână, n-am mai văzut nimic.
Mariana David: Redacția de Actualități Interne, în general, se ocupă de actualitățile interne, care sunt nu exclusiv Universitatea. Suntem foarte puțini în redactori, foarte puțini operatori, foarte puține camere. S-a încercat, realmente, imposibilul pentru a se filma. Repet. Este pentru prima dată, de fapt, când eu ajung în balcon... pentru că, practic… dovadă că acum stăm de vorbă, operatorul filmează. Deci, el și face meseria și asta este esențial - filmarea.
