015.1. Tunetul
Pe lanul lung și verde, cu grâul răsărit, O umbră călătoare se-ntinde-ncet și trece, Precum un râu de munte când gheața s-a topit Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.
E umbra unor nouri albii, ușori, mărunți Ce lunecă sub soare, clădind un lanț de munți; Ei vin în mezul zilei c-un surd și tainic sunet Și, ca semnal de viață, aprind în cer un tunet.
Văzduhul bubuiește!... pământul desmorțit Cu mii și mii de glasuri semnalului răspunde, Și de asprimea iernei simțindu-se ferit, De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.
La răsărit urare! urare la apus! Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus, Se-nalță ca s-asculte mult vesela fanfară Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.
