Poezie - Mihai Eminescu, O stradă prea îngustă

O stradă prea îngustă

Părea că se făcea

Și case lungi și negre

Pe două părți era.

Pe dânsa nu lucește

Un singur felinar

Eu trec încet și fluier

În suflet cu amar.

Deodată simt în urma-mi

Venind, tiptil-tiptil,

Pas sfiicios de fată,

Ușor ca de copil.

Și simt cum că de brațu-mi

Un braț ușor s-anină

Și simt că mâna-mi strânge

O mână dulce, fină.

Răsună miazănoaptea

Din turla neagră, veche

Suntem atât de singuri

Și suntem o păreche.

Căci tu ești, tu iubită!

Și am dorit, ah, cât!

Să fim odată singuri

Și iată-ne-n sfârșit!

Nici știi, copilă dulce,

Câte pe suflet am!

De când te întâlniră

Ochii mei, te iubeam;

Mi-erai atât de dragă

Mi-era atât de dor

Încât credeam adesea

Că trebuie să mor!

O, în sfârșit!... Copilă,

Și ai venit chiar tu!

Am așteptat norocul

Norocu-acesta __nu__.

Cum dete preste mine?

Cum de-ai gândit să vii,

Să simt suflarea-ți caldă

D-urechea-mi c-apropii?