Am pus sofa la fereastă...
Am pus sofa la fereastă
Luna trece blondă-tristă,
Stele curg strălucitoare
Mândra capu-n mâni și-ascunde.
Și-apoi și-l ascunde-n perini,
Într-un colț al sofei roșii;
Aurul moale se desface,
Curge pe grumazul alb.
Și de ce-și ascunde fața
Dulce, jună, fericită,
Oh, ar vrea să râdă de bucurie
Fără ca s-o văd și eu.
Luna-n patul ei de nouri
Albi, s-ascunde să se culce,
Păru-n cap eu i-l încaier
Și-i sărut mânuța dulce.
Stele curg încet la vale,
Aerul moale scânteiază
Și ea ochii plini de lacrimi
Și-i închide și visează.
De-umăr alb îmi razim fruntea,
Zic puțin și mult privesc,
Inima în mine crește
De un dor supraceresc.
Tremură talia dulce
Strâns de brațul meu cuprinsă,
Ea se apără,-mi cuprinde
Gâtul mă sărută, râde.
Și nimica nu mai zice.
E atât de fericită
Sunt atât de fericit!
Luna trece liniștită.
