23.06.1990 (3)
Şi acum trecem la secvenţa a cincea şi ultima în acest film radiofonic al nostru, în coproducţie cu Onor-poliţia de la Bucureşti. Banda numărul doi, sau „Demascarea vine pe banda de magnetofon.”
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 are loc intervenţia brutală a poliţiei în Piaţa Universităţii. Piaţa este degajată. În sfârşit degajată. Se fac arestări. În după amiaza zilei de 13 iunie pe străzile Bucureştiului au loc confruntări ale unor grupuri de civili cu forţele de poliţie. Sunt incendiate vehicole civile şi mai ales ale poliţiei. Este momentul, când intervin în scenă, din nou, şi în aceeaşi formulă de cod, organizatorii.
Ceea ce veţi asculta în continuare este conţinutul acestei benzi magnetice, despre care vorbea în Washington Post, jurnalistul american la 21 iunie. Veţi auzi imediat voci cunoscute. Jean Moldoveanu demisionase între timp, numărul său mai vechi de cod, 53, este preluat de această dată de un nou personaj. Îl veţi identifica, adică îl veţi recunoaşte singuri. Cât despre noul 52, el este de această dată al generalului Diamandescu. Dulcele grai moldovenesc al numărului 53 rămâne, însă, inconfundabil. Demascarea a venit, într-adevăr, pe bandă de magnetofon.
- „Domnul Prășescu, să trimită camera la Dunărea, a spus să trimită camera video la Dunărea, vine prin spatele lui Inter, cele două autodube. În spatele lui Inter că au mai venit aici mijloace. Recepţie.”
- „Am înţeles că vin din multe direcţii, dar sunt în curs, că acuma au ieşit din schimb şi vin către noi şi de la Pipera, vin şi de la „23 August”, vin din mai multe părţi.”
- „Şi din toate şi din partea conducerii ca până acuma, în preajma serii, adică într-o oră, să fie aici. Sunt mereu în legătură cu cine trebuie să fiu. Mereu-mereu sunt în legătură.”
- „Situaţia e chiar atât de grea, încât nu mai putem suporta trei sferturi de oră, eventual?”
- „Suportă oamenii ăştea atâtea ore, ştiţi care.”
- „Nu ştiu, eu gândisem că trebuie să luăm tot absolut, tot ce avem, adică şi de la alte obiective. Să mai fie luate, ori să vorbesc cu colaboratorii mei şi de la alte obiective aici să mai aducem vreo una-două subunităţi, ca să putem să avem nişte cordoane bune acuma..., nu ştiu Dumneavoastră ce părere aveţi.”
- „Păi da, dar deocamdată nu am absolut nimic de acolo, de la pionul 10.”
- „Da îl chem la mine şi mai revin.”
- „Mai vin două bucăţi de la noi mari spre Dumneavoastră în cel mult 10 minute.”
- „Dar acuma nu mai avem nici un pion de la Dumneavoastră, să ştiţi.”
- „Dar sunt, vă raportez.”
- „Unde sunt?”
- „Sunt aici, în mijlocul nostru.”
- „Sunt pe Batiștei, s-au subordonat chiar domnului Dobrinoiu.”
- „Bine, îi aşteptăm. 54, îi aşteptăm aici, la locul care-l ştiţi, din faţa Teatrului.”
- „52 pentru 53”
- „52, vă ascult.”
- „Puteţi întreba la Unu, dacă mai vin ceva ajutoare? Pentru ca să ştim cum procedăm în continuare.”
- „Am vorbit şi vin în mod precis, cel puţin două bucăţi mari.”
Emil Hurezeanu: 52 îl întreabă pe 53: „Puteţi întreba la Unu dacă mai vin ceva ajutoare? Pentru ca să ştim cum procedăm în continuare.” 53 către 52: „Am vorbit şi vin în mod precis, cel puţin încă două bucăţi mari.” Putem presupune că indicativul Unu este al preşedintelui.
- „Rămânem în aşteptare, atunci. Că n-am vrea să stricăm ceea ce am realizat şi am ţinut până acuma.”
- „Ar fi cea mai mare greşeală a noastră, dacă acuma am renunţa. Dacă mai vin şi ăia de la Ploieşti, stăm şi păstrăm tot ce putem, că forţe ne mai vin.”
- „Sunt 52 pentru 53.”
- „52.”
- „La Universitate au ieşit iarăşi în balcon şi întind din nou cârpele. Aşa s-a asigurat.”
- „52.”
- „Da, comunicaţi.”
- „A zis că să-i lăsăm pe ăia acolo, înăuntru, să facă ce ştiu. Noi să avem grijă de exterior, că pe ăia îi strângem noi deseară mai târziu.”
- „Nu e bine.”
- „Putem face ceva totuși?”
- „Păi, cei care s-au obligat ca să păstreze ordinea, păi dar dedesubt sunt ai mei, le aruncă în cap.”
- „Nu văd rezolvarea. N-o văd pentru că nu mai am cu cine vorbi. Toată lumea s-a dus la... I-am şi raportat chiar acum domnului Petrică. Domnul Măgureanu s-a retras, nu ştiu unde e, intră acuma în Parlament, intră în Senat. Ce să facem, asta e situaţia. N-am putut stăpâni aia-aia..., acolo era vorba că el introduce. Deocamdată să ne ferim, să vedem dacă ne aruncă în cap. Ordinul primului ministru este să stăpânim exteriorul până când vin muncitorii ăştea”.
Emil Hurezenu: Și acum din nou în stenogramă – ultimul fragment al discuţiilor, dintre 52, generalul Diamandescu şi 53, ministrul de interne Chiţac. 52 către 53: „La Universitate au ieşit iarăşi în balcon şi-şi întind din nou cârpele. Aşa s-a asigurat.” 53 către 52: „A zis că să-i lăsăm pe ăia acolo, înăuntru, să facă ce ştiu. Noi să avem grijă în exterior, că pe ăia îi strângem noi deseară mai târziu.” Chiţac către Diamandescu: „Nu e bine.” 53 întreabă: „Putem face ceva?” 52 răspunde: „Cei care s-au obligat să păstreze ordinea, păi de desubt sunt ai mei, le-a aruncă în cap.” 53: „Nu văd rezolvarea. N-o văd pentru că nu am cu cine vorbi. I-am raportat chiar acum. Domnul Măgureanu s-a retras, nu ştiu unde e, e în Parlament, e în Senat. Ce să facem, asta e situaţia. N-o putem stăpâni. Aia-aia, acolo era vorba că el introduce. Deocamdată să ne ferim, să vedem dacă ne aruncă în cap. Ordinul primului ministru este să stăpânim exteriorul până când vin muncitorii ăştea”, spune ministrul de Interne, Mihai Chiţac. Şi acum să ascultăm din nou înregistrarea originală:
- „52 pentru 53.”
- „52”
- „La Universitate au ieşit iarăşi în balcon şi întind din nou cârpele. Aşa s-a asigurat.”
- „52.”
- „Da, comunicaţi.”
- „A zis că să-i lăsăm pe ăia acolo, înăuntru, să facă ce ştiu. Noi să avem grijă de exterior, că pe ăia îi strângem noi deseară mai târziu.”
- „Nu e bine.”
- „Putem face ceva totuși? Putem face ceva ?”
- „Păi, cei care s-au obligat ca să păstreze ordinea, păi dedesubt sunt ai mei, le aruncă în cap.”
- „Nu văd rezolvarea. N-o văd pentru că nu mai am cu cine vorbi. Toată lumea s-a dus la... I-am raportat chiar acum domului Petrică. Domnul Măgureanu s-a retras, nu ştiu unde e, intră acuma în Parlament, intră în Senat. Ce să facem, asta e situaţia. N-am putut stăpâni aia-aia..., acolo era vorba că el introduce. Deocamdată să ne ferim, să vedem dacă ne aruncă în cap. Ordinul primului ministru este să stăpânim exteriorul până când vin muncitorii ăştea”.
- „Cine are garanţia că vin?”
- „Acolo, în zona aia, fierbinte, e foarte, foarte grea, nu se mai suportă? Cum o consideraţi?”
- „Este fierbinte, nu că se mai suportă, dar nu vine nimeni. Pe vremea asta uitaţi-vă şi Dumneavoastră, nu mai vine nimeni.”
- „Păi zicea 54 că vă trimite două bucăţi.”
- „A, dintre astea da. Au sosit. Au sosit într-adevăr, dar e vorba de ceilalţi, ca să păstrăm ordinea şi mai departe.”
- „Au făcut special acuma de ceilalţi. Reiau din nou toată gama. Mulţumesc.
- „52 vă ascult.”
- „Nici întreprindere, nici de dincolo. Avem oameni loviţi de acum.”
- „Singura soluţie e să aşteptăm întreprinderea, toată lumea spune că vine întreprinderea.”
- „De când spun? Iertaţi-mă. Au început să arunce cu sticle incendiare. Mi-au lovit un băiat în faţă.”
- „E foarte greu de rezolvat acuma treaba că nici nu am... nu am... cel puţin dacă aş avea, aşa, să apreciez, câţi vin nimeni nu ştie, dar spun că vin, că au plecat de la Pipera, că au plecat de la cutare şi n-au ajuns. Şi îmi pică şi moralul jos.”
- „435.”
- „435”
- „N-a venit pionul Gheorghe. A ajuns aicia şi trebuia să revină foarte repede. E necesar să vină foarte repede, foarte repede.”
- „431 pentru 435.”
- „Comunică.”
- „Dă duba. Repede, repede, că avem mare nevoie. Avem mare nevoie, cât mai multe, cât mai multe. Aruncă cu...”
- „Capacitatea e mare, capacitate mare.”
- „Nu v-a sunat deloc?”
- „Nu-nu.”
- „Am înţeles.”
- „52 pentru 53.”
- „52 pentru 53.”
- „Da, aud 52.”
- „Două atacuri succesive. Aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul şi un nou autobuz e distrus. Ăsta a fost sprijinul dat de azi dimineață până acuma.”
- „Şi să ştiţi că nu mai vine. La „23 August” au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită.”
- „Vă rog să-l informaţi-l pe domnul preşedinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înţelegerea! Vă rog să informaţi.”
Emil Hurezeanu: Aşadar, numărul 52, în care îi identificăm pe generalul Diamandescu, îi se adresează numărului 53, care este generalul Chiţac, ministrul de Interne, spunându-i: „Vă rog să-l informaţi pe domnul preşedinte, dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea, vă rog să informaţi.” Să mai auzim o dată:
- „Vă rog să-l informaţi pe domnul preşedinte, dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea, vă rog să informaţi.”
- „53 e 424.”
- „Da, comunicaţi.”
- „Vă raportez că nici în zona Pipera nu se observă nici un fel de mişcare.”
- „Bine, mulţumesc.”
- „52 pentru 53.”
- „Da, am auzit ce-a spus.”
- „Reușiți să informaţi? Să ştim ce avem de făcut.”
- „52 pentru 53.”
- „52 pentru 53.”
- „Da.”
- „Ați reuşit să informaţi? Nici colegii nu ne ajută, nici nimeni?”
- „Acum urmează să dea telefon la colegi.”
- „52 pentru 53.”
- „Da, 52.”
- „Chiar nimic nu se întreprinde de partea cealaltă se devastează şi localul. Autobuzul e distrus.”
- „Păi sunt acuma cu domnul Șchiopu ca să bage dânsul nişte trupe la Victoriei şi aducem noi tot ce avem acolo de la Victoriei aici.”
- „Să ştiţi că nu mai rezistăm mult. De azi dimineaţă, de la şapte. L-aţi informat pe domnul preşedinte?”
- „L-am informat, dar n-are soluţie.”
- „În condiţiile astea, înseamnă că le dăm drumul în Piaţă.”
- „53 pentru 52.”
- „53 pentru 52.”
- „52 pentru 53.”
- „52 sunt.”
- „Nu-mi mai transmiteţi nimica? Nu se mai poate de acuma dacă... .”
- „Păi vin două subunităţi de la Televiziune şi de la Victoriei, vin acuma.”
- „Numai avem ce face. Numai dacă vin prin spate cumva, că nu mai avem ce face. Am rezistat, până acum am ţinut Piaţa. V-am rugat să informaţi pe preşedinte. Acum nu mai e nevoie.”
- „Dar pe unde să le aducă, că sunteţi acolo.”
- „De azi dimineaţă şi până acuma se putea aduce, domnule general.”
- „Eu nu puteam.”
- „Domnul Bratu sunt [? ]...”
- „Comunicaţi.”
- „Urgent la bază.
- „Securitatea... la Nucleul, da?”
- „La minister...”
- „Mulţumesc.”
- „Când nu se urgentează se forţează al doilea cordon... eu am ajuns la bază acuma.”
- „Am înţeles. Vă sun pe celălalt.”
- „Nu cunosc exact care este situaţia, eu sunt Batiștei, colţ cu Snagov; toţi s-au refugiat, toţi au ieşit către Ministerul Agriculturii. Vorbesc de cadrele noastre..”
- „Şi mijloacele de transport?”
- „Am înţeles că şi ele s-au retras în aceeaşi direcţie.”
*
Emil Hurezeanu: Concluzii: Unul – nu tragem concluzii. Le trageţi Dumneavoastră.
Câteva precizări, însă. În după amiaza zilei de 13 iunie 1990, conducerea Ministerului de Interne se afla, iată, în alertă la cel mai înalt nivel. Din bandă reiesă că înalţi interlocutori, în care se pot identifica, cu foarte multă probabilitate, domnii Chiţac şi Diamandescu, între alţii, erau permant în contact cu un domn preşedinte. Referinţa la preşedinte apare de două ori. Pentru prima oară în acelaşi context cu sugestia privind un plan propriu al conducerii Ministerului de Interne, de a da foc autobuzelor. Şi a doua oară, când numărul 53 afirmă că nici domnul preşedinte n-are soluţie.
La nivelul unui ministru de interne, domnul preşedinte nu poate fi decât preşedintele statului. Numele său este Ion Iliescu. Este căutat în aceste minute de discuţii domnul Măgureanu. Domnia sa este şeful Serviciului Român de Informaţii, n-a fost, însă găsit. De ce, însă, serviciul Secret de informaţii este implicat într-o operaţiune de restabilire a ordinii pe străzi, care, conform legii, revine exclusiv poliţiei?
Reiese din înregistrare cât se poate de clar că responsabilii Ministerului de Interne mizau pe intervenţia muncitorilor de la uzinele „23 August” şi de pe Platforma Pipera. Ei, însă, n-au ajuns în centrul Bucureştiului pentru că n-au plecat niciodată. Şi n-au plecat, ne-o spune Onor nr. 53, pentru că sindicatele uzinei „23 August” s-au opus. Să fie acesta motivul mustrărilor făcute sindicatelor de preşedintele Iliescu la 15 iunie?
Refuzul muncitorilor bucureşteni de a servi ca trupe de intervenţie în sprijinul poliţiei îi onorează şi explică apelul, făcut de Ion Iliescu minerilor. Ei au venit şi ştim şi ce au făcut. Ni se pare foarte gravă afirmaţia numărului 52, potrivit căreia, „la un moment dat trebuie să dăm foc la autobuze”. Adică: „noi poliţiştii”?
