Start learning this lesson now

Numele vântului - Chapter 1, Prolog

Prolog

O întreită tăcere

Se lăsase din nou seara. Hanul Piatra de Hotar era învăluit de tăcere, şi era o tăcere întreită.

Cea mai lesne de simţit era o linişte goală şi răsunătoare, liniştea lucrurilor care lipsesc. Dacă ar fi fost vreo adiere de vânt, ar fi suspinat printre copaci, ar fi făcut însemnul de la intrarea în han să scârţâie din balamale şi ar fi măturat afară tăcerea, cum mături toamna frunzele pe uliţă. Dacă ar fi fost vreo mulţime de muşterii, măcar o mână de oameni, ar fi umplut tăcerea cu pălăvrăgitul şi râsetele lor, cu larma şi zarva pe care te-aştepţi să le găseşti într-o cârciumă la ceasurile întunecate ale nopţii. Dacă ar fi fost muzică... dar nu, de bună seamă că nu era nici o muzică. De fapt, nu era nimic din toate astea, aşa că rămânea doar tăcerea.

Înăuntrul hanului, doi bărbaţi se înghesuiau unul într-altul la un colţ de tejghea. Beau cu o îndârjire tăcută, ferindu-se să vorbească prea adânc despre veşti îngrijorătoare. Prin asta, sporeau şi ei tăcerea mai mare cu tăcerea lor măruntă şi posacă. Tăcerile se potriveau laolaltă ca două metale topite ori ca glasurile care-şi răspund unul altuia într-o cântare.

Cea de-a treia tăcere nu era ceva prea uşor de băgat de seamă. Dacă ascultai un ceas întreg, începeai, poate, să o simţi în podelele de lemn şi în butoaiele grosolane din spatele tejghelei. În negrul dur, de piatră, al vetrei care încă mai păstra căldura unui foc demult stins, în domolul du-te-vino al şervetului alb frecându-se de tejghea. Şi în mâinile bărbatului aflat în spatele tejghelei, lustruind o bucată de mahon care scânteia şi aşa în lumina lămpilor.

Avea părul roşu adevărat, roşu ca focul. Ochii îi erau întunecaţi şi reci, iar în mişcări avea acea abia ghicită siguranţă pe care-o dobândeşti când ştii deja multe.

Hanul era al lui, aşa cum şi a treia tăcere tot a lui era. Şi aşa se şi cuvenea, căci era tăcerea cea mai mare dintre toate şi le cuprindea pe celelalte două înăuntrul său. Adâncă şi largă ca un sfârşit de toamnă. Grea ca o piatră de râu. Sunetul răbdător, boboc-retezat, al unui om aflat în aşteptarea morţii.

Prolog Prolog Prolog Prolog Prolog 序幕

O întreită tăcere |triple|silence PROLOG - A complete silence

Se lăsase din nou seara. Es war|war hereingebrochen|aus|wieder| It was evening again. Снова наступил вечер. Hanul Piatra de Hotar era învăluit de tăcere, şi era o tăcere întreită. Gasthaus|Stein|von|Grenze|war|umhüllt|der|Stille|und|war|des Schweigens gehüllt|Stille|dreifache ||||||||||||threefold The Hot Stone Inn was shrouded in silence, and it was a complete silence. В гостинице "Горячий камень" царила полная тишина.

Cea mai lesne de simţit era o linişte goală şi răsunătoare, liniştea lucrurilor care lipsesc. Die|am meisten|leicht|der|zu spüren|war|eine leere|Stille|leere||dröhnende|die Stille|Dinge, die fehlen|die fehlt|fehlen |||||||empty silence|empty||||||"are missing" The easiest to feel was an empty and resounding silence, the silence of things missing. Dacă ar fi fost vreo adiere de vânt, ar fi suspinat printre copaci, ar fi făcut însemnul de la intrarea în han să scârţâie din balamale şi ar fi măturat afară tăcerea, cum mături toamna frunzele pe uliţă. Wenn|würde|wäre gewesen|gewesen|irgendein|Lufthauch|von Windhauch|Wind|würde|wäre gewesen|geseufzt|unter|Bäume|würde|wäre|gemacht|das Schild||an der|Eingangstür|||||||||||||||||| |||||||||||||||||||||||creak||hinges||||swept away|||||autumn leaves|the leaves||street If there was a breeze, it would sigh through the trees, make the sign at the inn entrance creak off its hinges, and sweep out the silence as autumn sweeps the leaves down the lane. Dacă ar fi fost vreo mulţime de muşterii, măcar o mână de oameni, ar fi umplut tăcerea cu pălăvrăgitul şi râsetele lor, cu larma şi zarva pe care te-aştepţi să le găseşti într-o cârciumă la ceasurile întunecate ale nopţii. ||||||||at least||handful||||||||||laughter|||din.||commotion||||||||||||hours|dark hours|| If there had been a crowd of Musters, at least a handful of people, they would have filled the silence with their chatter and laughter, with the lark and uproar you'd expect to find in a pub at the dark hours of the night. Dacă ar fi fost muzică... dar nu, de bună seamă că nu era nici o muzică. Wenn||||||||||||||| ||||music||||||||||| If only there was music... but no, of course there wasn't any music. De fapt, nu era nimic din toate astea, aşa că rămânea doar tăcerea. Actually, there was none of that, so all that remained was silence.

Înăuntrul hanului, doi bărbaţi se înghesuiau unul într-altul la un colţ de tejghea. Inside the inn, two men huddled together at a corner of the counter. Beau cu o îndârjire tăcută, ferindu-se să vorbească prea adânc despre veşti îngrijorătoare. They drink with a quiet fervour, shying away from talking too deeply about the worrying news. Prin asta, sporeau şi ei tăcerea mai mare cu tăcerea lor măruntă şi posacă. In doing so, they also increased the greater silence with their petty and sullen silence. Tăcerile se potriveau laolaltă ca două metale topite ori ca glasurile care-şi răspund unul altuia într-o cântare. The silences fit together like two molten metals or like voices responding to each other in a chant.

Cea de-a treia tăcere nu era ceva prea uşor de băgat de seamă. The third silence was not something easy to notice. Dacă ascultai un ceas întreg, începeai, poate, să o simţi în podelele de lemn şi în butoaiele grosolane din spatele tejghelei. If you listened for a full watch, you would, perhaps, begin to feel it in the wooden floors and the coarse barrels behind the counter. În negrul dur, de piatră, al vetrei care încă mai păstra căldura unui foc demult stins, în domolul du-te-vino al şervetului alb frecându-se de tejghea. In the stark, stone black of the glass still retaining the warmth of a fire long since extinguished, in the dullness of the white napkin rubbing against the counter. Şi în mâinile bărbatului aflat în spatele tejghelei, lustruind o bucată de mahon care scânteia şi aşa în lumina lămpilor. And in the hands of the man behind the counter, polishing a piece of mahogany that also sparkled in the lamplight.

Avea părul roşu adevărat, roşu ca focul. He had real red hair, red as fire. Ochii îi erau întunecaţi şi reci, iar în mişcări avea acea abia ghicită siguranţă pe care-o dobândeşti când ştii deja multe. His eyes were dark and cold, and in his movements he had that barely guessed confidence you acquire when you already know a lot.

Hanul era al lui, aşa cum şi a treia tăcere tot a lui era. The inn was his, as was the third silence. Şi aşa se şi cuvenea, căci era tăcerea cea mai mare dintre toate şi le cuprindea pe celelalte două înăuntrul său. And so it should be, for it was the greatest silence of all and it contained the other two within it. Adâncă şi largă ca un sfârşit de toamnă. Deep and wide like a late autumn. Grea ca o piatră de râu. Heavy as a river rock. Sunetul răbdător, boboc-retezat, al unui om aflat în aşteptarea morţii. The patient, fresh-faced sound of a man waiting to die.