×

우리는 LingQ를 개선하기 위해서 쿠키를 사용합니다. 사이트를 방문함으로써 당신은 동의합니다 쿠키 정책.


image

Poezie - Mihai Eminescu, CALIN (file din poveste) (2)

CALIN (file din poveste) (2)

Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind;

Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,

În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.

Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine

Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,

Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare

A popoarelor de muște sărbători murmuritoare.

Lângă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate,

Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate,

Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese,

Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese;

Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele,

Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele.

Iată craiul, socru-mare, rezemat în jilț cu spată,

El pe capu-i portă mitră și-i cu barba pieptănată;

Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf

Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf...

Acum iată că din codru și Călin mirele iese,

Care ține-n a lui mână, mâna gingașei mirese.

Îi foșnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii,

Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii;

La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale,

Care-i cade peste brațe, peste umerele goale.

Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă,

Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.

Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună

Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună.

Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul,

Lin vioarele răsună, iară cobza ține hangul. -

Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?

Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine,

Până văd păinjenișul între tufe ca un pod,

Peste care trece-n zgomot o mulțime de norod.

Trec furnici ducând în gură de făină marii saci,

Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci;

Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur,

Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur.

Iată vine nunta-ntreagă - vornicel e-un grierel,

Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel;

În veșmânt de catifele, un bondar rotund în pântec

Somnoros pe nas ca popii glăsuiește-ncet un cântec;

O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur,

Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur;

Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț,

Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți.

Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii,

Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii.

Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten,

Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătând din pinten;

El tușește, își încheie haina plină de șireturi:

– „Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături.”

CALIN (file din poveste) (2) CALIN (story tabs) (2)

Pare-că și trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi isvoare zdrumicate peste pietre licurind;

Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,

În cuibar rotind de ape, peste care luna zace.

Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine

Curg în râuri sclipitoare peste flori de miere pline,

Împlu aerul văratic de mireasmă și răcoare

A popoarelor de muște sărbători murmuritoare.

Lângă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate,

Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate,

Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese,

Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese;

Feți-frumoși cu păr de aur, zmei cu solzii de oțele,

Cititorii cei de zodii și șăgalnicul Pepele.

Iată craiul, socru-mare, rezemat în jilț cu spată,

El pe capu-i portă mitră și-i cu barba pieptănată;

Țapăn, drept, cu schiptru-n mână, șede-n perine de puf

Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf...

Acum iată că din codru și Călin mirele iese,

Care ține-n a lui mână, mâna gingașei mirese.

Îi foșnea uscat pe frunze poala lung-a albei rochii,

Fața-i roșie ca mărul, de noroc i-s umezi ochii;

La pământ mai că ajunge al ei păr de aur moale,

Care-i cade peste brațe, peste umerele goale.

Astfel vine mlădioasă, trupul ei frumos îl poartă,

Flori albastre are-n păru-i și o stea în frunte poartă.

Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună

Nunul mare, mândrul soare, și pe nună, mândra lună.

Și s-așază toți la masă, cum li-s anii, cum li-i rangul,

Lin vioarele răsună, iară cobza ține hangul. -

Dar ce zgomot se aude? Bâzâit ca de albine?

Toți se uită cu mirare și nu știu de unde vine,

Până văd păinjenișul între tufe ca un pod,

Peste care trece-n zgomot o mulțime de norod.

Trec furnici ducând în gură de făină marii saci,

Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci;

Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur,

Ca cercei din el să facă cariul, care-i meșter faur.

Iată vine nunta-ntreagă - vornicel e-un grierel,

Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel;

În veșmânt de catifele, un bondar rotund în pântec

Somnoros pe nas ca popii glăsuiește-ncet un cântec;

O cojiță de alună trag locuste, podu-l scutur,

Cu musteața răsucită șede-n ea un mire flutur;

Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț,

Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți.

Vin țânțarii lăutarii, gândăceii, cărăbușii,

Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii.

Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten,

Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătând din pinten;

El tușește, își încheie haina plină de șireturi:

– „Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături.”