×
Utilizziamo i cookies per contribuire a migliorare LingQ. Visitando il sito, acconsenti alla nostra
politica dei cookie.
Poezie - Mihai Eminescu, Kamadeva
Kamadeva
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama —
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mîndru,
Călărind pe-un papagal,
Avînd zîmbetul fățarnic
Pe-a lui buze de coral.
Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, cu săgeți,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreț.
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Și de-atunci în orice noapte
Plîng pe patul meu deștept…
Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ș-al iluziei deșerte.
Kamadeva
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama —
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mîndru,
Călărind pe-un papagal,
Avînd zîmbetul fățarnic
Pe-a lui buze de coral.
Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, cu săgeți,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreț.
Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Și de-atunci în orice noapte
Plîng pe patul meu deștept…
Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ș-al iluziei deșerte.