×

Utilizziamo i cookies per contribuire a migliorare LingQ. Visitando il sito, acconsenti alla nostra politica dei cookie.

image

Poezie - Mihai Eminescu, Dumnezeu și om

Dumnezeu și om

Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați,

I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne.

Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine.

Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați.

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,

Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă,

Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă,

Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci!

Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană

Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător...

Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător

Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine,

Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.

Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire,

Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne.

În pădurile antice ale Indiei cea mare,

Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine,

Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine

Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare.

Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune

C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare

Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare

Arde-n cer arătând calea la a evului minune.

Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate?

Fi-va visul omenirei grămădit într-o ființă?

Fi-va brațul care șterge-a omenimei neputință

Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate?

Va putea să risipească cea neliniște eternă,

Cea durere ce-i născută din puterea mărginită

Și dorința făr- de margini?... Lăsați vorba-vă pripită,

Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă.

În tavernă?... -n umilință s-a născut dar adevărul?

Și în fașe d-înjosire e-nfășat eternul rege?

Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege

Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul...

Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile

Și pornesc în caravană după steaua plutitoare,

Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare,

Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile.

Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă

Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit,

Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit...

Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă,

Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin

Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua

Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă

Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin.

.....................................................................

Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său,

Dară inima-i deșartă mâna-i fină n-o urmează...

De a veacului suflare a lui inimă e trează

Și în ochiul lui cuminte tu ești om nu Dumnezeu.

Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie

Ieri ai fost credința simplă însă sinceră, adâncă,

Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă...

Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.

Learn languages from TV shows, movies, news, articles and more! Try LingQ for FREE

Dumnezeu și om God|and|man God and man

Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, ||||||Wänden| the book|old|eaten away|by|moths|with|walls|smoky walls

I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. |||unsere|||||| I|I have|opened|the old|pages|with their|with their|their|letters|ancient letters

Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. ||das Denken|||| twist|like|thinking|blind|some||

Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. |||||||abgesunken

Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci,

Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă,

Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, |Christoase||Hieroglyphen||||traurig

Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! |||still|steif|||

Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană |||||Gravur|

__Ajuta__ numai al minții zbor de foc cutezător... |||||||kühn

Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător

Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană.

Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine,

Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger.

Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, |||Mama||||

Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne.

În pădurile antice ale Indiei cea mare,

Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine,

Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine

Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Widmend|der Weisheit||||

Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune

C-un nou gând se naște-n oameni, mai puternic și mai mare

Decât toate pân-acuma. Și o stea strălucitoare

Arde-n cer arătând calea la a evului minune.

Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate? |||||unlösbaren

Fi-va visul omenirei grămădit într-o ființă? |||der Menschheit||||

Fi-va brațul care șterge-a omenimei neputință

Ori izvorul cel de taină a luminii-adevărate?

Va putea să risipească cea neliniște eternă,

Cea durere ce-i născută din puterea mărginită

Și dorința făr- de margini?... Lăsați vorba-vă pripită,

Mergeți regi spre închinare la născutul în tavernă.

În tavernă?... -n umilință s-a născut dar adevărul?

Și în fașe d-înjosire e-nfășat eternul rege? ||||||eingehüllt|ewige|

Din durerea unui secol, din martiriul lumii-ntrege |||||Martyrium||

Răsări o stea de pace, luminând lumea și cerul...

Sarcini de-aur și de smirnă ei încarcă pe cămile

Și pornesc în caravană după steaua plutitoare, |||Karawane|||

Ce în aerul cel umed, pare-o așchie din soare, |||||||Schnipsel||

Lunecând pe bolta-albastră la culcușu-eternei mile. |||||Nest||

Ș-atunci inima creștină ea vedea pustia-ntinsă

Și pin ea plutind ca umbre împărați din răsărit,

Umbre regii și tăcute ce-urmau astrul fericit...

Strălucea pustia albă de a lunei raze ninsă,

Iar pe muntele cu dafini, cu dumbrave de măslin ||||Dafinen||Dickichten||

Povestind povești bătrâne, au văzut păstorii steaua |||||die Hirten|

Cu zâmbirea ei ferice și cu razele de neauă

Ș-au urmat sfințita-i cale către staulul divin. |||heilige|||||

.....................................................................

Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său,

Dară inima-i deșartă mâna-i fină n-o urmează...

De a veacului suflare a lui inimă e trează

Și în ochiul lui cuminte tu ești om nu Dumnezeu.

Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie

Ieri ai fost credința simplă însă sinceră, adâncă,

Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă... |war||glaubte||||

Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.