×

We use cookies to help make LingQ better. By visiting the site, you agree to our cookie policy.


image

George Coșbuc - Balade si Idile, Pe Bistrița

Pe Bistrița

Pe Bistrița, cântând

O tânără fecioară,

În vânt având vestmântul

Și-n păr vuindu-i vântul,

Cu pluta ei ușoară

Trecea-n amurgul zilei —

Pe Bistrița cântând.

Închise între stânci

Sălbaticele ape

Gemeau ca-n agonie

Albastre de mânie,

Izbindu-se să scape

Cu vuiet și cu vaiet —

Închise între stânci.

La cârma plutei sta

Copila zâmbitoare:

Mireasă-i astă fată

Cu moartea cununată

Și-n stingerea de soare

Părea un chip din basmuri —

La cârma plutei sta !

Privind în urma ei,

Vedeam cum dânsa trece

Râzând pe lângă stâncă —

De nu venea adâncă

Din ceruri noaptea rece,

Și-acum aș fi acolo

Privind în urma ei !


Pe Bistrița

Pe Bistrița, cântând

O tânără fecioară,

În vânt având vestmântul

Și-n păr vuindu-i vântul,

Cu pluta ei ușoară

Trecea-n amurgul zilei —

Pe Bistrița cântând.

Închise între stânci

Sălbaticele ape

Gemeau ca-n agonie

Albastre de mânie,

Izbindu-se să scape

Cu vuiet și cu vaiet —

Închise între stânci.

La cârma plutei sta

Copila zâmbitoare:

Mireasă-i astă fată

Cu moartea cununată

Și-n stingerea de soare

Părea un chip din basmuri —

La cârma plutei sta !

Privind în urma ei,

Vedeam cum dânsa trece

Râzând pe lângă stâncă —

De nu venea adâncă

Din ceruri noaptea rece,

Și-acum aș fi acolo

Privind în urma ei !