×

우리는 LingQ를 개선하기 위해서 쿠키를 사용합니다. 사이트를 방문함으로써 당신은 동의합니다 쿠키 정책.

image

radio Europa Liberă 1989-1990, Cea de-a 18 zi a demonstrației din Piața Universității la București (2)

Cea de-a 18 zi a demonstrației din Piața Universității la București (2)

Puterea instalată în țară a spart unitatea poporului creată de victoria revoluției, împărțind societatea și învrăjbind-o prin opunerea muncitorilor - intelectualilor, a majorității românești - minorităților naționale și invers. Exemplu: intervenția minerilor din 29 ianuarie 1990 la București și evenimentele sângeroase din 18-20 martie de la Târgu Mureș.

Tot acum, se observă cum puterea încearcă să izoleze masele de oameni care manifestează pașnic împotriva Comunismului în diferite orașe ale țării, manipulându-i pe ceilalți împotriva acestora și speculând dorința lor de bine și de liniște în societate. Exemplu: manifestațiile din Piața Universității București și din orașele: Timișoara, Constanța, Arad, Iași, Brașov și altele. Tot cetățenii țării trebuie să se implice în acest proces de eliminare a comunismului și să participe efectiv la acțiunile și măsurile necesare în vederea realizării acestui scop”.

Citesc în continuare în Declarația „Asociației 15 noiembrie” a foștilor demonstranți de la 15 noiembrie 1987 de la Brașov:

„Oameni ai muncii care reprezentați o forță socială covârșitoare și un capital de energie indispensabilă progresului țării, sunteți datori din aceste motive să continuați lupta de voi începută împotriva Comunismului în totalitatea lui. Nu vă opriți la jumătatea drumului, căci forțele care vor menținerea vechiului regim vor profita imediat ca și înainte de revoluție de pasivitatea noastră. Nu vă lăsați înșelați și conduși de zvonurile organizate cu scopul de a vă face să nu vedeți clar propriile voastre interese. Problemele politice ale țării ar trebui, mai întâi, să capete un temei într-o Constituție, legea fundamentală a țării. Această lege va stabili de cine va fi condusă țara, în ce condiții și cu ce reprezentanți. Constituția țării va consfinți instituțiile democratice ale țării, fără de care drepturile și libertățile cetățeanului nu ar putea fi respectate. Nu este necesar ca în momentul de față, adică până la elaborarea Constituției, țara să aibă președinte. Timpul maxim până la elaborarea Constituției fiind de numai doi ani și jumătate, țara va putea fi condusă de un parlament și un guvern care să i se subordoneze. Un Președinte acum constituie pericolul instaurării unei dictaturi personale, care ar putea influența elaborarea Constituției cu prevederi care să-i legitimeze puterea.

Pentru ieșirea din grava criză politică în care se află țara propunem următoarea moțiune:

- Renunțarea pentru această primă perioadă la funcția de Președinte, impusă prin Legea Electorală.

- Abrogarea capitolului 7 din legea Electorală, privind Instituția Președintelui, urmând ca această problemă să fie rezolvată după elaborarea Constituției.

- Sistemul parlamentar, instituit în condițiile unor alegeri libere și organizate democratic, va asigura guvernarea țării în această perioadă.

Solicităm punerea de urgență a Moțiunii în discuția Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Totodată, chemăm toate forțele democratice să sprijine această moțiune, care propune o soluție practică pentru ieșirea din criza politică și redobândirea prestigiului internațional - condiții indispensabile pentru democratizarea reală a țării și asigurarea unui climat de liniște și pace poporului român atât de greu încercat.

Niciodată nu este prea târziu!”

Semnează „Asociația 15 noiembrie” din Brașov, care-i grupează, așadar, pe participanții la marea revoltă anticeaușistă și anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 din Brașov. Majoritatea membrilor acestei organizații sunt, bineînțeles, muncitori - muncitori din Brașov.

Din partea aceleiași organizații primim și un Apel adresat tuturor cetățenilor Brașovului, îl citez:

„Simbolul Revoluției se află în orașul nostru. Demonstrați că inima țării mai bate la Brașov, așa cum ați arătat în 15 noiembrie 1987 și la 21, 22 decembrie 1989.

Ne întrebăm cu toții: cine a tras la Brașov în timpul Revoluției și de ce? Din ce cauză la Brașov nu a avut loc niciun proces? Până când subalimentarea populației din Brașov? Eu, tu, el, ea - masele de oameni - ce am făcut pentru traiul nostru viitor? Este suficient doar să muncim la locul de muncă?

Muncitori, pericolul este mare, trebuie să fim uniți! Suferințele noastre nu au fost cumpărate de nimeni! Jurăm, sâmbătă, 12 mai 1990, invităm pe toți brașovenii să participe alături de noi la marșul 15 noiembrie, care va porni la ora 10 din fața întreprinderii de autocamioane Brașov, ajungând în jurul orei 11.30 în Piața Sfatului, pentru a deschide mitingul organizat de „Asociația 15 noiembrie”.

Am dat citire Comunicatului către toți cetățenii României din partea revoluționarilor din 1987 din Brașov.

*

Stăm de vorbă cu unul dintre cei mai tineri „golani” din Piața Universității. Cum vă numiți?

- „Eu mă numesc Luchian Claudiu.”

- „Valentin Leahu.”

Ei, ce se întâmplă? Acești onorabili tineri „golani” sunt autorii ultimului imn al revoluției din aprilie. Acest imn se numește „Golaniada”. O să-i citesc textul la început și, după aceea, o să-i ascultăm și muzica, dacă n-aveți nimic împotrivă. Deci:

GOLANIADA:

Golan e un titlu de noblețe,

Aliniat în multe seri.

Golanul n-are multe fețe,

Doar una din zori până-n zori.

Golanul cere liberate

Și comunismul să dispară.

Democrație și dreptate

Pe cerul vieții să apară.

Destul minciuna m-a hrănit,

Istoria mi-au pus-o în colț.

Vreau astăzi omul mai iubit

Și-n fruntea țării nu vreau un hoț.

Golanii cu toți, ca un golan,

Avem cu noi gânduri curate,

Dorim un lucru prea normal:

Adevărata libertate!

Refren:

Golan mereu voi fi golan

Să treacă timpul peste mine

Nu voi pleca din strad-un an

Sau până când nu va fi bine”.

[Luchian Claudiu și Valentin Leah, cântă „Imnul golanilor” ].

Deci, ce-aţi cântat acum este în primă audiţie pentru Europa Liberă?

Luchian Claudiu: „În primă audiție pentru Europa Liberă.”

Vă mulțumesc în numele ascultătorilor noștri.

*

Și acum, suntem din nou în Piață, în noapte. Piața este luminată. Zeci de mii de persoane. Poeta Magdalena Ghica va transmite Pieței acum un mesaj din partea Institutului de Istorie a Artei.

Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel…

Emil Hurezeanu: „Mai tare!”, strigă mulțimea.

Magdalena Ghica: În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel de solidaritate. [Mulțimea aplaudă.]

Emil Hurezeanu: Acum e bine.

Magdalena Ghica: Ținând cont de necesitatea imperioasă stabilizării și adâncirii climatului politic democratic din țară în sensul unei adevărate democrații, Institutul de Istoria Artei, principalul for de specialitate din țară, prin 21 din cei 25 de cercetători ai săi și prin cvasi-majoritatea personalului TESA, se alătură apelului intelectualilor, difuzat acum câteva zile, în sprijinul stabilirii unui dialog între conducerea țării și între reprezentanții manifestanților din Piața Universității și din alte orașe pentru Proclamația de la Timișoara. Acest apel se alătură celorlalte apele ale altor institute de cercetare științifică din țară și el va fi citită în această seară și la televiziune. [Mulțimea scandează: Cinste lor! ]

Emil Hurezeanu: Replica miilor, zecilor de mii de manifestanţi din Piața Universității: „Cinste lor!”

Magdalena Ghica: Să nu-i uităm, nu avem dreptul să uităm că această extraordinară manifestație perpetuă de aici este vitală, este capitală pentru adevărata democratizare a țării. [Mulțimea scandează: Victorie!]

Emil Hurezeanu: Magdalena Ghica, numele ei de poeta; Magda Cârneci, numele ei de critic de artă, și-a încheiat intervenția și acum Piața aclamă: „Victorie! Victorie!”

*

Și acum istoricul ieșean Alexandru Zub, care citește manifestanților din Piața Universității un mesaj din partea Iașului. „Asta da Golan!” îl întâmpină Piața. [Mulțimea scandează: Ăsta da Golan!]

Stimați ascultători din țară și din străinătate, la această oră în noapte nu cuprind cu privirea imensitatea mulțimii din Piață. Deci, vorbește Alexandru Zub.

Alexandru Zub: Dați-mi voie să spun numai câteva cuvinte. Sunt profund emoționat. Acum câteva zile, am trimis din partea colegilor mei de la Iași, istorici, cercetători, un mesaj de adeziune la aceea ce se întâmplă aici, în această minunată Piață ă a libertății! [Mulțimea scandează: Jos comunismul! ]

Alexandru Zub: Am, acum, ocazia să vă văd direct și sufletul meu crește mai mult decât această piață, decât această republică ideală a libertății și a demnității noastre regăsite. Este o republică pe care sper să o văd confundându-se cu țara întreagă.

Emil Hurezeanu: „Astăzi capitala, mâine - toată țara!” și „Unitate!” se strigă acum în Piața Universității.

Alexandru Zub: Vreau să spun, ca istoric, că alături de noi sunt nu numai cei care din apropiere ne pândesc, ne asistă și care nu mai sunt în viață și că dincolo de ei, cu mult în urmă, o întreagă istorie veghează la eforturile noastre. Nu este o metaforă.

De două sute de ani, românimea a încercat să-și forjeze un destin al identității sale proprii, al demnității sale și, iată, ea este astăzi pe cale de a-l realiza. Acum un secol și mai bine, când un grup de oameni, care gândeau la viitorul țării și care concepuseră un program de renaștere, au scos o gazetă a deșteptării românești, așa cum sunt atâtea, astăzi, pe piețele și pe bulevardele noastre. Această gazetă se numea „Românul” și pe frontispiciul ei, C.A. Rosetti a pus să se scrie aceste cuvinte: „Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea!”. Pe cealaltă parte a frontispiciului același inimos luptător pentru libertate și pentru democrație a pus să se înscrie un alt indemn, o altă constatare: „La treabă bună - puțini s-adună, dar mult pot face cei puțini împreună!”

Emil Hurezeanu: Vorbește, așadar, istoricul Alexandru Zub din Iași.

Alexandru Zub: ... luând în posesie destinul, viitorul acestei țări. Este, apoi, vorba de cei puțini, care, dacă se adună, știu să facă precum fascia din legendă - puterea formidabilă pe care nicio dictatură din lume nu mai e în stare să o distrugă.

Acum un secol și jumătate, s-a spus că o stafie umblă prin Europa - stafia Comunismului. Astăzi, această stafie este izgonită de peste tot. Ea crede că se poate adăposti aici, în spațiul nostru. Ea crede că a prins drepturi definitive asupra noastră. Și, iată, suntem aici pentru a dezminți aceasta și a cere: Jos comunismul [Mulțimea scandează: Jos comunismul!]

Alexandru Zub: N-aș vrea să vă obosesc cu vorbele mele. Sunt mulți care ar vrea să-și spună păsul lor. Ca istoric, sunt, desigur, inclinat să mă gândesc la ceea ce a fost, la destinul dramatic al acestui popor, la faptul că de multe ori am fost nedreptățiți, că suntem încă, că n-am ajuns încă să identificăm corect alianțele noastre, posibilitățile noastre și că abia acum luăm cunoștință de aceste interese și de posibilitățile pe care le putem pune la lucru.

În acest moment mare al istoriei trebuie să e gândim că, de fapt, un ciclu al istoriei se încheie. Este ciclul marcat de acele idei ale revoluției din care nu toate au rodit cum se cuvine. Anumite experiențe au fost împinse dincolo de marginile umanului și rezultatul nu putea să fie decât monstruos. Iată-ne în momentul în care trebuie să facem un pas hotărât de desprindere și dumneavoastră. O faceți în clipa aceasta și vă rog să-mi dați voie să fiu împreună cu dumneavoastră! Victorie!

Emil Hurezeanu: Cel care a vorbit a fost istoricul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie din Iași. [Mulțimea scandează: Victorie!]

Și acum, de la înălțimea istorică a acestor ceasuri, miile, zecile de mii de oameni din Piața Universității aclamă: „Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!”

[Mulțimea scandează: Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!]

*

Și acum, o surpriză pentru ascultătorii Europei Libere - un scurt interviu cu dna Mariana David, care este redactor la Televiziunea Română liberă și care a venit în această seară cu o echipă de filmat în Piața Universității.

Emil Hurezeanu: Întreb, poate nu tocmai politicos vă pun această primă întrebare, dar o fac: de ce veniți doar acum?

Mariana David: Eu am venit de foarte multe ori. Ca redactor am însoțit echipele de filmare în Piața Universității. Dacă socotesc bine, cel puțin, de cinci ori până acum. De obicei, au venit echipe care erau schimbate cam din patru în patru ore: operator, dacă era ziuă - fără lumină, dacă era seară - cu lumină. Deci, nu era nevoie de redactor.

Emil Hurezeanu: De ce v-am întrebat, pentru că sunt și eu un telespectator de câteva săptămâni, de când sunt în țară, și, e adevărat, am văzut la început, în ultimele zile ale lui aprilie, în primele zile ale demonstrației de aici, am văzut secvențe la televiziune, după care a urmat o pauză. În ultima săptămână, n-am mai văzut nimic.

Mariana David: Redacția de Actualități Interne, în general, se ocupă de actualitățile interne, care sunt nu exclusiv Universitatea. Suntem foarte puțini în redactori, foarte puțini operatori, foarte puține camere. S-a încercat, realmente, imposibilul pentru a se filma. Repet. Este pentru prima dată, de fapt, când eu ajung în balcon... pentru că, practic… dovadă că acum stăm de vorbă, operatorul filmează. Deci, el și face meseria și asta este esențial - filmarea.

Learn languages from TV shows, movies, news, articles and more! Try LingQ for FREE

Cea de-a 18 zi a demonstrației din Piața Universității la București (2) 18. Tag der Demonstration auf dem Universitätsplatz in Bukarest (2) The 18th day of the demonstration in University Square in Bucharest (2) 18º día de manifestación en la Plaza de la Universidad de Bucarest (2) Le 18ème jour de la manifestation sur la place de l'Université à Bucarest (2) De 18e dag van de demonstratie op het universiteitsplein in Boekarest (2) 18º dia de manifestação na Praça da Universidade em Bucareste (2) Den 18:e dagen av demonstrationen på universitetstorget i Bukarest (2)

__Puterea instalată în țară a spart unitatea poporului creată de victoria revoluției, împărțind societatea și învrăjbind-o prin opunerea muncitorilor - intelectualilor, a majorității românești - minorităților naționale și invers. Power|installed||||shattered|the unity|of the people|created||victory|revolution|dividing|society||sowing discord|||opposition|workers|the intellectuals||the Romanian majority|Romanian majority|national minorities||| |telepített|||||egységet||||győzelem||osztva|||ellenségeskedve|||ellenállás||intellectualok||többség|román|kisebbségek||| Exemplu: intervenția minerilor din 29 ianuarie 1990 la București și evenimentele sângeroase din 18-20 martie de la Târgu Mureș.__ ||the miners||||||the events|bloody||March 18-20|||| ||bányászok|||||||||||||

__Tot acum, se observă cum puterea încearcă să izoleze masele de oameni care manifestează pașnic împotriva Comunismului în diferite orașe ale țării, manipulându-i pe ceilalți împotriva acestora și speculând dorința lor de bine și de liniște în societate. ||||||tries||isolate|||||are manifesting|peacefully|against||||cities||the country|manipulating|||the others||them|and|exploiting|desire for||||and||peace|| ||||||||izolálja|||||tüntetnek|békés||||||||manipulálva|||||||spekulálva||||||||| Exemplu: manifestațiile din Piața Universității București și din orașele: Timișoara, Constanța, Arad, Iași, Brașov și altele. |the protests|||University||||the cities|Timișoara|Constanta|Arad|Iași|||others (1) |megmozdulások|||||||||Konstanca||||| Tot cetățenii țării trebuie să se implice în acest proces de eliminare a comunismului și să participe efectiv la acțiunile și măsurile necesare în vederea realizării acestui scop”.__ All|the citizens|||||involve||this|process||elimination||of communism||||effectively||actions||measures|necessary actions||achieving this goal|achieving|this| ||||||beleértve|||||eltávolítás||||||ténylegesen||cselekvések||mérések||||megvalósításához||cél

__C__itesc în continuare în Declarația „Asociației 15 noiembrie” a foștilor demonstranți de la 15 noiembrie 1987 de la Brașov: |I cite||||the Declaration||||former|demonstrators|||||| |olvasom||||Nyilatkozat|egyesület|november 15|||tüntetők||||||

__„Oameni ai muncii care reprezentați o forță socială covârșitoare și un capital de energie indispensabilă progresului țării, sunteți datori din aceste motive să continuați lupta de voi începută împotriva Comunismului în totalitatea lui. |of the|of work||represent|a|force||overwhelming force|||capital||energy|indispensable|progress||you are|debt|||these reasons||continue|struggle|||you started||||| ||||képviselitek|||társadalmi|elképesztő|||tőke||energia|elengedhetetlen|fejlődésnek|||tartozók|||||folytassátok||||||||| Nu vă opriți la jumătatea drumului, căci forțele care vor menținerea vechiului regim vor profita imediat ca și înainte de revoluție de pasivitatea noastră. Do not||stop||half|of the road|for|forces||will|maintain|old|regime|will|take advantage|immediately|like||before||||passivity|our ||álljatok meg|||||erők|||||||profitál||||||||passzivitás| Nu vă lăsați înșelați și conduși de zvonurile organizate cu scopul de a vă face să nu vedeți clar propriile voastre interese. Do not||let|deceived||led||the rumors|organized||||||make you|to||||your own|your|interests |||megcsalva||vezetve||pletykák|||||||||||||| Problemele politice ale țării ar trebui, mai întâi, să capete un temei într-o Constituție, legea fundamentală a țării. The problems|political||||||||gain basis||foundation|||Constitution||fundamental law|| |||||||||fejek||alapját|||alkotmány||alapvető|| Această lege va stabili de cine va fi condusă țara, în ce condiții și cu ce reprezentanți. |||establish|||||led|||||||| ||||||||vezetve|||||||| Constituția țării va consfinți instituțiile democratice ale țării, fără de care drepturile și libertățile cetățeanului nu ar putea fi respectate. |||sanctify||||||||rights||freedoms|of the citizen|||||respected alkotmány|||megerősíti|intézmények|||||||||szabadságait|állampolgár||||| Nu este necesar ca în momentul de față, adică până la elaborarea Constituției, țara să aibă președinte. ||necessary|that||present moment||present|that is|until|to|drafting|of the Constitution|||have a|president |||||||||||kidolgozása|alkotmány|||| Timpul maxim până la elaborarea Constituției fiind de numai doi ani și jumătate, țara va putea fi condusă de un parlament și un guvern care să i se subordoneze. Time|maximum|||||being||only|||||||||governed|||parliament|||government||that||it|be subordinate to |||||Alkotmány|||||||||||||||||||||||alá legyen rendelve Un Președinte acum constituie pericolul instaurării unei dictaturi personale, care ar putea influența elaborarea Constituției cu prevederi care să-i legitimeze puterea.__ |||constitutes|the danger|establishment||dictatorship|personal||||influence||||provisions||||legitimate| |||||megjelenésének|||||||hatás||alkotmány||rendelkezések||||megerősítené|

__Pentru ieșirea din grava criză politică în care se află țara propunem următoarea moțiune:__ |the exit|your|serious|crisis|political crisis||||||we propose|next|motion |||súlyos||||||||||indítvány

__- Renunțarea pentru această primă perioadă la funcția de Președinte, impusă prin Legea Electorală.__ Resignation|||first|term||position|||imposed||Law No 1| lemondás||||||elnöki tisztség|||kényszerített|||

__- Abrogarea capitolului 7 din legea Electorală, privind Instituția Președintelui, urmând ca această problemă să fie rezolvată după elaborarea Constituției.__ repeal|chapter|||||||following||||||resolved||| Hatályon kívül helyezés|fejezet|||||intézmény||miután||||||megoldva|||

__- Sistemul parlamentar, instituit în condițiile unor alegeri libere și organizate democratic, va asigura guvernarea țării în această perioadă.__ ||established||conditions of|some|elections|free|||democratically organized||ensure||||| ||||||||||||biztosítja|kormányzás||||

__Solicităm punerea de urgență a Moțiunii în discuția Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. We request|put||urgent||Motion||||Provisional Council|||National Union kérjük|helyezés||sürgősség||Mozgalom||||Ideiglenes||unió|nemzeti Totodată, chemăm toate forțele democratice să sprijine această moțiune, care propune o soluție practică pentru ieșirea din criza politică și redobândirea prestigiului internațional - condiții indispensabile pentru democratizarea reală a țării și asigurarea unui climat de liniște și pace poporului român atât de greu încercat.__ At the same time|we call|||democratic forces||support||motion||proposes|||||exit||crisis|||regaining|prestige|international|conditions|indispensable conditions||democratization|real democratization||||ensuring||climate||calm||peace|of the Romanian people|Romanian people||||tried |hívjuk|||||||||||||||||||||||elengedhetetlen feltétele||demokratizálás|||||biztosítás||klíma||||||||||

__Niciodată nu este prea târziu!”__ Never||||

Semnează „Asociația 15 noiembrie” din Brașov, care-i grupează, așadar, pe participanții la marea revoltă anticeaușistă și anticomunistă de la 15 noiembrie 1987 din Brașov. Signs||||Brașov|||groups|therefore||the participants||great||||anti-communist||||| |||||||csoportosít|||||||anticeaușista||||||| Majoritatea membrilor acestei organizații sunt, bineînțeles, muncitori - muncitori din Brașov. The majority|||organization||of course|workers|workers|| |tagok||szervezet||||||

Din partea aceleiași organizații primim și un __Apel adresat tuturor cetățenilor Brașovului__, îl citez: |of|that same||we receive|||Call||to all|citizens|||I quote ||ugyanazon|||||||||Brassó város||

__„Simbolul Revoluției se află în orașul nostru. |||||our city| Demonstrați că inima țării mai bate la Brașov, așa cum ați arătat în 15 noiembrie 1987 și la 21, 22 decembrie 1989.__ Demonstrate||heart|||beats|||||you|shown||||| Demonstrálják||||||||||||||||

__Ne întrebăm cu toții: cine a tras la Brașov în timpul Revoluției și de ce? |ask||we all|who|has|shot|||||||| Din ce cauză la Brașov nu a avut loc niciun proces? From||reason||||||trial|any|trial Până când subalimentarea populației din Brașov? ||malnutrition|of the population|| ||alultáplál||| Eu, tu, el, ea - masele de oameni - ce am făcut pentru traiul nostru viitor? ||he|she|the masses|||||||livelihood|| Este suficient doar să muncim la locul de muncă?__ |enough|only||work||the workplace|| ||||dolgozzunk||||

__Muncitori, pericolul este mare, trebuie să fim uniți! |danger|||||be|united Suferințele noastre nu au fost cumpărate de nimeni! The sufferings|||||bought|| szenvedések|||||megvásárol|| Jurăm, sâmbătă, 12 mai 1990, invităm pe toți brașovenii să participe alături de noi la marșul 15 noiembrie, care va porni la ora 10 din fața întreprinderii de autocamioane Brașov, ajungând în jurul orei 11.30 în Piața Sfatului, pentru a deschide mitingul organizat de „Asociația 15 noiembrie”__. We swear|Saturday||we invite|||the Brașov residents||particip|alongside||||march||||will start||||in front of|truck company||trucks|Brașov|arriving||around|hour|||Council Square||||rally|||| Ígérjük|||meghívjuk|||brassóiak|||||||menet||||indul|||||teherautógy||teherautók||érkezve||||||Tanács||||tüntetés||||

Am dat citire __Comunicatului către toți cetățenii României din partea revoluționarilor din 1987 din Brașov__. I am||reading|the communiqué|to||||||||| |||Közlemény||||||||||

***

Stăm de vorbă cu unul dintre cei mai tineri „golani” din Piața Universității. We are talking||talk||||the|||young punks||| |||||||||fiatalok||| Cum vă numiți? What|you|what is your name

- „Eu mă numesc Luchian Claudiu.” |myself|am named|| |||Luchian|

- „Valentin Leahu.” |Leahu

Ei, ce se întâmplă? they|||happens Acești onorabili tineri „golani” sunt autorii ultimului imn al revoluției din aprilie. These|honorable|young men|||authors|of the last|anthem||||April |tisztelt|||vannak|szerzői|utolsó||||| Acest imn se numește „__Golaniada__”. ||||Golaniad ||||Golaniáda O să-i citesc textul la început și, după aceea, o să-i ascultăm și muzica, dacă n-aveți nimic împotrivă. |||I will read|the text|||||that||||we'll listen to||the music|||you have||against it ||||a szöveget||||||||||||||||ellenállás Deci: So (1)

__GOLANIADA:__

__Golan e un titlu de noblețe,__ Golan is a title|||||nobility Golan|||||nemesi cím

__Aliniat în multe seri.__ Align|||evenings Aliniat|||

__Golanul n-are multe fețe,__ Golan Heights||has||faces Golan||||arcok

__Doar una din zori până-n zori.__ |||dawn|||dawn |||hajnal|||

__Golanul cere liberate__ |demands|freedom ||szabadságot

__Și comunismul să dispară.__ |communism||disappear |||tűnjön el

__Democrație și dreptate__ Democracy|| demokrácia||

__Pe cerul vieții să apară.__ |the sky|of life||appear ||||jelenjen meg

__Destul minciuna m-a hrănit,__ Enough|the lie|||fed ||||táplálta

__Istoria mi-au pus-o în colț.__ the history|||put|||corner

__Vreau astăzi omul mai iubit__ I want||the man||loved ||||szeretett

__Și-n fruntea țării nu vreau un hoț.__ And||head|||want||thief ||az élén|||||tolvaj

__Golanii cu toți, ca un golan,__ the hooligans|||||a jerk a bunkó|||||

__Avem cu noi gânduri curate,__ We have|||thoughts|curate |||tiszta gondolat|

__Dorim un lucru prea normal:__ We want||||

__Adevărata libertate!__ True|

__Refren:__ Chorus Refrén

__Golan mereu voi fi golan__ |always|will||

__Să treacă timpul peste mine__ |let|time|over|

__Nu voi pleca din strad-un an__ not||leave||street|| ||||az év||

__Sau până când nu va fi bine”.__ or||||||

[Luchian Claudiu și Valentin Leah, cântă „Imnul golanilor” ]. |||||sing|The Anthem|the hooligans ||||Leah|énekelnek|Himn|a huligánok

Deci, ce-aţi cântat acum este în primă audiţie pentru Europa Liberă? So|||sang|||||broadcast||| |||énekeltek|||||hallgatás|||

**Luchian Claudiu:** „În primă audiție pentru Europa Liberă.” ||||hearing||| ||||hangverseny|||

Vă mulțumesc în numele ascultătorilor noștri. |thank you|||our listeners|our

*******

Și acum, suntem din nou în Piață, în noapte. And||we are|||||| Piața este luminată. The square||lit up ||világítva Zeci de mii de persoane. tens of||||people Poeta **Magdalena Ghica** va transmite Pieței acum un mesaj din partea Institutului de Istorie a Artei. the poet||||send|||||||Institute||||Art A költő|Magdalena|Ghica|||||||||Intézet||||Művészett

**Magdalena Ghica:** În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel… |||||not||||||reading||

**Emil Hurezeanu:** „Mai tare!”, strigă mulțimea. ||louder|louder|shout|the crowd

**Magdalena Ghica:** În această seară, nu voi face decât să dau citire unui apel de solidaritate. [Mulțimea aplaudă.] |applauds |tapsolnak

**Emil Hurezeanu:** Acum e bine. Emil Hurezeanu||||

**Magdalena Ghica:** Ținând cont de necesitatea imperioasă stabilizării și adâncirii climatului politic democratic din țară în sensul unei adevărate democrații, Institutul de Istoria Artei, principalul for de specialitate din țară, prin 21 din cei 25 de cercetători ai săi și prin cvasi-majoritatea personalului TESA, se alătură apelului intelectualilor, difuzat acum câteva zile, în sprijinul stabilirii unui dialog între conducerea țării și între reprezentanții manifestanților din Piața Universității și din alte orașe pentru __Proclamația de la Timișoara__. ||Taking into account||||urgent|of stabilization||deepening|political climate|||||||||democracy||||||for||specialized institution|||by||||researchers||its researchers|||quasi||TESA staff|||joins|appeal|||||||support of|establishment of||dialog||leadership of||||representatives|the protesters|||||||||||| ||figyelembe vé|szempont||szükségesség|sürgős|stabilizálás||elmélyítésének|politikai klíma|||||||||demokrácia|Intézet|||||szerv||szakmai fórum|||||||kutatók|||||kvázi többs||TESA személyzet|TESA személyzet|||felhívás||||||||megalapításának||||||||||||||||||||| Acest apel se alătură celorlalte apele ale altor institute de cercetare științifică din țară și el va fi citită în această seară și la televiziune. |||joins|the others||||institutes|||scientific|||||||will be read||||||television |||||vizek|||intézet||||||||||olvasva|||||| [Mulțimea scandează: __Cinste lor! The crowd|chant|honor to them| ]__

**Emil Hurezeanu:** Replica miilor, zecilor de mii de manifestanţi din Piața Universității: „Cinste lor!” ||replica|thousands|tens||||protesters||University Square||Honor them| ||Válasz|ezrek|tízezer|||||||||

**Magdalena Ghica:** Să nu-i uităm, nu avem dreptul să uităm că această extraordinară manifestație perpetuă de aici este vitală, este capitală pentru adevărata democratizare a țării. |||||forget|||the right|||||extraordinary|demonstration|perpetual||||vital|||||democratization|| ||||||||||||||tüntetés|perpetuális|||van|életbevágó|||||demokratizálás|| [Mulțimea scandează: __Victorie__!] ||Győzelem

**Emil Hurezeanu:** Magdalena Ghica, numele ei de poeta; Magda Cârneci, numele ei de critic de artă, și-a încheiat intervenția și acum Piața aclamă: „Victorie! ||||||||||||||||||finished|intervention||||cheers| Emil||||||||Magda|Cârneci||||||||||||||tapsolva| Victorie!”

***

Și acum istoricul ieșean **Alexandru Zub**, care citește manifestanților din Piața Universității un mesaj din partea Iașului. |||Iasi||||reads to||||||message|||Iași ||történész|iasi-i||Zub|||||||||||Jászvásár „Asta da Golan!” îl întâmpină Piața. This one||Golan (1)||welcomes| ||||üdvözli| [Mulțimea scandează: __Ăsta da Golan!__]

Stimați ascultători din țară și din străinătate, la această oră în noapte nu cuprind cu privirea imensitatea mulțimii din Piață. dear|listeners||||||||hour||||encompass with my gaze||gaze|vastness|of the crowd|| Tisztelt||||||||||||||||a tömeg nagys|tömeg|| Deci, vorbește Alexandru Zub. |speaks||

**Alexandru Zub:** Dați-mi voie să spun numai câteva cuvinte. |||give me|permission|||only||words Sunt profund emoționat**. |deeply| |nagyon| ** Acum câteva zile, am trimis din partea colegilor mei de la Iași, istorici, cercetători, un mesaj de adeziune la aceea ce se întâmplă aici, în această minunată Piață ă a libertății! ||||sent|||my colleagues|my colleagues||||historians|researchers||||adhesion||that|||||||wonderful||||of liberty |||||||a kollégáim||||||||||támogatás|||||||||||||a szabadság [Mulțimea scandează:** **__Jos comunismul! ||Down with|down with communism ]__

**Alexandru Zub:** Am, acum, ocazia să vă văd direct și sufletul meu crește mai mult decât această piață, decât această republică ideală a libertății și a demnității noastre regăsite. ||||the opportunity|||I see|||the soul|||||||||||ideal|||||dignity||found again ||||||||||||||||||||köztársaság|ideális|||||méltóság||újra felf Este o republică pe care sper să o văd confundându-se cu țara întreagă. ||republic|||hope|||see|blending with||||whole country Ez|||||||||összeolvadva||||

**Emil Hurezeanu**: „Astăzi capitala, mâine - toată țara!” și „Unitate!” se strigă acum în Piața Universității. |||the capital|tomorrow|||||||||| ||||||||Egység||||||

**Alexandru Zub:** Vreau să spun, ca istoric, că alături de noi sunt nu numai cei care din apropiere ne pândesc, ne asistă și care nu mai sunt în viață și că dincolo de ei, cu mult în urmă, o întreagă istorie veghează la eforturile noastre. ||||||||beside|||||||||proximity|us|watch||assist||||||||||beyond||||||behind us||entire||watches over||efforts| ||||||történész|||||||||||||leselkednek||segítenek||||||||||||||||||||figyelmezik||erőfeszít| Nu este o metaforă. |||metaphor |||metafora

De două sute de ani, românimea a încercat să-și forjeze un destin al identității sale proprii, al demnității sale și, iată, ea este astăzi pe cale de a-l realiza. ||two hundred|||Romanians|||||forge||destiny||identity|sale|own||dignity|||therefore|||||way||||achieve it |||||románia|||||kovácsolja||sorsát||identitás||saját||||||||||||||megvalósítani Acum un secol și mai bine, când un grup de oameni, care gândeau la viitorul țării și care concepuseră un program de renaștere, au scos o gazetă a deșteptării românești, așa cum sunt atâtea, astăzi, pe piețele și pe bulevardele noastre. ||century ago||||||group||||were thinking||||||conceived||program||rebirth||published||newspaper||awakening|Romanian awakening||||so many|||the markets|||the boulevards| ||||||||||||gondolkodtak||||||kidolgozták||||újjászület||kiadták||||ébresztő|||||||||||bulevardjain| Această gazetă se numea „__Românul__” și pe frontispiciul ei, C.A. |||||||the front page||| |újság||||||címoldal||| Rosetti a pus să se scrie aceste cuvinte: „__Luminează-te și vei fi, voiește și vei putea!”.__ Pe cealaltă parte a frontispiciului același inimos luptător pentru libertate și pentru democrație a pus să se înscrie un alt indemn, o altă constatare: „__La treabă bună - puțini s-adună, dar mult pot face cei puțini împreună!”__ ||||||||shine||and|you will|you will be|wish||||||||frontispiece||courageous|fighter|||||||put|||be inscribed|||motto|||statement||good work||few||gather|||||||together Rosetti||||||||világíts|||||akar||||||||a homlokzaton||buzgalmas|harcos||||||||||feliratkozzon|||felhívás|||megállapítás|||||||||||||

**Emil Hurezeanu:** Vorbește, așadar, istoricul Alexandru Zub din Iași. |||therefore|||||

**Alexandru Zub:** ... luând în posesie destinul, viitorul acestei țări. ||taking possession of||possession of||the future||country ||átvéve||birtokba vé|||| Este, apoi, vorba de cei puțini, care, dacă se adună, știu să facă precum fascia din legendă - puterea formidabilă pe care nicio dictatură din lume nu mai e în stare să o distrugă. ||talk|||few||if||gather|know how to|||like|band||legend||formidable power|||no|dictatorship||world|||||able|||destroy ||||||||||||||feszítőszö||legendás||félelmetes||||||||||||||elpusztítsa

Acum un secol și jumătate, s-a spus că o stafie umblă prin Europa - stafia Comunismului. ||||||||||ghost|walks|through||ghost| ||||||||||szellem||||szellem| Astăzi, această stafie este izgonită de peste tot. ||||driven away|by|over|everywhere ||kísértet||kiűzve||| Ea crede că se poate adăposti aici, în spațiul nostru. |||||take shelter|||space| |||||menedéket talál|||térben| Ea crede că a prins drepturi definitive asupra noastră. ||||gained|rights|definitive rights|over| ||||||végleges|| Și, iată, suntem aici pentru a dezminți aceasta și a cere: Jos comunismul [Mulțimea scandează:** **__Jos comunismul!__] |behold|||||deny|this|||demand|Down with||The crowd||| ||||||megcáfolni||||||||||

**Alexandru Zub:** N-aș vrea să vă obosesc cu vorbele mele. |||||||tire you||my words| |||||||fárasztani||szavaimmal| Sunt mulți care ar vrea să-și spună păsul lor. ||||||||opinion| ||||||||véleményüket| Ca istoric, sunt, desigur, inclinat să mă gândesc la ceea ce a fost, la destinul dramatic al acestui popor, la faptul că de multe ori am fost nedreptățiți, că suntem încă, că n-am ajuns încă să identificăm corect alianțele noastre, posibilitățile noastre și că abia acum luăm cunoștință de aceste interese și de posibilitățile pe care le putem pune la lucru. As|historian||of course|inclined|||think||what|what||||destiny|dramatic|||people||||||many times|||wronged|||still|that|||reached|still||identify||alliances||||||only now||we take|||||||||||we can|put to work||work ||||hajlamos|||||||||||drámai||||||||||||megsértettek||||||||||azonosítsuk||szövetségek||lehetőségeink||||||||||||||||||||

În acest moment mare al istoriei trebuie să e gândim că, de fapt, un ciclu al istoriei se încheie. |||great||||||think|||||cycle||||is concluding ||||||||||||||ciklus|||| Este ciclul marcat de acele idei ale revoluției din care nu toate au rodit cum se cuvine. |cycle|marked|||ideas||||||||bore fruit|as it should||be fitting |ciklus|megjegyzett|||||||||||teremtek|||illik Anumite experiențe au fost împinse dincolo de marginile umanului și rezultatul nu putea să fie decât monstruos. Certain|experiences|||pushed|beyond||the limits of|the human||the result||||||monstrous |tapasztalatok|||túlléptek|||határok|az emberi||||||||szörnyű Iată-ne în momentul în care trebuie să facem un pas hotărât de desprindere și dumneavoastră. Here|us|||||||||step|decisive step||detachment||you |||||||||||||elszakadás|| O faceți în clipa aceasta și vă rog să-mi dați voie să fiu împreună cu dumneavoastră! |||this moment||||please||||permission|||with you|| Victorie!

**Emil Hurezeanu:** Cel care a vorbit a fost istoricul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie din Iași. [Mulțimea scandează:** **__Victorie!__] The crowd||

Și acum, de la înălțimea istorică a acestor ceasuri, miile, zecile de mii de oameni din Piața Universității aclamă: „Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!” ||||the historical height|||these|watches|the thousands|tens||thousands|||||||Long live|||||Transylvania||| ||||történelmi||||órák|ezrek||||||||||||||||||

[Mulțimea scandează:** **__Trăiască, trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul și Țara Românească!__] The crowd||Long live|||||Transylvania|||

__***__

Și acum, o surpriză pentru ascultătorii Europei Libere - un scurt interviu cu dna **Mariana David**, care este redactor la Televiziunea Română liberă și care a venit în această seară cu o echipă de filmat în Piața Universității. |||||||||||||||||editor||||||||||||||||||| |||||||||||||||||szerkesztő||||||||||||||||filmező csapat|||

**Emil Hurezeanu:** Întreb, poate nu tocmai politicos vă pun această primă întrebare, dar o fac: de ce veniți doar acum? ||I ask|perhaps|not|exactly|politely|||||||||||||

**Mariana David:** Eu am venit de foarte multe ori. Mariana|David|én|||||| Ca redactor am însoțit echipele de filmare în Piața Universității. |editor||accompanied|the teams||filming teams||| |||kísértem|a stábokat||filmezés||| Dacă socotesc bine, cel puțin, de cinci ori până acum. If|I count|||||||until| |számolok|||||||| De obicei, au venit echipe care erau schimbate cam din patru în patru ore: operator, dacă era ziuă - fără lumină, dacă era seară - cu lumină. |usually|||teams|||changed|about||||||operator(1)|||daylight|without light|light||||| ||||csapatok|||váltottak|||||||operátor|||||||||| Deci, nu era nevoie de redactor. So|||need||

**Emil Hurezeanu:** De ce v-am întrebat, pentru că sunt și eu un telespectator de câteva săptămâni, de când sunt în țară, și, e adevărat, am văzut la început, în ultimele zile ale lui aprilie, în primele zile ale demonstrației de aici, am văzut secvențe la televiziune, după care a urmat o pauză. ||||||ask|||||||viewer|||||||||||||seen||||||||||||||||||sequences||||||followed|| |||||||||||||néző|||||||||||||||||||||||||||||||felvételek|||||||| În ultima săptămână, n-am mai văzut nimic**. **

**Mariana David:** Redacția de Actualități Interne, în general, se ocupă de actualitățile interne, care sunt nu exclusiv Universitatea. ||The Editorial Office||News|||||||news|||||| ||Szerkesztőség||Hírek|||||||hírek|||||| Suntem foarte puțini în redactori, foarte puțini operatori, foarte puține camere. ||||editors|||operators||| ||||szerkesztők|||operátor||| S-a încercat, realmente, imposibilul pentru a se filma. |||really|the impossible||||film |||valójában|az lehetetlent||||filmez Repet. Repeat (1) Este pentru prima dată, de fapt, când eu ajung în balcon... pentru că, practic… dovadă că acum stăm de vorbă, operatorul filmează. ||||||||arrive||the balcony||||evidence|||are|||the operator|is filming ||||||||||erkély||||||||||operátor| Deci, el și face meseria și asta este esențial - filmarea. ||||the job||||essential|the filming |||||||||a felvétel