×

Używamy ciasteczek, aby ulepszyć LingQ. Odwiedzając stronę wyrażasz zgodę na nasze polityka Cookie.

image

Radio Romania History, Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958

Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958

Istorica, cu George Popescu, la Radio România Actualități.

Bună seara.

Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958 (o mie nouă sute cincizeci și opt), deschide un nou capitol în relațiile româno-sovietice, cu câștigul de imagine pentru regimul în epocă, cu mai puține cheltuieli pentru sovietici. Fără a reduce acțiunea politică și militară a României, sau mai bine spus, plecarea, fiindcă o retragere de echipamente și muniție s-a încheiat abia în 1969 (o mie nouă sute șaizeci și nouă), prin întîlniri bilaterale, trebuie să privim și harta postbelică a Europei. URSS își retrăsese toate efectivele din Austria conform unor înțelegeri de la Geneva, apariția congresului secret al 20-lea (douăzecilea) al PC-US, pusese în discuție circumstanțial și șederea trupelor armatei roșii în țările-satelit. Polonia și Ungaria anului 1956 (o mie nouă sute cincizeci și șase) oferiseră sovieticilor suficiente probe ale neîncrederii în sistem. România era relativ izolată de cealaltă parte a Cortinei de Fier având state ale căror guverne, în 1958, erau supuse Moscovei.

Cu atât mai dificilă părea această acțiune politică și militară pentru București. Consolidarea regimului interior prin politicile sale, inclusiv cele represive, lipsa unei eficiențe a politcii Occidentului față de aspirațiile popoarelor din est, neutralitatea controlată a occidentului față de Ungaria aflată în plină criză în octombrie 1956, au produs o amplă dezangajare și neîncredere față de promisiunile vestului față de cei lăsați ca vasali.

România, în ciuda unor reevaluări, în special după 1990 (o mie nouă sute nouă zeci), e statual în poziția de cal troian al acestuia în relația cu lumea liberă, a planificat și dus la începlinire propriul său plan de autonomie și chiar de independență în cadrul blocului de est.

Retragerea trupelor sovietice este una din primele sale acțiuni pentru scopurile urmărite. Spre acest subiect ne-am îndreptat în această ediție. Invitați sunt domnul profesor universitar doctor colonel Petre Otu, președintele Comisiei Naționale de Istorie Militară și domnul Comandor doctor Gheorghe Vardic, istoric militar, de asemenea. Bună seara, domnule profesor Otu. - Bună seara și bună seara tuturor ascultătorilor emisiunii dumneavoastră.

-Bună seara, domnule Vardic.

-Bună seara domnule Popescu și bună seara ascultătorilor noștri.

- Ascultătorii ne pot scrie la următoarea adresă de e-mail:istorica@radioromania.ro.

Ne puteți asculta și pe Internet, în direct și în reluare, la adresa www.romania-actualități.ro. În ce limite putem încadra influența pe care a exercitat-o prezența Armatei Roșii în România vreme de 14 (paisprezece) ani. Mă gândesc la influența asupra Armatei Române. Domnul profesor, domnule Vartic? A fost una pozitivă, negativă? - Statutul politic al României e, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost fixat în două documente fundamentale: mai întâi a fost Convenția de Armistițiu semnată în noaptea de 12 spre 13 (doisprezece spre treisprezece) septembrie 1944 la Moscova, și apoi a fost Tratatul de Pace de la Paris semnat la 10 (zece) februarie 1947 (o mie nouă sute patruzeci și șapte).

Potrivit acestor două documente, Armata Roșie a staționat în România, pe teritoriu românesc, ea dovedindu-se așa cum arată cercetările recente și mulțimea de documente care au apărut între timp, ca un principal factor al impunerii modelului sovietic în România. De altfel, situația postbelică- ascultătorii noștri sunt familiarizați cu tabloul geopolitic al lumii – se împărțiseră, continentul european, cel puțin, se împărțise în două, de o Cortină de Fier așa cum spunea Churchill într-un celebru discurs de la începutul lunii martie 1946, și de o parte și de alta s-au constituit alianțe politico-militare. NATO la 4 (patru) aprilie 1949 (o mie nouă sute patru zeci și nouă), Tratatul de la Varșovia ceva mai târziu, la 14 mai 1955 și prin urmare era o confruntare bipolară foarte dură mai ales în anii `50 (cincizeci) și fără îndoială, România, prin aranjamentele politico-militare de la sfârșitul conflagrației, a fost plasată în sfera de influență sovietică și prin urmare, sovieticii și-au impus propriul model de dezvoltare în toate –repet, în toate domeniile societății românești, iar fără îndoială, armata nu avea cum să fie exclusă, ba aș spune că a fost una din primele instituții ale statului român care au fost transformate din temelii și care a fost adaptată modelului sovietic de la regulamente, de la uniforme, de la gradele militare, de la dotare, de la instrucție, toate acestea au purtat amprenta modelului sovietic, și fără îndoială prezența ei a contat foarte mult în impunerea regimului comunist în România și în supraviețuirea regimului comunist la noi în țară și nu numai la noi în țară ci în întreaga sferă de influență europeană în care Uniunea Sovietică avea rolul de hegemon. -Domnule Vartic, nu știu dacă ar merita să facem comparația, dar suferă o comparație starea armatei române din cei 14 ani de staționare a trupelor sovietice în România cu starea armatei române din timpul regalității, din timpul monarhiei?

- Ce se întâmplă...

-E vreo diferență?

Vorbim și de comandă, vorbim și de trupă, vorbim și de dotare... -Categoric, categoric.

- Ce-am câștigat noi din această ocupație?

-Categoric, eu vroiam să mai aduc și o completare asupra prezenței trupelor militare sovietice pe teritoriul României, pentru că aici trebuie delimitate două lucruri: trupele, pe de o parte, cele care au rămas și al căror număr oscilează; după sursele britanice, erau în jur de... la început vreau să spun, în 1946, nu, cam un milion, un milion și jumătate se spunea.

Însă în realitate, numărul lor a oscilat, se zice că la 8 mai 1945 au fost 80,000 (optzeci de mii) soldați, numărul lor a crescut vertiginos, doar în toamna lui `45 erau 500.000 (cinci sute de mii) de soldați, după sursele noastre, ruși în România. Pentru ca în `46, 420 (patru sute douăzeci), la 1 (întâi) martie `46 (patrușase) înregistrăm cel mai mare număr de militari sovietici în România, 615.000. Numărul acestora începe să scadă mai ales după 1947. Acuma, ce se întâmplă – se stabilizează oarecum, oarecum, cât de cât,erau luptele acelea pentru putere până în perioada `47 (patrușapte), după plecarea regelui Mihai numărul trupelor scade și el se menține cam în jurul cifrei de 35.000 (treizeci și cinci de mii) de militari, asta înseamnă cam efectivul a trei divizii. - A trei divizii, da.

- Și după Hrușciov, el spunea din memoriile lui că își amintește că erau cam două divizii de tancuri și una de infanterie.

Asta... -Puteau să-și susțină puterea în România prin aceste efective?

-Sigur, el, prin aceste efective, de fapt ce se vroia, se vroia impunerea noului regim.

De altfel, prezența trupelor de ocupație într-o țară ne determină să apreciem că țara respectivă se află sub regim de ocupație. De altfel, România, trebuie să recunoaștem că... -...A fost o țară ocupată.

-...Imediat după `44 a fost sub regim de ocupație militară, sovietică.

Asta spuneam de trupe. Pe de altă parte, erau consilierii militari. Acești consilieri militari, de fapt ei s-au impus și se pare că acești consilieri militari, mă refer la consilierii militari pentru că erau consilieri în tot mediul – economic, social, erau consilieri și în cinematografe. - Consilieri sovietici.

- Consilieri sovietici.

Noi am avut consilierii militari chemați. Chiar am găsit un document, erau chemați, era o scrisoare într-o ședință a Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, prin care se solicita Uniunii Sovietice un număr de consilieri care să sprijine noua organizare a armatei, așa cum spunea colegul Otu, după modelul sovietic. Ei au fost cei care au monitorizat, ca să spunem...dar nu numai au monitorizat, au impus modelul sovietic. Acuma, numărul acestor consilieri în armată și statutul lor, oarecum el s-a reglementat mult mai târziu din punct de vedere juridic. Ce obligații avea statul român: deci chemai consilierul printr-o scrisoare, îi plăteai cheltuielile de transport, îi asigurai locuință, lui și familiei, îi plăteai cheltuieli de întreținere, totul plătea statul român. Culmea, pe lângă aceasta se mai plăteau Uniunii Sovietice lunar câte 2000 sau chiar până la 4000 de ruble reprezentând compensația, zice, domnule, păi dumneata mi-ai luat un specialist de la întreprinderea sau instituția mea și l-ai dus în România. -Compensația pentru lipsa sa din Uniune.

-Sigur că da, pentru lipsa de acolo, din Uniunea Sovietică.

-Da.

- Ei au pretins acest lucru.

Iar trupele de ocupație aveau ocupate cazărmile lor și erau cam vreo 5 zone în care existau astfel de , de trupe -Timișoara, Constanța, București...Iași

-Era o zonă, Craiova-Slatina, o regiune, Sibiu-Alba Iulia, Brăila-Focșani și București.

Sigur că nu puteau fi spre Iași pentru că acolo erau ei, nu se punea problema, ei apărau pe direcțiile probabile de eventuală agresiune care erau sudul, sud-estul, Turcia, sud-vestul, Grecia. -Erau și anumita direcție turcă și direcție greacă și România era situată în eșalonul 12, prin urmare, unitățile militare de aici aveau și rolul de a asigura lupta eșalonului înaintat, a eșalonului 1 care era situat în Bulgaria.

Dar în legătură cu ce spunea domnul Vartic, aș vrea să fac câteva remarci care să întregească cele spuse de noi până acum. Sunt ocupații și ocupații militare. Aici, în cazul ocupației sovietice, modelul era următorul: dezvăluit de Stalin într-o convorbire cu Milovan Dilas într-o delegație iugoslavă și care i-a spus cam așa: „Lucrurile s-au schimbat și fiecare armată, când ajunge pe un anumit teritoriu își impune modelul său. Altfel nu poate fi.” Deci în istoria militară a lumii sunt ocupații și ocupații. Prin urmare ocupația sovietică avea un principiu foarte clar: „am ajuns pe teritoriul respectiv, atunci îmi impun modelul.” Sunt și alte ocupații, ocupații militare, alte prezențe militare pe teritoriul țărilor care n-au schimbat nici sistemul nici social, nici.. și noi am avut misiunea militară franceză în Primul Război Mondial, care n-a schimbat deloc, dimpotrivă, a ajutat, am avut și o misiune militară germană, un fel de ocupație deghizată, dar nu s-a schimbat modelul, sistemul social, ori aici avem de-aface cu o directivă de sus, cu un plan bine precizat, de schimbare din temelii a societății românești, inclusiv a armatei. În legătură cu ceea ce a spus colegul Vartic foarte bine, diferențe radicale între armata regală română și armata populară post-belică, atât în ceea ce privește organizarea, structura, doctrina, gradele militare, și așa mai departe, exista o tradiție formată în armata română de la 1859 (o mie opt sute cincizeci și nouă) de la Alexandru Ioan Cuza, fără îndoială, și care s-a perpetuat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sovieticii au simțit acest pericol și armata română postbelică a trecut prin două mari faze: o primă fază a fost de demantelare[1] a ei și așa numitul proces de democratizare practic a însemnat licențierea vechii armate, a vechiului corp ofițeresc pe diferite motive, s-a creat așa numitul cadru disponibil și în anii `50 (cincizeci) s-a creat practic o nouă armată pe care regimul a denumit-o armată populară și în 1955 Gheorghe Gheorghiu Dej spunea că una din marile realizări ale regimului nostru este crearea unei noi armate populare care a fost, așa cum spunea foarte bine colegul meu, ghidată de consilierii sovietici. Prin urmare, avem de aici și nuanțe de la etapă istorică la etapă istorică în legătură cu o prezență militară a unui stat pe teritoriul altui stat. Emil Botnăraș domnule Vartic, ministrul forțelor armate pentru o bună perioadă de timp, a fost considerat, alături de Gheoghiu Dej, artizan al îndepărtării sovieticilor din România.

Chiar a fost un ministru original? În afară de faptul că vorbea rusă și germană? Despre Botnăraș există și aprecieri pozitive, există și aprecieri negative, e o persoană ....

Controversată,

Controversată, este un persoanj misterios, însă vreau să spun că Gheorghe Gheorghiu Dej a fost foarte abil în a-l folosi pe Botnăraș, în a-l utiliza pe Botnăraș, având în vedere raporturile sale pe care el le avea dinainte de război cu armata sovietică și cu serviciile secrete sovietice și atunci, Dej, din dorința lui, sigur că el avea dorința de a se elibera de trupele sovietice din anii, începând cam din `55 aici este ... cam din `55 încep aceste discuții și atunci Dej – chiar este o marturisire a lui, memorii „mulți își scriu memoriile și mulți își arogă dreptul că de fapt eu am vorbit, eu am manevrat...”

După război mulți viteji s-arată.

Mulți viteji s-arată și între astea sunt memoriie care sunt publicate, este vorba de Maur, este vorba de Gheorhge Apostol este vorba și despre Botnăraș.

Un lucru este cert, se pare că pentru prima dată, Botnăraș a pus problema lui Hrușciov pentru a-și rechema trupele, că eu nu prea sunt de acord cu conceptul ăsta de retragere a trupelor , noi suntem militari și conceptul ăsta de retragere în armată... În armată retragerea este un stil...are o altă conotație, e un mod de luptă

Cumva plecarea, nici nu găsesc un cuvânt potrivit, plecarea trupelor

Plecarea ar fi cel mai corect.

Plecarea trupelor soviectice pentru că n-au plecat în totalitate, dumneavoastră ați și spus la un moment dat că au rămas multe elemente de infrastructură, de logistică, depozite, mă rog, pe care trebuie să le păzim noi. În sfârșit, asta după 1958. Dar revenind la Botnăraș , este sigur că Botnăraș a avut o asemenea discuție pentru că Hrușciov, în memoriile sale, el își amintește și spune că „Botnăraș mi-a zis românii au fost cei care ne-au cerut nouă” Așa este confirm domnule Vartic ca solicitarea a venit din partea noastră

În august 1955 se decide in biroul politic să se pună această problemă a rechemării

Așa

Conform celor spuse foarte bine de domnul Vartic, a rechemării trupelor sovietice și cu această misiune a fost însărcinat Gheorghe Gheorghiu Dej.

Da așa cum spunea colegul meu, Dej, un lider care s-a format pe parcurs, amintesc aiciea trecerea lui Corneliu Coposu care spunea că la intrarea în pușcărie a lăsat un muncitor ceferist[2] cu un trecut fără îndoială revoluționar cu ghilimelele de rigoare și a găsit la ieșirea lui din pușcărie un lider politic național. Gheorghe Gheorghiu Dej a preferat să paseze sarcina lui Botnăraș tocmai din considerentele pe care le-a arătat domnul.. Erau niște riscuri prea mari

Da, și ea a fost ridicată, a fost ridicată această problemă în timpul vizitei lui Hrușciov din 21 – 26 (douăzeci și unu, douăzeci și șase) august 1955 când a participat la a 11-a (a unsprezecea) aniversare a eliberării țării de sub dominația fascistă

A rostit și-o cuvântare

A rostit și-o cuvântare și-atunci Botnăraș a pus această problemă, și există din câte îmi amintesc eu dacă nu greșesc, sunt amintirile lui Gheorghe Apostol care spun e că prima reacție a fost foarte dură, foarte....s-a ridicat în picioare, nervos-isterică dar problema a fost pusă.

Și este totuși Botnăraș cel care a fost însrăcinat cu această sarcină, ca unul fiind mai cunoscut de către sovietici, unii sovietici îl considerau omul lor, Botnăraș e o figură într-adevăr controversată și nu știu dacă se va rezolva definitiv problema lui. Oricum știu că un coleg pregătește o monigrafie despre Botnăraș. Da.

Gheorghe Apostol își amintește că Hrușciov ar fi ripostat vehement, a sărit în picoare, spune Apostol, aprins la față și ne-a calificat pe toți drept naționaliști antisovietici. Asta înseamnă că ar fi, după Apostol, ar fi participat și el la o asemenea discuție, zice, ar fi spus Hrușciov, până acum v-ați simțit bine sub aripa Uniunii Sovietice și acum îi dați cu piciorul? El a obiectat atunci că URSS trebuie să-și mențină trupele în România pentru a preveni un atac al Turciei dinspre Marea Neagră pentru că argumentul introdus de Botnăraș a fost acela că dom`ne, tratatul cu Austria s-a încheiat, nu mai există niciun fel de motivare acuma pentru că motivarea juridică din 1947 a fost , se spunea clar, se stipula în Tratatul de Pace că Uniunea Sovietică își rezervă dreptul de a păstra trupe pe teritoriul României și al Ungariei pentru a asigura securitatea liniilor de legătură cu trupele de ocupație din zona sovietică din Austria. Era justificat, dar, tratatul cu Austria se încheiease la 15 mai. Interesant, a doua zi după ce se crease se semnase tratatul de la Varșivia, și atunci nu se mai justifica. Cred eu că momentul principal, poate colegul Vartic are această altă opinie, momentul principal care a dus la încrederea determinat increderea lui Hrușciov în regimul politic și mai ales în Dej a fost revoluția din Ungaria din 1956 în care Dej a jucat un rol foarte important și a contribuit la refacerea partidului comunist ungar și a serviciilor de securitate.

Și a serviciilor de securitate.

Și a serviciilor de securitate.

El a fost la Budapesta cu o serie de lideri deci momentul 1956 a întărit încrederea lui Hrușciov în regimul comunist. și în liderul său. Mai sunt însă și elemente care duceau la semne de întrebare- a fost raportul secret din februarie 1956 la care Dej a fost prezent. A avut o altă interpretare, Dej s-a simțit direct vizat prin procesul acesta de destalinizare.

A mai fost și lupta aceea intestină - doi lideri din partidul comunist Chișinevschi și Miron Constantinescu au vrut să-l debarce într-un fel pe Dej. Dej în mărturiile ulterioare spunea că a fost o manevră a Moscovei, el a reușit să dejoace o asemenea chestiune. Deci problema rechemării trupelor soviectice a fost...nu se poate judeca atât de simplu la o partidă de vânătoare. A fost un proces relativ îndelungat, de trei ani în care au contact și elementele de conjunctură, pentru că după 1900 și revoluția ungară, Uniunea Sovietică a fost într-o poziție foarte incomodă, reprimarea a fost deosebit de dură și atunci Hrușciov trebuia să marcheze și la capitolul imagine cu o serie de măsuri de acest gen cum au fost... Rechemarea trupelor.

Au fost momente de repliere

Apropo de tiranie care-și devorează produsul

Exact sunt întru totul de acord cu domniul Otu, au existat momente favorabile dar au existat și momente nefavorabile din păcate, după `55 ca să vă dau câteva exemple, într-adevăr la raportului lui Hrușciov, la congresul al 20-lea (al douăzecilea) din februarie 1956 unde s-a condmanat cultul personalității era vizat Stalin.

Dar Hrușciov nu s-a limitat numai la condamnarea cultului personalității de la el din URSS ci s-a gândit să condamne și cultul personalității din alte țări. Era un bun prilej pentru o rocadă.

Deci lui Dej i-a fost frică în momentul ăla dar el a ieșit și-a zis dom`le vezi , partidul nostru i-a eliminat pe sovietici

Acesta e modelul vă rog să-l urmați

Deci a fost un moment de cumpănă.

Cel mai greu moment a fost totuși revoluția din Ungaria, izbucnirea revoluției din Ungaria, pe fondul liberalizării din iarnă, din februarie `56 că a fost o oarecare liberalizare între ghilimele. și în Polonia a fost..

sigur și atunci izbucnește revoluția în Ungaria.

Păi când a izbucnit revoluția într-un stat socialist se mai putea pune problema să-ți chemi tu trupele care erau de ocupație? Nici vorbă! Însă, așa cum spunea domnul Otu, comportamentul lui Dej abilitatea lui, el imediat l-a adus pe Nagy Imre aici l-a ținut în România. El s-a dus și l-a sprijinit pe Cadar s-ajungă la putere, a participat la refacerea partidului comunist din Ungaria și a câștigat încrederea lui , lui Hrușciov. În decembrie `56 delegația română e condusă de Chivu Stoica, Președintele Consiliului de Miniștri, semnează atunci la Moscova o declarație, a dat un pas înapoi și-o să vedeți de ce: ce se afirmă în 1956: „ În condițiile actuale, când există un bloc militar agresiv în Europa occidentală, când se remilitarizează Germania occidentală și se activizează forțele remarșarde, când Statele Unite ale Americii și țările din blocul Atlanticului de Nord întrețin numeroase forțe militare și baze în apropierea țărilor socialiste și refuză să meargă pe calea dezarmării și a soluționărilor pașnice a chestiunilor litigioase între state, Republica Populară Română și Uniunea Sovietică nu pot să nu fie conștiente de pericolul ce amenință toate statele iubitoare de pace. În aceste condții, și ținând seama de situația internațională existente, ambele părți consideră indicată staționarea vremelnică a unităților militare sovietice în conformitate cu Tratatul de la Varșovia pe teritoriul ” Era practic o tragere de tir, domnule Vartic, o răsturnare a situației.

Categoric

Negarea unor, să spunem tatonări, negocieri sau cel puțin consultații

Și, în... la începutul anului 1957, în aprilie, abia atunci, după mai bine de 10 (zece) ani se semnează un acord între guvernele sovietic și român prin care se reglementează, deci după mai bine de 10 ani statutul trupelor sovietice care erau staționate în România.

Nu era scris nicărieri. Nici ce efectiv trebuie să fie, nici cu ce forțe, nu era reglementat nimic. Cât de cât aici au fost câteva lucruri clare că Oricum exista un acord , un acord

Convenția militară din `48?

Nu , este vorba de acordul acesta de care vorbește domnul Vartic din 1957, exista o bază juridică, exista ceva.

De la care se punea problema

Păi eu văd acest acord ca un succes al politicii Bucureștiului care a reușit totuși să, să determine Uniunea Sovietică să încheie un acord.

Cât a trăit Stalin, era de la sine înțeles prezența armatei roșii și nu s-a simțit nevoia unui acord. Acordul, domnule profesor Otu, însemna și tratament, să zicem pe principii egale?

Nu, nu , evident că partea de întreținere le revenea autorităților române.

Dar exista o bază juridică pentru prezența trupelor sovietice din România. Probabil, zic eu, a fost și un calcul al liderilor politici români că acceptând un asemenea statut juridic, pot să netezească asperitățile sovietice față de această idee a rechemării de pe teritoriul național. Ținea mai mult de strategia pe care a folosit-o.

Da, de strategie.

Oarecum se apropie de strategia principilor români, a domnilor români în Evul Mediu cu un pic bizantinism aici, dar asta e politica. A folosit, da.

Și în cazul ăsta a folosit.

Iertați-mă.

Eu mai cred că a fost și o ambiție a lui Hrușciov. Domnule eu n-o să-mi chem trupele când vreți voi. Să fie clar, recunosc , el recunoaște în memorie că voi, românii mi-ați cerut, dar o să hotărâm , eu voi decide când anume o să le retrag și în ce condiții. Și aici chiar îi rămân așa, domnul Otu știu că m-ai incitat să scriu un material chiar cu titlul ăsta, dacă chemarea trupelor sovietice, rechemarea lor în, mă rog, în Uniunea Sovietică a fost o victorie a diplomației românești sau cumva o decizie a Moscovei? Părerea mea: categoric a fost o decizie a Moscovei. Și a mea la fel.

Adică a fost o decizie a Moscovei. Nu că am vrut noi, nu.

Nu valoram. Sigur demersurile românești contează.

Au contat, sigur că au contat.

Contează, contează.

Rămân în istorie.

Rămân în istorie dar nu trebuie să le exagerăm pentru că o mare putere, o super putere cum era Uniunea Sovietică în anii războiului rece nu își permitea gesturi de asemenea amploare doar la inițiativa românilor ci au fost calcule politice, militare strategice deosebite mai ales, și subliniez această chestiune pentru că e foarte important aspectul în economia discuției noastre, retragerea trupelor sovietice să-i spunem o retragere, rechemearea trupelor sovietice din România a fost însoțită de o reducere a trupelor , a efectivelor pactului de la Varșovia.

România trebuia să reducă cu 55.000 de oameni forțele sale armate. Pe de o parte, deci , Uniunea Sovietică retrăgea trupele din România, rechema trupele din România, rechema o divizie de ....din Ungaria, un gest semnificativ, având în vederea presiunea ce a fost în noiembrie 1956, reducea trupele din Republica Democrată Germană și, iată, reducea și efectivele la nivelul Pactului de la Varșovia și România trebuia să se conformeze și s-a conformat în asemenea acțiuni Ține și de imagine și ține și de costuri.

Neapărat.

Economic.

Costă mult mai ușor să ții un militar pe propriul teritoriu decât să-l ții în altă parte, chiar dacă partea gazdă, să spunem așa, acoperă o parte din cheltuieli dar e vorba de armament, de instruire, de celelalte costă mult mai mult și atunci Hrușciov a mers pe o altă paradigmă: a mers pe coexistența pașnică pe întrecerea pașnică între cele două blocuri.

El era convins. Că e mai bun socialismul decât capitalismul.

El era convins că socialismul va câștiga și atunci pornind de la aceste principii care i-au ghidat activitatea, a fost de acord cu această decizie, cu rechemarea trupelor de pe teritoriul țării.

Dar chiar el a inițiat-o .

Documentul pe care vreau să-l invoc este o scrisoare pe care a scris-o Hrușciov și a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu Dej mulțumit de întreaga lui comportare cât și de ...Și Dej, repet a fost foarte abil să nu-i supere deloc să nu supere stăpânul și atunci la 17 aprilie 1958 este înștiințat de această scrisoare unde Hrușciov scrie „ pe fondul noii destinderi internaționale și având în vedere că România dispune de forțe înarmate de nădejde, capabile să dea o ripostă provocărilor imperialiștilor, URSS consideră că acum nu mai este necesară staționarea trupelor sovietice în România ” iar la 24 mai deci peste o lună, se semnează la Moscova acordul între ministere, ministerul forțelor armate ale Republicii Populare Române și Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice referitor la modalitatea retragerii, să spunem, a trupelor sovietice. Ele vor fi retrase în perioada 15 iunie-15 august 1958 și aici e interesant – ce au făcut autoritățile române: mitinguri, banchete, mulțumiri. Au fost.

Flori, drum bun!

Așa este.

Direcția Superioară Politică a Armatei a întocmit un plan de manifestări ocazionate de rechemarea trupelor sovietice din România, foarte interesant, întâlniri la casele armatei, mitinguri ale prieteniei româno-sovietice, întâlniri între militarii fruntași ale celor două armate, mitinguri ale oamenilor muncii, deci a fost un , un plan amplu. Ideea a fost rechemarea trupelor sovietice din România să fie o manifestare a prieteniei de nezdruncinat dintre Uniunea Sovietică și Republica Populară Română. Dar, oficialii de la București se așteptau să scape cât mai repede.

Gheoghiu Dej spunea „Dați-le ce vor numai dați-le să plece!” asta susțin unii martori oculari. De culise, oficial nu putea fi făcută o asemenea declarație, vă dați seama că acele banchete și mitinguri nu trebuia să te bucuri foarte mult ba chiar..

Era o bucurie reținută.

Era o bucurie reținută, da, dar acuma trebuie văzut, regimul poate chiar în unele manifestări a fost și sincer, pentru că-și datora pozițiile la care au ajuns, câștigate, datorită prezenței Armatei Roșii și trebuia să mulțumească.

Pe care Hrușciov i le-a adresat lui Gheorghiu Dej dacă nu era armata noastră, voi n-ați mai fi avut partidul la putere.

n-ați fi avut partidul la putere și asta este așa dacă nu ...era armata roșie partidul nu venea la putere și regimul nu se consolida.

Avem și o mărturie în ediția de astăzi, aparține domnului colonel în rezervă, Gheorghe Cristache la rândul său istoric militar, care a trăit acele vremuri.

Pe atunci anul 1958, se afla în garnizoana Timișoara . un interviu de Mirela Bozovan. Sentimentele populației față de trupele sovietice – la început au fost cu flori și cu nu știu ce cu urcarea pe tancurile sovietice când au intrat trupele sovietice în București și în celelalte orașe ale țării.

Realitatea este că am fost ocupați. România a pierdut războiul. În 1958 eram în Timișoara cu grad de căpitan la trupele de apărare antiaeriene a teritoriului. Prezența trupelor sovietice era foarte numeroasă în comparație cu alte garnizoane, de exemplu, în Pitești sau în sfârșit, în Craiova. Pentru noi ca militari un moment deosebit a fost revoluția maghiară din octombrie 1956 în care noi eram încazarmați zile întregi și populația era într-o încordare mai deosebită pentru că era aproape de granița cu Ungaria și evenimentele din Ungaria se simțeau foarte intens, cu atât mai mult cu o parte din trupele din Timișoara, trupe sovietice au fost angajate pentru scurt timp în înăbușirea revoluției din Ungaria. Cum erau relațiile dintre dumneavoastră și militarii sovietici?

Relativ normale.

Noi nu ne temeam atât de trupele sovietice cât de consilierii militari care se-amestecau în toate treburile noastre, ale armatei române, ale comandamentelor militare române. Ei trebuia să cunoască toate activitățile și uneori le impuneau. De exemplu aplicație, trageri de luptă și așa mai departe. În momentul în care s-a aflat că trupele sovietice urmează să părăsească România ați primit ordine speciale să le spunem, din partea superiorilor?

Nu.

Cum să vă purtați cu ei...

Nu, nu, nu.

Nu i-ați condus la gară cu flori și..

Nu!

Au plecat așa de liniștiți, au venit cu tam-tam, pe tancuri și cu flori și cu nu-știu-ce. La plecare a fost o liniște...nu s-a observat o agitație deosebită cu plecarea trupelor sovietice. S-a observat după retragerea trupelor sovietice o oarecare liniște, destindere, pentru că ei au ocupat o mare parte din spațiile armatei române și din spațiile civile. Locative?

Sigur că da.

Cadrele noastre trebuia să fie înghesuite uneori și câte două familii în același spațiu, în același apartament. Și eu am fost.. am stat în apartament cu încă o familie și după ce au plecat am primit un spațiu care a fost eliberat de o familie- că ei venise și cu familia- de cadre sovietice. Vă mai pot spune ceva, că trupele sovietice fiind numeroase în Timișoara aveau și niște magazine. Și ce cumpărați de acolo?

Eu am cumpărat o servietă din piele fabricată în Bulgaria.

Cumpăram ciorapi sovietici, cumpăram batiste ungurești, stofe din republica democrată germană pentru că la noi în perioada aia era criză, nu se găseau. După plecarea trupelor sovietice din Timișoara, acolo unde dumneavoastră erați căpitan, mi-ați spus.

Căpitan.

S-a schimbat ceva în organizarea armatei române?

Influența plecării trupelor sovietice s-a constatat și s-a manifestat în mod deosebit prin relaxarea situației generale social-politice.

Dar în armată ce însemna relaxare?

Nu mai depindeam de consilierii militari sovietici, nu mai depindeam cu organizarea importantelor activități în armată în comandamente, în unități, de prezența generalilor sau consilierilor sovietici și de atunci din 1958, armata română, ca și societatea românească în general au trecut la revenirea într-o oarecare măsură, a tradițiilor românești.

Uniformele – până atunci erau uniforme, copie, într-o oarecare măsură după uniformele sovietice. De asemenea, erau tradițiile cultul eroilor de exemplu, uitați pe 13 iunie se sărbătorește Ziua Eroilor, deci tradițiile românești au început să revină la normal. Domnul colonel în rezervă, Gheorghe Cristache cu o rememorare a acțiunii de retragere a armatei roșii din România.

Militarii sovietici au plecat, au plecat și consilierii după cum spuneați, a rămas agentura și oameni de încredere ai Moscovei. Cum au privit autoritățile militare românești această prezență? Cum au reușit? Nu, aici fac o mică rectificare față de ce spuneați dumneavoastră.

Vă rog.

Au plecat trupele, dar consilierii au rămas.

Până în `63.

Da, adică au continuat după 1958, consilierii au rămas, ba mai mult, vreau să vă spun.

Chiar consilieri militari, militari

Militari, da , în 1959 Dej mai cerea 9 consilieri- am găsit un document.

Mai cerea el 9 consilieri militari. Poate că făcea parte din jocul său.

El nu avea nevoie, trimitea...îl urmăreau, armata era încă sub reformă, că mă gândesc și la cartea pe care am publicat-o noi cu reforma armatei române, pentru că ea, armata, continua să se reformeze sub toate aspectele, categoric că după modelul sovietic.

Au trecut la uniforma..

Uniforma era categoric sovietică, erau la marină gradele alea căpitan, servovorangă, aftarovorang și tergivorang, adică rangul trei, doi, unu, adică toate gradele, erau după, erau gradele strict ..

Mai este un aspect: armata română cum s-a construit ea în anii `50 era dependentă de sprijinul sovietic.

Deci sub aspectul dotării, sub aspectul munițiilor, sub aspectul instruirii era încă dependentă de armata sovietică și așa într-un fel a rămas până la sfârșitul regimului comunist, pentru că vreau să precizez pentru ascultătorii noștri, niciodată România n-a cerut ieșirea din Tratatul de la Varșovia. Era o chestiune de geopolitică, de strategie, Ceaușescu a obținut o anumită autonomie dar n-a pus niciodată retragerea din Tratatul de la Varșovia deși liderii sovietici, în discuțiile pe care le-au avut, mai ales după 1968, l-au acuzat pe Ceaușescu că vrea să se retragă din Tratatul de la Varșovia dar nu există o cerere oficială așa cum avem în cazul Ungariei, când în `56 când Imre Nagy a declarat neutralitatea țării și deși armata română era încă dependnetă, până s-a făcut industria națională de apărare era încă dependentă de suportul sovietic. Acest lucru s-a văzut foarte bine în anul 1968 când aveam rachete nu aveam focoase, când aveam anumite categorii de armament dar nu aveam muniție, și așa mai departe. Și e aici s-a trecut, a fost elementul central care a determinat activarea acestui principiu de crearea a unei -o schimbare politică desigur, crearea unei industrii naționale de apărare care a înregistrat anumite progrese în anii `70-`80 . Și acum, în spijinul a ceea ce spuneați dumneavoastră, într-adevăr, trupele au plecat, dar au rămas pe loc așa cum spuneam, o serie de elemente de logistică, de infrastructură, era vorba de depozite, de muniție, cu muniție, bineînțeles, depozite de carburanți, lubrefianți, materiale de punte pentru marină și alte materiale necesare Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia și de care aveam o întreagă răspundere, și așa cum spuneați de-abia în 1971 am găsit și eu după 13 ani, mareșalul sovietic Zaharov a trimis o telegramă generalului colonel Ion Ioniță prin care îi făcea cunoscut că rezervele flotei URSS din Marea Neagră aflate pe teritoriul României vor fi înapoiate URSS.

Iată până unde s-au întins. Din păcate, aici se încheie o altă ediție a emisiunii Istorica, domnule profesor Petre Otu, domnule Comandor Gheorghe Vartic, vă mulțumesc.

Și noi mulțumim.

Mulțumesc și ascultătorilor, regia de montaj Eugenia Ivanov și Ancuța Tudorache, regia de emisie a fost semnată de Mariana Băjenaru și Monica Zaharia.

Sunt George Popescu, aici e Radio România Actualități urmează Radiojurnalul și Agenda Globală.

Learn languages from TV shows, movies, news, articles and more! Try LingQ for FREE

Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958 Уход|армии|Красной Армии||Румыния|лето| Abzug|||||| Departure|Army|Red Army|||summer| Вихід|армії|Червоної||Румунія|літо|року Abzug der Roten Armee aus Rumänien, Sommer 1958 Αναχώρηση του Κόκκινου Στρατού από τη Ρουμανία, καλοκαίρι 1958 Departure of the Red Army from Romania, summer 1958 Salida del Ejército Rojo de Rumanía, verano de 1958 Départ de l'Armée rouge de Roumanie, été 1958 Partenza dell'Armata Rossa dalla Romania, estate 1958 Raudonosios armijos išvykimas iš Rumunijos, 1958 m. vasara Vertrek van het Rode Leger uit Roemenië, zomer 1958 Opuszczenie Rumunii przez Armię Czerwoną, lato 1958 r. Partida do Exército Vermelho da Roménia, verão de 1958 Отход Красной Армии из Румынии, лето 1958 года Röda arméns avfärd från Rumänien, sommaren 1958

Istorica, cu George Popescu, la Radio România Actualități. Историческая передача|||||||Новости Historical|||||||News History, with George Popescu, on Radio Romania News.

Bună seara. |Добрый вечер. Good evening. Goedenavond.

Plecarea Armatei Roșii din România, vara anului 1958 (o mie nouă sute cincizeci și opt), deschide un nou capitol în relațiile româno-sovietice, cu câștigul de imagine pentru regimul în epocă, cu mai puține cheltuieli pentru sovietici. ||||||||тысяча девятьсот|||пятьдесят||||||глава||||||выгода||имиджевые выгоды||||||более|меньше|расходы|для|советские войска |||||||||||||||||||||||Gewinn||||||||||Ausgaben|| Departure|||||summer|||||||||opens|||chapter||relations||Soviet relations||image gain||image gain||the regime||the time||||expenses||the Soviets |||||||||||||||||||||||winst|van de|||||tijdperk||||uitgaven|| ||||||||||||||||||||||||||||||||kevesebb|kiadások|| The departure of the Red Army from Romania, in the summer of 1958 (one thousand nine hundred and fifty-eight), opens a new chapter in Romanian-Soviet relations, with the gain of image for the regime at the time, with less spending for the Soviets. Het vertrek van het Rode Leger uit Roemenië in de zomer van 1958 opent een nieuw hoofdstuk in de Roemeens-Sovjetrelaties, met een imagowinst voor het regime van die tijd, met minder kosten voor de Sovjets. Fără a reduce acțiunea politică și militară a României, sau mai bine spus, plecarea, fiindcă o retragere de echipamente și muniție s-a încheiat abia în 1969 (o mie nouă sute șaizeci și nouă), prin întîlniri bilaterale, trebuie să privim și harta postbelică a Europei. ||уменьшая||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| ||reduzieren||||||||||||||||||||||||||||||||||||wir betrachten||Karte|postbelisch|| ||reduce|action||||||||||the departure|because||withdrawal||equipment||ammunition|||concluded|only|||||||||through|meetings||||look at||the postwar map|post-war||of Europe ||||||||||||||omdat||terugtrekking|||||||afgerond|||||||||||||||||||| |||||||||||||||||||||||||||||||||||kétoldalú||||||háború utá|| Without reducing Romania's political and military action, or rather, its departure, because a withdrawal of equipment and ammunition ended only in 1969 (one thousand nine hundred and sixty-nine), through bilateral meetings, we must also look at the post-war map of Europe. Zonder de politieke en militaire acties van Roemenië te verminderen, of beter gezegd, het vertrek, omdat de terugtrekking van apparatuur en munitie pas in 1969 is voltooid, moeten we via bilaterale bijeenkomsten ook kijken naar de naoorlogse kaart van Europa. URSS își retrăsese toate efectivele din Austria conform unor înțelegeri de la Geneva, apariția congresului secret al 20-lea (douăzecilea) al PC-US, pusese în discuție circumstanțial și șederea trupelor armatei roșii în țările-satelit. |sich|hatte zurückgezogen||||||||||||||||||||hatte gesetzt||Frage||||||||| the USSR||had withdrawn||forces||||some|agreements||||||congress secret|||twentieth||||had put|||the circumstances||presence|of the troops|||||satellite countries The USSR had withdrawn all its troops from Austria according to agreements in Geneva, the appearance of the 20th (twentieth) secret congress of the US-PC, the circumstantial discussion and the stay of the Red Army troops in the satellite countries. Polonia și Ungaria anului 1956 (o mie nouă sute cincizeci și șase) oferiseră sovieticilor suficiente probe ale neîncrederii în sistem. |||||||||||offered|the Soviets||evidence||distrust in the|| Poland and Hungary in 1956 (one thousand nine hundred and fifty-six) had provided the Soviets with sufficient evidence of distrust of the system. România era relativ izolată de cealaltă parte a Cortinei de Fier având state ale căror guverne, în 1958, erau supuse Moscovei. |||||other|||Iron Curtain|of|Iron Curtain|having|states|of|whose|||were|subject to| |||||de andere|||IJzeren Gordijn||||||||||| ||||||||Vasfüggö||||||||||Moszkvának al| Romania was relatively isolated from the other side of the Iron Curtain with states whose governments, in 1958, were subject to Moscow.

Cu atât mai dificilă părea această acțiune politică și militară pentru București. |||more difficult|||||||| This political and military action seemed even more difficult for Bucharest. Deze politieke en militaire actie leek des te moeilijker voor Boekarest. Consolidarea regimului interior prin politicile sale, inclusiv cele represive, lipsa unei eficiențe a politcii Occidentului față de aspirațiile popoarelor din est, neutralitatea controlată a occidentului față de Ungaria aflată în plină criză în octombrie 1956, au produs o amplă dezangajare și neîncredere față de promisiunile vestului față de cei lăsați ca vasali. Consolidation||||policies||||repressive|the lack of||efficacy||policies|the West|||aspirations|of the peoples|||neutrality|||||||found||||||||||disengagement||distrust|||promises||||the ones|left|of|vassals ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||ontkoppeling||||||||||achtergelatenen als vazallen|| megerősítése|||||||||||||politika||||aspirációk||||||||||||||||||||széleskör|felmondás|||||ígéretek|nyugat||||||vazallá tett The consolidation of the internal regime through its policies, including repressive ones, the inefficiency of Western policy towards the aspirations of the peoples of the East, the controlled neutrality of the West towards Hungary in crisis in October 1956, produced a wide disengagement and distrust of Western promises. to those left as vassals. Het versterken van het interne regime door middel van zijn beleid, inclusief repressieve maatregelen, het gebrek aan effectiviteit van het westerse beleid ten opzichte van de aspiraties van de volkeren in het oosten, de gecontroleerde neutraliteit van het Westen ten opzichte van Hongarije, dat in volle crisis verkeerde in oktober 1956, hebben geleid tot een breed gedesillusioneerdheid en wantrouwen ten aanzien van de beloften van het westen aan degenen die als vazallen werden achtergelaten.

România, în ciuda unor reevaluări, în special după 1990 (o mie nouă sute nouă zeci), e statual în poziția de cal troian al acestuia în relația cu lumea liberă, a planificat și dus la începlinire propriul său plan de autonomie și chiar de independență în cadrul blocului de est. ||spite||reassessments|||||||||||statute||position||Trojan horse|trojan horse|of|this||||the world|||planned||brought||implementation|its own|its|||autonomy||even||independence||the context of|bloc|| ||||újraérté|||||||||||||||||||||||||||||megvalósítás|||||||||||keretében||| Romania, despite some revaluations, especially after 1990 (one thousand nine hundred and ninety), is a statue in its position as a Trojan horse in relation to the free world, it planned and carried out its own plan of autonomy and even independence. within the eastern block. Roemenië, ondanks enkele heroverwegingen, vooral na 1990, bevindt zich nog steeds in de positie van paard van Troje in zijn relatie met de vrije wereld, heeft zijn eigen plan voor autonomie en zelfs onafhankelijkheid binnen het Oostblok gepland en uitgevoerd.

Retragerea trupelor sovietice este una din primele sale acțiuni pentru scopurile urmărite. Withdrawal|||||||its|||the goals|pursued The withdrawal of Soviet troops is one of its first actions for the purposes pursued. Spre acest subiect ne-am îndreptat în această ediție. |||we||focused|||issue |||||fordultunk||| We have addressed this topic in this edition. Over dit onderwerp hebben we het in deze editie. Invitați sunt domnul profesor universitar doctor colonel Petre Otu, președintele Comisiei Naționale de Istorie Militară și domnul Comandor doctor Gheorghe Vardic, istoric militar, de asemenea. Guests|||professor|||||Otu||Commission|National Commission|||Military History|||Commander|||Vardic||||also The guests are the university professor doctor colonel Petre Otu, the president of the National Commission of Military History and the Commander doctor Gheorghe Vardic, also a military historian. Aanwezig zijn de heer professor doctor-kolonel Petre Otu, voorzitter van de Nationale Commissie voor Militaire Geschiedenis en de heer Commandant Dr. Gheorghe Vardic, eveneens militair historicus. Bună seara, domnule profesor Otu. |||professor| Good evening, Professor Otu. Goedenavond, professor Otu. - Bună seara și bună seara tuturor ascultătorilor emisiunii dumneavoastră. |||||to everyone|listeners of|| - Good evening and good evening to all listeners of your show.

-Bună seara, domnule Vardic. -Good evening, Mr. Vardic.

-Bună seara domnule Popescu și bună seara ascultătorilor noștri. -Good evening, Mr. Popescu, and good evening to our listeners.

- Ascultătorii ne pot scrie la următoarea adresă de e-mail:istorica@radioromania.ro. |||||||||||radio Romania| - Listeners can write to us at the following e-mail address: istorica@radioromania.ro.

Ne puteți asculta și pe Internet, în direct și în reluare, la adresa www.romania-actualități.ro. |||||Internet|||||replay||||Romania Actualități|| You can also listen to us on the Internet, live and in replay, at www.romania-actualitati.ro. În ce limite putem încadra influența pe care a exercitat-o prezența Armatei Roșii în România vreme de 14 (paisprezece) ani. ||limits||frame|influence||||exerted||the presence|||||for||| ||||bepalen|||||uitgeoefend heeft|||||||||| Within what limits can we frame the influence exerted by the presence of the Red Army in Romania for 14 (fourteen) years. Binnen welke grenzen kunnen we de invloed plaatsen die de aanwezigheid van het Rode Leger gedurende 14 jaar in Roemenië heeft gehad. Mă gândesc la influența asupra Armatei Române. I|I think|||on|| I am thinking of the influence on the Romanian Army. Ik denk aan de invloed op het Roemeense leger. Domnul profesor, domnule Vartic? |||Vartic Professor, Mr. Vartic? Meneer professor, meneer Vartic? A fost una pozitivă, negativă? |||positive one|negative Was it a positive, a negative one? - Statutul politic al României e, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a fost fixat în două documente fundamentale: mai întâi a fost Convenția de Armistițiu semnată în noaptea de 12 spre 13 (doisprezece spre treisprezece) septembrie 1944 la Moscova, și apoi a fost Tratatul de Pace de la Paris semnat la 10 (zece) februarie 1947 (o mie nouă sute patruzeci și șapte). Status||||||the conclusion|it|||||||||||||||||Armistice Convention||Armistice|signed||||to|||||||||||Peace Treaty||Peace Treaty|||||||||||||| ||||||||||||||||||||||||||fegyverszünet|||||||||||||||||||||||||||||||| - Romania's political status after the end of the Second World War was fixed in two fundamental documents: first the Armistice Convention was signed on the night of 12 to 13 (twelve to thirteen) September 1944 in Moscow, and then the Treaty of Paris was signed on 10 (ten) February 1947 (one thousand nine hundred and forty-seven).

Potrivit acestor două documente, Armata Roșie a staționat în România, pe teritoriu românesc, ea dovedindu-se așa cum arată cercetările recente și mulțimea de documente care au apărut între timp, ca un principal factor al impunerii modelului sovietic în România. According to|||documents||||||||territory|||proving itself||||shows|the research|||the multitude|||||||||||factor||imposition|model||| ||||||||||||||zich tonend||||||||||||||||||||||||| ||||||||||||||bizonyítva|||||||||||||||||||||imponálásának|||| According to these two documents, the Red Army stationed in Romania, on Romanian territory, proving as recent research shows and the multitude of documents that have appeared in the meantime, as a main factor in imposing the Soviet model in Romania. De altfel, situația postbelică- ascultătorii noștri sunt familiarizați cu tabloul geopolitic al lumii – se împărțiseră, continentul european, cel puțin, se împărțise în două, de o Cortină de Fier așa cum spunea Churchill într-un celebru discurs de la începutul lunii martie 1946, și de o parte și de alta s-au constituit alianțe politico-militare. |||||||familiar||the geopolitical picture|geopolitical landscape||||had divided|the European continent|European continent||||had divided|||||Iron Curtain||||||Churchill|||famous|||||of March|||||part|||||||alliances|political|military ||||||||||||||hadden verdeeld||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||alakultak||| In fact, the post-war situation - our listeners are familiar with the geopolitical picture of the world - had split, the European continent, at least, split in two, by an Iron Curtain as Churchill said in a famous speech in early March 1946 , and on both sides politico-military alliances were formed. NATO la 4 (patru) aprilie 1949 (o mie nouă sute patru zeci și nouă), Tratatul de la Varșovia ceva mai târziu, la 14 mai 1955 și prin urmare era o confruntare bipolară foarte dură mai ales în anii `50 (cincizeci) și fără îndoială, România, prin aranjamentele politico-militare de la sfârșitul conflagrației, a fost plasată în sfera de influență sovietică și prin urmare, sovieticii și-au impus propriul model de dezvoltare în toate –repet, în toate domeniile societății românești, iar fără îndoială, armata nu avea cum să fie exclusă, ba aș spune că a fost una din primele instituții ale statului român care au fost transformate din temelii și care a fost adaptată modelului sovietic de la regulamente, de la uniforme, de la gradele militare, de la dotare, de la instrucție, toate acestea au purtat amprenta modelului sovietic, și fără îndoială prezența ei a contat foarte mult în impunerea regimului comunist în România și în supraviețuirea regimului comunist la noi în țară și nu numai la noi în țară ci în întreaga sferă de influență europeană în care Uniunea Sovietică avea rolul de hegemon. |||||||||||||||Warsaw|something||later|||and|by||||confrontation|bipolar confrontation||harsh||||||||no doubt||by|politico-military arrangements|political||||the end|the conflict|||placed||sphere of influence|||||||the Soviets|||||model||development model|||repeats|||fields|||||||||how|||excluded|||||||||||||||||||the foundations|||||adapted to|||||regulations||||||ranks||||equipment|||training|||||stamp|||||||||was significant||||imposition of|||||||survival|||||||||||||||||sphere|||||||||||dominant power ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||einde van de oorlog|||geplaatst||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||gedragen|stempel|||||||||||||oplegging van|||||||||||||||||||||||||||||||||||hegemoniale macht |||||||||||||||||||||||||||bipoláris|||||||||||||politikai-militar||katonai||||háború végén||||||||||||||||||||||minden - minden||||||||kétségtelen|||||||kizárva|||||||||||||||||||alapjaiban||||||||||||||||||||felszerelés||||||||bélyeg|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| NATO on 4 (four) April 1949 (one thousand nine hundred and forty-nine), the Warsaw Pact a little later, on 14 May 1955 and was therefore a very hard bipolar confrontation especially in the '50s (fifty) and Undoubtedly, Romania, through the politico-military arrangements at the end of the conflagration, was placed in the sphere of Soviet influence and therefore the Soviets imposed their own model of development in all - I repeat, in all areas of Romanian society, and no doubt , the army could not be excluded, I would say that it was one of the first institutions of the Romanian state that were transformed from the ground up and that was adapted to the Soviet model from regulations, from uniforms, from military ranks, from endowment, from the instruction, all these bore the imprint of the Soviet model, and no doubt its presence mattered a lot in the imposition of the communist regime in Romania and in the survival of the communist regime in our country and not only in our country but in the whole sphere of European influence in which the Soviet Union played the role of hegemon. -Domnule Vartic, nu știu dacă ar merita să facem comparația, dar suferă o comparație starea armatei române din cei 14 ani de staționare a trupelor sovietice în România cu starea armatei române din timpul regalității, din timpul monarhiei? ||||if||be worth|||the comparison||it suffers||comparison|state||||the|||stationing|||||||the condition|||||the monarchy|||the monarchy -Mr. Vartic, I don't know if it would be worth making the comparison, but does the state of the Romanian army in the 14 years of stationing the Soviet troops in Romania suffer a comparison with the state of the Romanian army during the royalty, during the monarchy? -Meneer Vartic, ik weet niet of het de moeite waard is om de vergelijking te maken, maar de situatie van het Roemeense leger tijdens de 14 jaar van de aanwezigheid van Sovjettroepen in Roemenië te vergelijken met de situatie van het Roemeense leger tijdens de koninklijke periode, tijdens de monarchie?

- Ce se întâmplă... ||happens - What happens... - Wat gebeurt er...

-E vreo diferență? |any|difference -Is there a difference? -Is er een verschil?

Vorbim și de comandă, vorbim și de trupă, vorbim și de dotare... |||||||band||||equipment We are also talking about the command, we are also talking about the band, we are also talking about the equipment ... -Categoric, categoric. categorical| |kategóriás -Categorically, categorically.

- Ce-am câștigat noi din această ocupație? ||gained|||this|occupation - What did we gain from this occupation? - Wat hebben we gewonnen met deze bezetting?

-Categoric, eu vroiam să mai aduc și o completare asupra prezenței trupelor militare sovietice pe teritoriul României, pentru că aici trebuie delimitate două lucruri: trupele, pe de o parte, cele care au rămas și al căror număr oscilează; după sursele britanice, erau în jur de... la început vreau să spun, în 1946, nu, cam un milion, un milion și jumătate se spunea. |I|I wanted|||bring|||addition||presence|||||||||||delimit||||||||||||||whose||fluctuates||sources|British sources|||||||I want|||||about||one million||||half|(there)| |||||||||||||||||||||afgebakend||||||||||||||||schommelt||||||||||||||||||||||| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||ingadozik||||||||||||||||||||||| -Categorically, I also wanted to add to the presence of Soviet military troops in Romania, because here we must delimit two things: the troops, on the one hand, those that remained and whose number fluctuates; according to British sources, they were around ... at first I mean, in 1946, no, about a million, a million and a half was said. -Absoluut, ik wilde nog een aanvulling geven op de aanwezigheid van Sovjet-militaire troepen op Roemeens grondgebied, omdat hier twee dingen moeten worden afgebakend: de troepen, enerzijds, degenen die zijn gebleven en waarvan het aantal varieert; volgens Britse bronnen waren er ongeveer... om te beginnen wil ik zeggen, in 1946, nee, ongeveer een miljoen, een miljoen en een half werd gezegd.

Însă în realitate, numărul lor a oscilat, se zice că la 8 mai 1945 au fost 80,000 (optzeci de mii) soldați, numărul lor a crescut vertiginos, doar în toamna lui `45 erau 500.000 (cinci sute de mii) de soldați, după sursele noastre, ruși în România. but||||||oscillated||||||||eighty||||||||vertiginously|only||autumn||||||||||||Russians|| ||||||||||||||||||||||snel gestegen||||||||||||||||| But in reality, their number fluctuated, it is said that on May 8, 1945 there were 80,000 (eighty thousand) soldiers, their number increased rapidly, only in the fall of `45 there were 500,000 (five hundred thousand) soldiers, after our Russian sources in Romania. Maar in werkelijkheid schommelde hun aantal, er wordt gezegd dat er op 8 mei 1945 80.000 (tachtigduizend) soldaten waren, hun aantal steeg steil, alleen al in de herfst van '45 waren er naar verluidt 500.000 (vijfhonderdduizend) soldaten, naar onze bronnen, Russen in Roemenië. Pentru ca în `46, 420 (patru sute douăzeci), la 1 (întâi) martie `46 (patrușase) înregistrăm cel mai mare număr de militari sovietici în România, 615.000. |||||twenty||first||forty-six|we record||||||||| Because in `46, 420 (four hundred and twenty), on March 1 (first)` 46 (four-six) we register the largest number of Soviet soldiers in Romania, 615,000. Numărul acestora începe să scadă mai ales după 1947. ||||decrease||| ||||afnemen||| Their number began to decline, especially after 1947. Acuma, ce se întâmplă – se stabilizează oarecum, oarecum, cât de cât,erau luptele acelea pentru putere până în perioada `47 (patrușapte), după plecarea regelui Mihai numărul trupelor scade și el se menține cam în jurul cifrei de 35.000 (treizeci și cinci de mii) de militari, asta înseamnă cam efectivul a trei divizii. now|||||stabilizes|somewhat||how||||the struggles|those||||||forty-seven||departure|||||||||maintains|approximately|||number||||||||military personnel||means|somewhat|the strength|||three divisions |||||||enigszins|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| Now, what happens - it stabilizes somewhat, somewhat, somewhat, were those power struggles until the period `47 (four-seven), after the departure of King Michael the number of troops decreases and he remains around the figure of 35,000 (thirty-three). five thousand) military, that means about the strength of three divisions. - A trei divizii, da. "Three divisions, yes."

- Și după Hrușciov, el spunea din memoriile lui că își amintește că erau cam două divizii de tancuri și una de infanterie. ||Khrushchev||||his memoirs||||remembers|||||||tanks||||infantry 'And after Khrushchev, he said in his memoirs that he remembered that there were about two tank divisions and one infantry division.

Asta... -Puteau să-și susțină puterea în România prin aceste efective? They could|||sustain||||||forces -Could they support their power in Romania through these troops?

-Sigur, el, prin aceste efective, de fapt ce se vroia, se vroia impunerea noului regim. |||||in||||wanted||wanted|imposition of|of the new|regime |||||||||wilde bereiken||||| |||||||||||akarják||| -Sure, he, through these troops, in fact what was wanted, was wanted the imposition of the new regime.

De altfel, prezența trupelor de ocupație într-o țară ne determină să apreciem că țara respectivă se află sub regim de ocupație. ||||||||||lead us to||appreciate|||in question||is|||| ||||||||||||értékeljük||||||||| In fact, the presence of occupation troops in a country leads us to appreciate that the country is under occupation. De altfel, România, trebuie să recunoaștem că... |||||acknowledge| In fact, Romania, we must admit that ... -...A fost o țară ocupată. -... It was an occupied country.

-...Imediat după `44 a fost sub regim de ocupație militară, sovietică. -... Immediately after `44 it was under military, Soviet occupation.

Asta spuneam de trupe. That's what I was talking about troops. Pe de altă parte, erau consilierii militari. |||||the military advisors| On the other hand, they were military advisers. Acești consilieri militari, de fapt ei s-au impus și se pare că acești consilieri militari, mă refer la consilierii militari pentru că erau consilieri în tot mediul – economic, social, erau consilieri și în cinematografe. |advisors|||||||||||||||||||||||||||||||||cinemas |||||||||||||||||||||||||||||||militaire adviseurs||| These military advisers, in fact, they imposed themselves and it seems that these military advisers, I mean military advisers because they were advisers in the whole environment - economic, social, they were advisers in cinemas as well. - Consilieri sovietici. - Soviet advisers.

- Consilieri sovietici. - Soviet advisers.

Noi am avut consilierii militari chemați. |||||geroepen We had military advisers called. Chiar am găsit un document, erau chemați, era o scrisoare într-o ședință a Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, prin care se solicita Uniunii Sovietice un număr de consilieri care să sprijine noua organizare a armatei, așa cum spunea colegul Otu, după modelul sovietic. ||||||||||||meeting||of the Secretariat|||||Workers'|||||||||||||||||||||||||| ||||||opgeroepen|||brief|||vergadering||||||||||||||||||||||||||||||||| I even found a document, they were called, it was a letter in a meeting of the Secretariat of the Central Committee of the Romanian Workers' Party, requesting the Soviet Union a number of advisers to support the new organization of the army, as colleague Otu said, after the Soviet model. Ei au fost cei care au monitorizat, ca să spunem...dar nu numai au monitorizat, au impus modelul sovietic. ||||who||monitored||||||||||imposed|the model| They were the ones who monitored, so to speak ... but not only did they monitor, they imposed the Soviet model. Acuma, numărul acestor consilieri în armată și statutul lor, oarecum el s-a reglementat mult mai târziu din punct de vedere juridic. |||||||||somewhat||||regulated||||||||legal |||||||státus||||||szabályozva|||||||| Now, the number of these advisers in the army and their status, somehow it was regulated much later from a legal point of view. Ce obligații avea statul român: deci chemai consilierul printr-o scrisoare, îi plăteai cheltuielile de transport, îi asigurai locuință, lui și familiei, îi plăteai cheltuieli de întreținere, totul plătea statul român. |obligations|||||you called||||||you paid|the expenses||||you ensured|housing|||the family|||||maintenance|||| ||||||||||||||||||||||||||onderhoudskosten|||| What obligations did the Romanian state have: so you called the councilor by letter, you paid his transport expenses, you provided housing for him and his family, you paid him maintenance expenses, everything was paid by the Romanian state. Culmea, pe lângă aceasta se mai plăteau Uniunii Sovietice lunar câte 2000 sau chiar până la 4000 de ruble reprezentând compensația, zice, domnule, păi dumneata mi-ai luat un specialist de la întreprinderea sau instituția mea și l-ai dus în România. the height||||||were paid|the Union||monthly|||||||rubles|representing|the compensation||||you||||||||the enterprise||the institution||||||| Het toppunt||||||||||||||||roebel|vertegenwoordigend|||||||||||||||||||||| ||||||||||||||||||||||||||||||vállalat||||||||| On top of that, they also paid the Soviet Union a monthly 2000 or even up to 4000 rubles representing the compensation, he says, sir, well you took a specialist from my company or institution and took him to Romania. -Compensația pentru lipsa sa din Uniune. -Compensation for his absence from the Union.

-Sigur că da, pentru lipsa de acolo, din Uniunea Sovietică. ||||the absence||||| -Of course yes, for lack of there in the Soviet Union.

-Da.

- Ei au pretins acest lucru. ||claimed|| ||geëist|| - They claimed this.

Iar trupele de ocupație aveau ocupate cazărmile lor și erau cam vreo 5 zone în care existau astfel de , de trupe ||||||the barracks||||||||||||| ||||||kazernes||||||||||||| ||||||laktanyák||||||||||||| And the occupation troops had occupied their barracks and there were about 5 areas where there were such troops. -Timișoara, Constanța, București...Iași -Timișoara, Constanța, Bucharest ... Iași

-Era o zonă, Craiova-Slatina, o regiune, Sibiu-Alba Iulia, Brăila-Focșani și București. -It was an area, Craiova-Slatina, a region, Sibiu-Alba Iulia, Brăila-Focșani and Bucharest.

Sigur că nu puteau fi spre Iași pentru că acolo erau ei, nu se punea problema, ei apărau pe direcțiile probabile de eventuală agresiune care erau sudul, sud-estul, Turcia, sud-vestul, Grecia. |||||||||||||||||were guarding||the directions|probable|||aggression||||||Turkey|||Greece Of course, they could not be to Iasi because they were there, there was no problem, they were defending in the probable directions of possible aggression which were the south, the southeast, Turkey, the southwest, Greece. -Erau și anumita direcție turcă și direcție greacă și România era situată în eșalonul 12, prin urmare, unitățile militare de aici aveau și rolul de a asigura lupta eșalonului înaintat, a eșalonului 1 care era situat în Bulgaria. ||certain||Turkish||direction|||||||echelon|||the units|||||||||||the echelon|advanced||||||| |||||||||||||rangorde|||eenheden|||||||||||rangorde|voorhoede-eenheid||rangorde||||| |||||||||||||szint||||||||||||||||||||helyezkedett|| -There was also a certain Turkish direction and Greek direction and Romania was located in the 12th echelon, therefore, the military units here also had the role of ensuring the fight of the advanced echelon, of the 1st echelon which was located in Bulgaria.

Dar în legătură cu ce spunea domnul Vartic, aș vrea să fac câteva remarci care să întregească cele spuse de noi până acum. |||||||||||||remarks|||complete||said|||| But in connection with what Mr. Vartic was saying, I would like to make a few remarks that complement what we have said so far. Sunt ocupații și ocupații militare. |occupations||| There are occupations and military occupations. Aici, în cazul ocupației sovietice, modelul era următorul: dezvăluit de Stalin într-o convorbire cu Milovan Dilas într-o delegație iugoslavă și care i-a spus cam așa: „Lucrurile s-au schimbat și fiecare armată, când ajunge pe un anumit teritoriu își impune modelul său. ||||||||revealed|||||||Milovan|Dilas|||delegation|Yugoslav|||||||||||||||||||||||| ||||||||onthuld door Stalin|||||gesprek|||||||||||||||||||||||||||||oplegt|| ||||||||felfedett|||||beszélgetés||||||||||||||||||||||||||||||| Here, in the case of the Soviet occupation, the model was as follows: revealed by Stalin in a conversation with Milovan Dilas in a Yugoslav delegation and who told him something like this: imposes its model. Altfel nu poate fi.” Deci în istoria militară a lumii sunt ocupații și ocupații. |||||||||||occupations|| It can't be otherwise. " So in the military history of the world there are occupations and occupations. Prin urmare ocupația sovietică avea un principiu foarte clar: „am ajuns pe teritoriul respectiv, atunci îmi impun modelul.” Sunt și alte ocupații, ocupații militare, alte prezențe militare pe teritoriul țărilor care n-au schimbat nici sistemul nici social, nici.. și noi am avut misiunea militară franceză în Primul Război Mondial, care n-a schimbat deloc, dimpotrivă, a ajutat, am avut și o misiune militară germană, un fel de ocupație deghizată, dar nu s-a schimbat modelul, sistemul social, ori aici avem de-aface cu o directivă de sus, cu un plan bine precizat, de schimbare din temelii a societății românești, inclusiv a armatei. By||occupation|||||||||||||||||||||||presences||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||disguised|||||||||||||to do|||directive||||||||||||||||| ||||||||||||||||opleggen|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||vermomd||||||||||||||||||van bovenaf||||||||||||||| ||||||||||||||||kényszerítem|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||álcázott megs||||||||||||||||||||||jól||||||||||| Therefore, the Soviet occupation had a very clear principle: "I arrived in that territory, then I impose my model." There are other occupations, military occupations, other military presences on the territory of the countries that did not change either the social or the system or ... and we had the French military mission in the First World War, which did not change at all, on the contrary, it helped, we also had a German military mission, a kind of disguised occupation, but the model, the social system has not changed, or here we are dealing with a top directive, with a well-defined plan, to fundamentally change the Romanian society, including the army. În legătură cu ceea ce a spus colegul Vartic foarte bine, diferențe radicale între armata regală română și armata populară post-belică, atât în ceea ce privește organizarea, structura, doctrina, gradele militare, și așa mai departe, exista o tradiție formată în armata română de la 1859 (o mie opt sute cincizeci și nouă) de la Alexandru Ioan Cuza, fără îndoială, și care s-a perpetuat până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. |||||||||||||||royal||||||post-war||||||||doctrine|||||||||||||||||||||||||||||without a doubt|||||perpetuated||||||||| |||||||||||||tussen||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||voortgezet||||||||| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||tovább élt||||||||| In connection with what my colleague Vartic said very well, there are radical differences between the Romanian royal army and the post-war people's army, both in terms of organization, structure, doctrine, military ranks, and so on, there is a tradition formed in the army. Romanian from 1859 (one thousand eight hundred and fifty-nine) from Alexandru Ioan Cuza, without a doubt, and which was perpetuated until the end of the Second World War.

Sovieticii au simțit acest pericol și armata română postbelică a trecut prin două mari faze: o primă fază a fost de demantelare[1] a ei și așa numitul proces de democratizare practic a însemnat licențierea vechii armate, a vechiului corp ofițeresc pe diferite motive, s-a creat așa numitul cadru disponibil și  în anii `50 (cincizeci) s-a creat practic o nouă armată pe care regimul a denumit-o armată populară și în 1955 Gheorghe Gheorghiu Dej spunea că una din marile realizări ale regimului nostru este crearea unei noi armate populare care a fost, așa cum spunea foarte bine colegul meu, ghidată de consilierii sovietici. |||||||||||||||||||||dismantling||||||||democratization||||licensing|the old|||||officer||||||||||availability||||||||||||||||called|||||||Gheorghiu|Dej||||||||||||||||||||||||||guided||| ||||||||||||||||||||||||||||||||betekende|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| |||||||||||||||||||||lebontás||a română||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| The Soviets sensed this danger and the post-war Romanian army went through two major phases: the first phase was its dismantling[1] and the so-called democratization process basically meant the dismissal of the old army, of the old officer corps for various reasons, the so-called available framework was created and in the 1950s (fifties) a new army was created, which the regime called the People's Army and in 1955 Gheorghe Gheorghiu Dej said that one of the great achievements of our regime is the creation of a new People's Army which was, as my colleague said very well, guided by Soviet advisors. Prin urmare, avem de aici și nuanțe de la etapă istorică la etapă istorică în legătură cu o prezență militară a unui stat pe teritoriul altui stat. ||||||nuances|||stage|||||||||presence|||||||| ||||||árnyalatok|||||||||||||||||||| Therefore, we also have nuances from the historical stage to the historical stage in connection with a military presence of one state on the territory of another state. Emil Botnăraș domnule Vartic, ministrul forțelor armate pentru o bună perioadă de timp, a fost considerat, alături de Gheoghiu Dej, artizan al îndepărtării sovieticilor din România. Emil|Botnăraș|||||||||||||||||Gheorghiu||architect||removal||from| ||||||||||||||||||||architect van verwijdering||verwijdering van||| Emil Botnăraș, Mr. Vartic, Minister of the Armed Forces for a long time, was considered, along with Gheoghiu Dej, an artisan of the removal of the Soviets from Romania.

Chiar a fost un ministru original? Was he really an original minister? În afară de faptul că vorbea rusă și germană? Besides speaking Russian and German? Despre Botnăraș există și aprecieri pozitive, există și aprecieri negative, e o persoană .... ||||appraisals|||||||| There are also positive reviews about Botnăraș, there are also negative reviews, he is a person ....

Controversată, Controversial,

Controversată, este un persoanj misterios, însă vreau să spun că Gheorghe Gheorghiu Dej a fost foarte abil în a-l folosi pe Botnăraș, în a-l utiliza pe Botnăraș, având în vedere raporturile sale pe care el le avea dinainte de război cu armata sovietică și cu serviciile secrete sovietice și atunci, Dej, din dorința lui, sigur că el avea dorința de a se elibera de trupele sovietice din anii, începând cam din `55 aici este ... cam din `55 încep aceste discuții și atunci Dej – chiar este o marturisire a lui, memorii „mulți își scriu memoriile și mulți își arogă dreptul că de fapt eu am vorbit, eu am manevrat...” |||character|mysterious||||||||||||||||||||||use||||||his relationships||||||||||||||||||||||||||||||||free||||||||||||||||||||||confession|||||||||||he attributes||||||||||maneuvered ||||||||||||||||bekwaam|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||opeisen|||||||||| ||||||||||||||||ügyes||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||vallomás|||||||||||tulajdonít|||||||||| Controversial, he is a mysterious person, but I want to say that Gheorghe Gheorghiu Dej was very adept at using Botnăraș, at using Botnăraș, given his pre-war relations with the Soviet army and services. Soviet secrets and then, Dej, out of his desire, of course he had the desire to break free from the Soviet troops of the years, starting about `55 here is ... about` 55 starts these discussions and then Dej - it's really a his confession, memoirs "many write their memoirs and many claim the right that I actually spoke, I maneuvered ..."

După război mulți viteji s-arată. |||brave men|| |||bátrak|| After the war, many heroes showed up.

Mulți viteji s-arată și între astea sunt memoriie care sunt publicate, este vorba de Maur, este vorba de Gheorhge Apostol este vorba și despre Botnăraș. ||||||||memories|||||||Maur||||George|||||| |dappere mannen|||||||||||||||||||||||| Many heroes show themselves and among these are memoirs that are published, it is about Maur, it is about Gheorhge Apostol, it is also about Botnăraș.

Un lucru este cert, se pare că pentru prima dată, Botnăraș a pus problema lui Hrușciov pentru a-și rechema trupele, că eu nu prea sunt de acord cu conceptul ăsta de retragere a trupelor , noi suntem militari și conceptul ăsta de retragere în armată... |||certain|||||||||raised|||||||recall||||||||||this concept||||||||||||||| |||||||||||||||||||terugroepen||||||||||||||||||||||||| |||biztos||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| One thing is certain, it seems that for the first time, Botnăraș posed Khrushchev's problem to recall his troops, that I do not really agree with this concept of withdrawal of troops, we are military and this concept of withdrawal from the army ... În armată retragerea este un stil...are o altă conotație, e un mod de luptă |||||||||connotation|||||combat |||||||||jelentés||||| In the army, retreat is a style ... it has a different connotation, it's a way of fighting

Cumva plecarea, nici nu găsesc un cuvânt potrivit, plecarea trupelor Somehow the departure, I can't even find a suitable word, the departure of the troops

Plecarea ar fi cel mai corect. Leaving would be the most correct.

Plecarea trupelor soviectice pentru că n-au plecat în totalitate, dumneavoastră ați și spus la un moment dat că au rămas multe elemente de infrastructură, de logistică, depozite, mă rog, pe care trebuie să le păzim noi. ||Soviet||||||||||||||||||||||infrastructure||logistics|||||||||guard| |||||||||||||||||||||||||||||||||||bewaken wij| The departure of the Soviet troops because they did not leave completely, you said at one point that there were many elements of infrastructure, logistics, warehouses, please, that we have to guard. În sfârșit, asta după 1958. Finally, this after 1958. Dar revenind la Botnăraș , este sigur că Botnăraș a avut o asemenea discuție pentru că Hrușciov, în memoriile sale, el își amintește și spune că „Botnăraș mi-a zis românii au fost cei care ne-au cerut nouă” But returning to Botnăraș, it is certain that Botnăraș had such a discussion because Khrushchev, in his memoirs, he remembers and says that "Botnăraș told me the Romanians were the ones who asked us" Așa este confirm domnule Vartic ca solicitarea a venit din partea noastră ||confirm||||||||| This is how I confirm, Mr Vartic, that the request came from us

În august 1955 se decide in biroul politic să se pună această problemă a rechemării |||||||||||||recall In August 1955 it was decided in the political bureau to raise this issue of recall

Așa

Conform celor spuse foarte bine de domnul Vartic, a rechemării trupelor sovietice și cu această misiune a fost însărcinat Gheorghe Gheorghiu Dej. |||||||||the recall of|||||||||entrusted with||| ||||||||||||||||||belast met||| According to what Mr. Vartic said very well, Gheorghe Gheorghiu Dej was in charge of recalling the Soviet troops and with this mission.

Da așa cum spunea colegul meu, Dej, un lider care s-a format pe parcurs, amintesc aiciea trecerea lui Corneliu Coposu care spunea că la intrarea în pușcărie a lăsat un muncitor ceferist[2] cu un trecut fără îndoială revoluționar cu ghilimelele de rigoare și a găsit la ieșirea lui din pușcărie un lider politic național. ||||||||leader||||||||here|||||||||||prison||||railway worker|railway worker||||||revolutionary||the quotation marks|||||||||||||| |||||||||||||||||overlijden||||||||||gevangenis||||arbeider|Spoorwegarbeider||||||||"tussen aanhalingstekens"|zoals zei|van toepassing|||||||||||| ||||||||||||||||itt||||||||||||||||vasutas||||||||||megfelelő idéző|||||||||||| Yes, as my colleague, Dej, a leader who trained along the way, said, I remember here the passing of Corneliu Coposu who said that at the entrance to the prison he left a railway worker [2] with a no doubt revolutionary past with the necessary quotes and found on his release from prison a national political leader. Gheorghe Gheorghiu Dej a preferat să paseze sarcina lui Botnăraș tocmai din considerentele pe care le-a arătat domnul.. ||||||pass|task|||||the considerations|||||| ||||||overdragen aan|||||||||||| ||||||átadja||||||szempontok|||||| Gheorghe Gheorghiu Dej preferred to pass Botnăraș's task precisely for the reasons that Mr. showed. Erau niște riscuri prea mari There were too many risks

Da, și ea a fost ridicată, a fost ridicată această problemă în timpul vizitei lui Hrușciov din 21 – 26 (douăzeci și unu, douăzeci și șase) august 1955 când a participat la a 11-a (a unsprezecea) aniversare a eliberării țării de sub dominația fascistă |||||raised||||||||||||||||||||||||||eleventh|||||||domination|fascist Yes, and it was raised, this issue was raised during Khrushchev's visit from 21-26 (twenty-one, twenty-six) August 1955 when he participated in the 11th (eleventh) anniversary of the liberation of the country from under fascist domination

A rostit și-o cuvântare |gave|||speech |uitsprak||| |mondott|||beszédet He also gave a speech

A rostit și-o cuvântare și-atunci Botnăraș a pus această problemă, și există din câte îmi amintesc eu dacă nu greșesc, sunt amintirile lui Gheorghe Apostol care spun e că prima reacție a fost foarte dură, foarte....s-a ridicat în picioare, nervos-isterică dar problema a fost pusă. |||||||||||||||||||||I am wrong||the memories|||||||||reaction||||||||||||hysterical||||| He also gave a speech and then Botnăraș put this problem, and there are as far as I can remember if I'm not mistaken, it is the memories of Gheorghe Apostol who say that the first reaction was very harsh, very .... legs, nervous-hysterical but the problem was posed.

Și este totuși Botnăraș cel care a fost însrăcinat cu această sarcină, ca unul fiind mai cunoscut de către sovietici, unii sovietici îl considerau omul lor, Botnăraș e o figură într-adevăr controversată și nu știu dacă se va rezolva definitiv problema lui. ||||||||entrusted|||task||||||||||||considered||||||figure||||||||||||| And yet it is Botnăraș who was charged with this task, as one being better known by the Soviets, some Soviets considered him their man, Botnăraș is a really controversial figure and I do not know if his problem will be solved definitively. Oricum știu că un coleg pregătește o monigrafie despre Botnăraș. |||||||monograph|| Anyway, I know that a colleague is preparing a monigraph about Botnăraș. Da.

Gheorghe Apostol își amintește că Hrușciov ar fi ripostat vehement, a sărit în picoare, spune Apostol, aprins la față și ne-a calificat pe toți drept naționaliști antisovietici. |||||||||vehement||||to his feet|||||||||||||nationalists|anti-Soviet ||||||||heeft geantwoord|hevig|||||||||||||||||| Gheorghe Apostol remembers that Khrushchev would have vehemently retaliated, jumped to his feet, says Apostol, lit his face and described us all as anti-Soviet nationalists. Asta înseamnă că ar fi, după Apostol, ar fi participat și el la o asemenea discuție, zice, ar fi spus Hrușciov, până acum v-ați simțit bine sub aripa Uniunii Sovietice și acum îi dați cu piciorul? ||||||||||||||||||||||||||||the wing||||||||foot Does this mean that, according to the Apostle, he would have participated in such a discussion, he says, Khrushchev said, so far you have felt good under the wing of the Soviet Union and now you are kicking them? El a obiectat atunci că URSS trebuie să-și mențină trupele în România pentru a preveni un atac al Turciei dinspre Marea Neagră pentru că argumentul introdus de Botnăraș a fost acela că dom`ne, tratatul cu Austria s-a încheiat, nu mai există niciun fel de motivare acuma pentru că motivarea juridică din 1947 a fost , se spunea clar, se stipula în Tratatul de Pace că Uniunea Sovietică își rezervă dreptul de a păstra trupe pe teritoriul României și al Ungariei pentru a asigura securitatea liniilor de legătură cu trupele de ocupație din zona sovietică din Austria. ||objected|||||||maintain||||||prevent||||Turkey||||||the argument||||||||||||||||||||||||||the motivation|||||||||stipulated|||||||||||||||||||||||||of the lines||||||||||| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||afgesloten|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||rögzítve|||||||||||||||||||||||||||||||||||| He objected then that the USSR must keep its troops in Romania to prevent an attack by Turkey from the Black Sea because the argument introduced by Botnaraș was that sir, the treaty with Austria has ended, there is no longer any motivation now because the legal motivation of 1947 was, it was clearly stated, the Peace Treaty stipulated that the Soviet Union reserved the right to keep troops on the territory of Romania and Hungary in order to ensure the security of the lines of connection with the occupation troops in the area. Soviet Union in Austria. Era justificat, dar, tratatul cu Austria se încheiease la 15 mai. |||||||had been concluded|| It was justified, but the treaty with Austria was concluded on May 15. Interesant, a doua zi după ce se crease se semnase tratatul de la Varșivia, și atunci nu se mai justifica. |||||||||had been signed||||||||||was justified Interestingly, the day after it was created, the Warsaw Pact was signed, and then it was no longer justified. Cred eu că momentul principal, poate colegul Vartic are această altă opinie, momentul principal care a dus la încrederea determinat increderea lui Hrușciov în regimul politic și mai ales în Dej a fost revoluția din Ungaria din 1956 în care Dej a jucat un rol foarte important și a contribuit la refacerea partidului comunist ungar și a serviciilor de securitate. ||||||||||||||||||||the trust||||||||||||||||||||||||||||||the restoration|||||||| I think that the main moment, maybe colleague Vartic has this other opinion, the main moment that led to the confidence determined Khrushchev's confidence in the political regime and especially in Dej was the Hungarian revolution of 1956 in which Dej played a very important role and contributed to the restoration of the Hungarian Communist Party and the security services.

Și a serviciilor de securitate. And security services.

Și a serviciilor de securitate. And security services.

El a fost la Budapesta cu o serie de lideri deci momentul 1956 a întărit încrederea lui Hrușciov în regimul comunist. |||||||||leaders||||strengthened|||||| He was in Budapest with a number of leaders, so the moment of 1956 strengthened Khrushchev's confidence in the communist regime. și în liderul său. and in its leader. Mai sunt însă și elemente care duceau la semne de întrebare- a fost raportul secret din februarie 1956 la care Dej a fost prezent. ||||||led||signs|||||||||||||| But there are also elements that led to questions - it was the secret report from February 1956 in which Dej was present. A avut o altă interpretare, Dej s-a simțit direct vizat prin procesul acesta de destalinizare. He had a different interpretation, Dej felt directly targeted by this process of de-Stalinization.

A mai fost și lupta aceea intestină - doi lideri din partidul comunist Chișinevschi și Miron Constantinescu au vrut să-l debarce într-un fel pe Dej. ||||struggle||internal||||||||||||||oust|||||Dej ||||||belső||||||||||||||leváltsák||||| There was also that internal struggle - two leaders of the communist party Chisinau and Miron Constantinescu wanted to land Dej in a way. Dej în mărturiile ulterioare spunea că a fost o manevră a Moscovei, el a reușit să dejoace o asemenea chestiune. ||||||||||||||||foil||| |||||||||manipuláció||||||||||kérdés Already in later testimonies he said it was a Moscow maneuver, he managed to avoid such an issue. Deci problema rechemării trupelor soviectice a fost...nu se poate judeca atât de simplu la o partidă de vânătoare. ||recall||||||||||||||game||hunting ||||||||||||||||||vadászat So the problem with recalling Soviet troops was ... you can't judge so easily at a hunting party. A fost un proces relativ îndelungat, de trei ani în care au contact și elementele de conjunctură, pentru că după 1900 și revoluția ungară, Uniunea Sovietică a fost într-o poziție foarte incomodă, reprimarea a fost deosebit de dură și atunci Hrușciov trebuia să marcheze și la capitolul imagine cu o serie de măsuri de acest gen cum au fost... ||||||||||||||||circumstances||||||Hungarian|||||||||||||||||||||||||||||||||||| ||||||||||||||||körülmények||||||||||||||||elnyomás|||||||||||jelentős lép||||||||||||||| It was a relatively long process, of three years in which the conjuncture elements also have contact, because after 1900 and the Hungarian revolution, the Soviet Union was in a very awkward position, the repression was particularly harsh and then Khrushchev had to score. and in the image chapter with a series of measures of this kind as they were ... Rechemarea trupelor. Recall troops.

Au fost momente de repliere ||||recovery ||||visszavon There were moments of retreat

Apropo de tiranie care-și devorează produsul ||tyranny|||devours| |||||felfalja| Speaking of tyranny that devours its product

Exact sunt întru totul de acord cu domniul Otu, au existat momente favorabile dar au existat și momente nefavorabile din păcate, după `55 ca să vă dau câteva exemple, într-adevăr la raportului lui Hrușciov, la congresul al 20-lea (al douăzecilea) din februarie 1956 unde s-a condmanat cultul personalității era vizat Stalin. |||||||Mr.|||||||||||unfavorable|||||||||||||||||||||||||||condmanat||||| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||elítélte||||| Exactly I totally agree with Mr. Otu, there were favorable moments but there were also unfavorable moments unfortunately, after `55 to give you some examples, indeed in Khrushchev's report, at the 20th congress (the twentieth ) from February 1956 where the cult of personality was condemned was targeted Stalin.

Dar Hrușciov nu s-a limitat numai la condamnarea cultului personalității de la el din URSS ci s-a gândit să condamne și cultul personalității din alte țări. |||||||||of the cult|||||||||||||||||| But Khrushchev did not limit himself to condemning his cult of personality in the USSR, but also thought of condemning the cult of personality in other countries. Era un bun prilej pentru o rocadă. |||opportunity|||castling move |||alkalom|||cserélés It was a good opportunity for a ring road.

Deci lui Dej i-a fost frică în momentul ăla dar el a ieșit și-a zis dom`le vezi , partidul nostru i-a eliminat pe sovietici So Dej was scared at that moment but he came out and said sir see, our party eliminated the Soviets

Acesta e modelul vă rog să-l urmați This is the model please follow it

Deci a fost un moment de cumpănă. ||||||crisis ||||||döntő pillanat So it was a turning point.

Cel mai greu moment a fost totuși revoluția din Ungaria, izbucnirea revoluției din Ungaria, pe fondul liberalizării din iarnă, din februarie `56 că a fost o oarecare liberalizare între ghilimele. ||||||however||||||||||liberalization||||||||||liberalization||quotes The hardest moment, however, was the Hungarian revolution, the outbreak of the Hungarian revolution, amid the winter liberalization of February '56 that there was some liberalization in quotation marks. și în Polonia a fost.. and in Poland it was ..

sigur și atunci izbucnește revoluția în Ungaria. |||breaks out||| |||kitör||| sure, and then the revolution broke out in Hungary.

Păi când a izbucnit revoluția într-un stat socialist se mai putea pune problema să-ți chemi tu trupele care erau de ocupație? Well|||||||||||||||||||||| Well, when the revolution broke out in a socialist state, could it still be a problem for you to call your occupation troops? Nici vorbă! No way! Însă, așa cum spunea domnul Otu, comportamentul lui Dej abilitatea lui, el imediat l-a adus pe Nagy Imre aici l-a ținut în România. |||||||||his ability||||||||||||||| But, as Mr. Otu said, Dej's behavior, his ability, he immediately brought Nagy Imre here and kept him in Romania. El s-a dus și l-a sprijinit pe Cadar s-ajungă la putere, a participat la refacerea partidului comunist din Ungaria și a câștigat încrederea lui , lui Hrușciov. |||||||supported||||||power||||||||||||||| He went and supported Cadar to come to power, participated in the rebuilding of the Communist Party of Hungary and won his trust, Khrushchev. În decembrie `56 delegația română e condusă de Chivu Stoica, Președintele Consiliului de Miniștri, semnează atunci la Moscova o declarație, a dat un pas înapoi și-o să vedeți de ce: ce se afirmă în 1956: „ În condițiile actuale, când există un bloc militar agresiv în Europa occidentală, când se remilitarizează Germania occidentală și se activizează forțele remarșarde, când Statele Unite ale Americii și țările din blocul Atlanticului de Nord întrețin numeroase forțe militare și baze în apropierea țărilor socialiste și refuză să meargă pe calea dezarmării și a soluționărilor pașnice a chestiunilor litigioase între state, Republica  Populară Română și Uniunea Sovietică nu pot să nu fie conștiente de pericolul ce amenință toate statele iubitoare de pace. ||||||||||||Ministers||||||||||||||||||||||||||||||||||||remilitarizes|||||activates||remilitarized forces|||||||||||||||||||||||||||||disarmament|||of the solutions|||of the issues|litigious||||||||||||||aware||||threatens|||loving peace|| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||leszerelés||||békés megold|||vitás kérdések||||||||||||||tudatában vannak||||||||| In December 1956, the Romanian delegation led by Chivu Stoica, President of the Council of Ministers, signed a declaration in Moscow, took a step backwards and you will see why: what was stated in 1956: "In the present conditions, when there is an aggressive military bloc in Western Europe, when West Germany is remilitarized and the Remilitarized Forces are activated, when the United States of America and the countries of the North Atlantic bloc maintain numerous military forces and bases near the socialist countries and refuse to go along the path of disarmament and peaceful settlement of contentious issues between states, the Romanian People's Republic and the Soviet Union cannot but be aware of the danger threatening all peace-loving states. În aceste condții, și ținând seama de situația internațională existente, ambele părți consideră indicată staționarea vremelnică a unităților militare sovietice în conformitate cu Tratatul de la Varșovia pe teritoriul ” ||conditions|||account|||||||||the temporary stationing|temporary||units||||||||||| |||||||||||||||ideiglenes||||||||||||| Under these conditions, and taking into account the existing international situation, both sides consider it appropriate to station Soviet military units temporarily in accordance with the Warsaw Treaty on the territory of " Era practic o tragere de tir, domnule Vartic, o răsturnare a situației. |||shooting|||||||| |||||lövészet|||||| It was basically a shooting, Mr. Vartic, a reversal of the situation.

Categoric

Negarea unor, să spunem tatonări, negocieri sau cel puțin consultații the denial||||explorations|||||consultations tagadás||||||||| Denial of, shall we say, negotiations, negotiations or at least consultations

Și, în... la începutul anului 1957, în aprilie, abia atunci, după mai bine de 10 (zece) ani se semnează un acord între guvernele sovietic și român prin care se reglementează, deci după mai bine de 10 ani statutul trupelor sovietice care erau staționate în România. ||||||||||||||||||||the governments|||||||||||||||||||stationed|| |||||||||||||||||||||||||||szabályozza||||||||||||||

Nu era scris nicărieri. |||nowhere Nici ce efectiv trebuie să fie, nici cu ce forțe, nu era reglementat nimic. Cât de cât aici au fost câteva lucruri clare că As far as here were a few things clear that Oricum exista un acord , un acord |||||megállapodás However there is an agreement, an agreement

Convenția militară din `48?

Nu , este vorba de acordul acesta de care vorbește domnul Vartic din 1957, exista o bază juridică, exista ceva.

De la care se punea problema From which the question arose

Păi eu văd acest acord ca un succes al politicii Bucureștiului care a reușit totuși să, să determine Uniunea Sovietică să încheie un acord. |||||||||||||||||determine||||||

Cât a trăit Stalin, era de la sine înțeles prezența armatei roșii și nu s-a simțit nevoia unui acord. Acordul, domnule profesor Otu, însemna și tratament, să zicem pe principii egale?

Nu, nu , evident că partea de întreținere le revenea autorităților române. ||||||||fell to||

Dar exista o bază juridică pentru prezența trupelor sovietice din România. Probabil, zic eu, a fost și un calcul al liderilor politici români că acceptând un asemenea statut juridic, pot să netezească asperitățile sovietice față de această idee a rechemării de pe teritoriul național. |||||||||||||accepting|||||||smooth over|the rough edges||||||||||| ||||||||||||||||||||simítsák simas|éleskedések||||||||||| Ținea mai mult de strategia pe care a folosit-o. ||||the strategy|||||

Da, de strategie. ||strategy

Oarecum se apropie de strategia principilor români, a domnilor români în Evul Mediu cu un pic bizantinism aici, dar asta e politica. Somewhat|||||of the principles|||||||||||||||| A folosit, da.

Și în cazul ăsta a folosit.

Iertați-mă.

Eu mai cred că a fost și o ambiție a lui Hrușciov. ||||||||ambition||| Domnule eu n-o să-mi chem trupele când vreți voi. Să fie clar, recunosc , el recunoaște în memorie că voi, românii mi-ați cerut, dar o să hotărâm , eu voi decide când anume o să le retrag și în ce condiții. ||||||||||||||||||||||||||visszavonom|||| Și aici chiar îi rămân așa, domnul Otu știu că m-ai incitat să scriu un material chiar cu titlul ăsta, dacă chemarea trupelor sovietice, rechemarea lor în, mă rog, în Uniunea Sovietică a fost o victorie a diplomației românești sau cumva o decizie a Moscovei? ||||||||||||incited||||||||||||||||||||||||victory||of diplomacy||||||| ||||||||||||ösztönözt||||||||||||||||||||||||||||||||| Părerea mea: categoric a fost o decizie a Moscovei. Și a mea la fel.

Adică a fost o decizie a Moscovei. Nu că am vrut noi, nu.

Nu valoram. |we are worth Sigur demersurile românești contează. |törekvések||

Au contat, sigur că au contat.

Contează, contează.

Rămân în istorie.

Rămân în istorie dar nu trebuie să le exagerăm pentru că o mare putere, o super putere cum era Uniunea Sovietică în anii războiului rece nu își permitea gesturi de asemenea amploare doar la inițiativa românilor ci au fost calcule politice, militare strategice deosebite mai ales, și subliniez această chestiune pentru că e foarte important aspectul în economia discuției noastre, retragerea trupelor sovietice să-i spunem o retragere, rechemearea trupelor sovietice din România a fost însoțită de o reducere a trupelor , a efectivelor pactului de la Varșovia. ||||||||exaggerate|||||||||||||||||||||||magnitude||||||||calculations||||distinct strategic|||||||||||||||the discussion||||||||||revising|||||||accompanied by|||||||of the forces|||| |||||||||||||||||||||||||||||||mértékű|||kezdeményezés|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| They remain in history but we must not exaggerate them because a great power, a super power such as the Soviet Union during the Cold War years could not afford such large-scale gestures only on the initiative of Romanians, but there were special political and military strategic calculations, especially, and I emphasize this because it is very important in the economy of our discussion, the withdrawal of Soviet troops, let's call it a withdrawal, the recall of Soviet troops from Romania was accompanied by a reduction of troops, of the Warsaw Pact's manpower.

România trebuia să reducă cu 55.000 de oameni forțele sale armate. Pe de o parte, deci , Uniunea Sovietică retrăgea trupele din România, rechema trupele din România, rechema o divizie de ....din Ungaria, un gest semnificativ, având în vederea presiunea ce a fost în noiembrie 1956, reducea trupele din Republica Democrată Germană și, iată, reducea și efectivele la nivelul Pactului de la Varșovia și România trebuia să se conformeze și s-a conformat în asemenea acțiuni |||||||||||||||||a division||||||||||||||||reducea|||||||look|||||||||||||||conform||||conformed||| Ține și de imagine și ține și de costuri. ||||||||costs tartja||||||||

Neapărat. Absolutely feltétlenül

Economic.

Costă mult mai ușor să ții un militar pe propriul teritoriu decât să-l ții în altă parte, chiar dacă partea gazdă, să spunem așa, acoperă o parte din cheltuieli dar e vorba de armament, de instruire, de celelalte costă mult mai mult și atunci Hrușciov a mers pe o altă paradigmă: a mers pe coexistența pașnică pe întrecerea pașnică între cele două blocuri. |||||||||||||||||||||host|||||||||||||||training|||||||||||||||paradigm||||coexistence|peaceful||the competition||||| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||képzés|||||||||||||||modell||||békés együttél|||||||| It's much easier to keep a military on your own territory than to keep it somewhere else, even if the host party, let's say, covers part of the expenses, but it's about armament, training, the other costs are much more expensive, and then Khrushchev went to another paradigm: he went to peaceful coexistence, peaceful competition between the two blocs.

El era convins. ||meg volt győző Că e mai bun socialismul decât capitalismul. ||||||capitalism

El era convins că socialismul va câștiga și atunci pornind de la aceste principii care i-au ghidat activitatea, a fost de acord cu această decizie, cu rechemarea trupelor de pe teritoriul țării. |||||||||starting||||||||||||||||||||||| He was convinced that socialism would win and so, based on these principles that guided his work, he agreed to this decision, to the recall of troops from the country.

Dar chiar el a inițiat-o . ||||initiated| But he initiated it himself.

Documentul pe care vreau să-l invoc este o scrisoare pe care a scris-o Hrușciov și a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu Dej mulțumit de întreaga lui comportare cât și de ...Și Dej, repet a fost foarte abil să nu-i supere deloc să nu supere stăpânul și atunci la 17 aprilie 1958 este înștiințat de această scrisoare unde Hrușciov scrie „ pe fondul noii destinderi internaționale și având în vedere că România dispune de forțe înarmate de nădejde, capabile să dea o ripostă provocărilor imperialiștilor, URSS consideră că acum nu mai este necesară staționarea trupelor sovietice în România ” iar la 24 mai deci peste o lună, se semnează la Moscova acordul între ministere, ministerul forțelor armate ale Republicii Populare Române și Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice referitor la modalitatea retragerii, să spunem, a trupelor sovietice. ||||||invoke||||||||||||||||||||||behavior|||||||||||||||||||the master||||||informed|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||ministries||||||||||||||||the manner|||||| ||||||hivatkozom|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||kibontakozás|||||||||||||megbízható|||||válasz||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| Documentul pe care vreau să-l invoc este o scrisoare pe care a scris-o Hrușciov și a trimis-o lui Gheorghe Gheorghiu Dej mulțumit de întreaga lui comportare cât și de ...Și Dej, repet a fost foarte abil să nu-i supere deloc să nu supere stăpânul și atunci la 17 aprilie 1958 este înștiințat de această scrisoare unde Hrușciov scrie „ pe fondul noii destinderi internaționale și având în vedere că România dispune de forțe înarmate de nădejde, capabile să dea o ripostă provocărilor imperialiștilor, URSS consideră că acum nu mai este necesară staționarea trupelor sovietice în România ” iar la 24 mai deci peste o lună, se semnează la Moscova acordul între ministere, ministerul forțelor armate ale Republicii Populare Române și Ministerul Apărării al Uniunii Sovietice referitor la modalitatea retragerii, să spunem, a trupelor sovietice. Ele vor fi retrase în perioada 15 iunie-15 august 1958 și aici e interesant – ce au făcut autoritățile române: mitinguri, banchete, mulțumiri. |||||||||||||||||||thanks |||visszavon|||||||||||||||| Au fost.

Flori, drum bun!

Așa este.

Direcția Superioară Politică a Armatei a întocmit un plan de manifestări ocazionate de rechemarea trupelor sovietice din România, foarte interesant, întâlniri la casele armatei, mitinguri ale prieteniei româno-sovietice, întâlniri între militarii fruntași ale celor două armate, mitinguri ale oamenilor muncii, deci a fost un , un plan amplu. |||||||||||occasioned|||||||||||||rallies||||||||leaders||||||||||||||| ||||||kidolgozott||||||||||||||||||||||||||vezető katonák|||||||||||||||széleskör Ideea a fost rechemarea trupelor sovietice din România să fie o manifestare a prieteniei de nezdruncinat dintre Uniunea Sovietică și Republica Populară Română. |||||||||||||||unwavering||||||| Dar, oficialii de la București se așteptau să scape cât mai repede.

Gheoghiu Dej spunea „Dați-le ce vor numai dați-le să plece!” asta susțin unii martori oculari. |||Adjátok|nekik||akarnak||adjatok|||||||szemtanúk|szemtanúk Gheoghiu Dej used to say "Give them what they want, just let them go!", so say some eyewitnesses. De culise, oficial nu putea fi făcută o asemenea declarație, vă dați seama că acele banchete și mitinguri nu trebuia să te bucuri foarte mult ba chiar.. |kulisszák||||||||||||||||||||||||| Behind the scenes, officially such a statement could not be made, you realize that those banquets and rallies were not to be enjoyed very much indeed.

Era o bucurie reținută. |||reserved |||tartózkod It was a restrained joy.

Era o bucurie reținută, da, dar acuma trebuie văzut, regimul poate chiar în unele manifestări a fost și sincer, pentru că-și datora pozițiile la care au ajuns, câștigate, datorită prezenței Armatei Roșii și trebuia să mulțumească. |||||||||||||||||||||||positions|||||||||||||thankful It was a restrained joy, yes, but now it must be seen, the regime may even have been sincere in some manifestations, because they owed their positions, gained, thanks to the presence of the Red Army and they had to thank.

Pe care Hrușciov  i le-a adresat lui Gheorghiu Dej dacă nu era armata noastră, voi n-ați mai fi avut partidul la putere. Khrushchev addressed to Gheorghiu Dej If it were not for our army, you would not have had the party in power.

n-ați fi avut partidul la putere și asta este așa dacă nu ...era armata roșie partidul nu venea la putere și regimul nu se consolida. |||||||||||||||||||||||||consolidated |||||||||||||||||||||||||megerősödött

Avem și o mărturie în ediția de astăzi, aparține domnului colonel în rezervă, Gheorghe Cristache la rândul său istoric militar, care a trăit acele vremuri. |||testimony|||||belongs to|||||||||||||||| |||||||ma mai|||||||Cristache|||||||||| We also have a testimony in today's edition, from the retired colonel Gheorghe Cristache, a military historian who lived through those times.

Pe atunci anul 1958, se afla în garnizoana Timișoara . ||||||garrison| ||||||laktanyában| un interviu de Mirela Bozovan. Sentimentele populației față de trupele sovietice – la început au fost cu flori și cu nu știu ce cu urcarea pe tancurile sovietice când au intrat trupele sovietice în București și în celelalte orașe ale țării. ||||||||||||||||||climbing||||||||||||||||

Realitatea este că am fost ocupați. România a pierdut războiul. În 1958 eram în Timișoara cu grad de căpitan la trupele de apărare antiaeriene a teritoriului. ||||||||||||antiaircraft|| Prezența trupelor sovietice era foarte numeroasă în comparație cu alte garnizoane, de exemplu, în Pitești sau în sfârșit, în Craiova. ||||||||||garrisons||||||||| Pentru noi ca militari un moment deosebit a fost revoluția maghiară din octombrie 1956 în care noi eram încazarmați zile întregi și populația era într-o încordare mai deosebită pentru că era aproape de granița cu Ungaria și evenimentele din Ungaria se simțeau foarte intens, cu atât mai mult cu o parte din trupele din Timișoara, trupe sovietice au fost angajate pentru scurt timp în înăbușirea revoluției din Ungaria. |||||||||||||||||in the barracks||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||employed|||||suppression||| ||||||||||||||amelyben|||laktanyában||||||||feszültség|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||elnyomásában||| Cum erau relațiile dintre dumneavoastră și militarii sovietici? ||||ön|||

Relativ normale.

Noi nu ne temeam atât de trupele sovietice cât de consilierii militari care se-amestecau în toate treburile noastre, ale armatei române, ale comandamentelor militare române. ||||||||||||||interfered|||||||||of the commands|| |||||||||||||||||||||||parancsnokság|| Ei trebuia să cunoască toate activitățile și uneori le impuneau. |||||||||they imposed |||||||||kényszerítette They had to know all the activities and sometimes they imposed them. De exemplu aplicație, trageri de luptă și așa mai departe. ||application|draws|||||| În momentul în care s-a aflat că trupele sovietice urmează să părăsească România ați primit ordine speciale să le spunem, din partea superiorilor? |||||||||||||||||||||||the superiors

Nu.

Cum să vă purtați cu ei... How to deal with them...

Nu, nu, nu.

Nu i-ați condus la gară cu flori și..

Nu!

Au plecat așa de liniștiți, au venit cu tam-tam, pe tancuri și cu flori și cu nu-știu-ce. ||||calm||||||||||||||| La plecare a fost o liniște...nu s-a observat o agitație deosebită cu plecarea trupelor sovietice. |||||silence||||||agitation||||| S-a observat după retragerea trupelor sovietice o oarecare liniște, destindere, pentru că ei au ocupat o mare parte din spațiile armatei române și din spațiile civile. ||||||||||||||||||||the spaces|||||| Locative? Locative helyhatározó

Sigur că da.

Cadrele noastre trebuia să fie înghesuite uneori și câte două familii în același spațiu, în același apartament. |||||crowded||||||||||| Și eu am fost.. am stat în apartament cu încă o familie și după ce au plecat am primit un spațiu care a fost eliberat de o familie- că ei venise și cu familia- de cadre sovietice. Vă mai pot spune ceva, că trupele sovietice fiind numeroase în Timișoara aveau și niște magazine. Și ce cumpărați de acolo?

Eu am cumpărat o servietă din piele fabricată în Bulgaria. ||||briefcase|||made|| ||||bőr aktatáska|||||

Cumpăram ciorapi sovietici, cumpăram batiste ungurești, stofe din republica democrată germană pentru că la noi în perioada aia era criză, nu se găseau. we were buying|socks|||handkerchiefs|Hungarian|fabrics|||||||||||||||| ||||||anyagok|||||||||||||||| După plecarea trupelor sovietice din Timișoara, acolo unde dumneavoastră erați căpitan, mi-ați spus. After the Soviet troops left Timisoara, where you were a captain, you told me.

Căpitan.

S-a schimbat ceva în organizarea armatei române?

Influența plecării trupelor sovietice s-a constatat și s-a manifestat în mod deosebit prin relaxarea situației generale social-politice. |||||||||||||||the relaxation of|||| ||||||megállapítva|||||||||||||

Dar în armată ce însemna relaxare?

Nu mai depindeam de consilierii militari sovietici, nu mai depindeam cu organizarea importantelor activități în armată în comandamente, în unități, de prezența generalilor sau consilierilor sovietici și de atunci din 1958, armata română, ca și societatea românească în general au trecut la revenirea într-o oarecare măsură, a tradițiilor românești. ||I depended||||||||||important activities|activities||||headquarters|||||of the generals||advisers|||||||||||||||passed||||||||of the traditions| |||||||||függtem|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||

Uniformele – până atunci erau uniforme, copie, într-o oarecare măsură după uniformele sovietice. the uniforms|||||||||||| De asemenea, erau tradițiile cultul eroilor de exemplu, uitați pe 13 iunie se sărbătorește Ziua Eroilor, deci tradițiile românești au început să revină la normal. |||the traditions||of the heroes|||||||is celebrated||||||||||| Domnul colonel în rezervă, Gheorghe Cristache cu o rememorare a acțiunii de retragere a armatei roșii din România. ||||||||recollection|||||||||

Militarii sovietici au plecat, au plecat și consilierii după cum spuneați, a rămas agentura și oameni de încredere ai Moscovei. ||||||||||you said|||the agency||||trustworthy people|| |||||||||||||ügynökség|||||| The Soviet military left, the advisors left as you said, the agents and Moscow's confidants remained. Cum au privit autoritățile militare românești această prezență? ||viewed||||| Cum au reușit? How did they do it? Nu, aici fac o mică rectificare față de ce spuneați dumneavoastră. |||||correction||||| |||||korrekció||||| No, here I make a small correction to what you were saying.

Vă rog.

Au plecat trupele, dar consilierii au rămas.

Până în `63.

Da, adică au continuat după 1958, consilierii au rămas, ba mai mult, vreau să vă spun. Yes, I mean they continued after 1958, the councillors stayed, moreover, I want to tell you.

Chiar consilieri militari, militari

Militari, da , în 1959 Dej mai cerea 9 consilieri- am găsit un document.

Mai cerea el 9 consilieri militari. He also asked for 9 military advisers. Poate că făcea parte din jocul său. |||||game|

El nu avea nevoie, trimitea...îl urmăreau, armata era încă sub reformă, că mă gândesc și la cartea pe care am publicat-o noi cu reforma armatei române, pentru că ea, armata, continua să se reformeze sub toate aspectele, categoric că după modelul sovietic. ||||||were reforming||||||||||||||||||||||||||||||||||||| He didn't need it, he sent...they were following him, the army was still under reform, I'm thinking of the book we published on the reform of the Romanian army, because the army continued to reform in all aspects, definitely following the Soviet model.

Au trecut la uniforma.. |||uniform They switched to uniform...

Uniforma era categoric sovietică, erau la marină gradele alea căpitan, servovorangă, aftarovorang și tergivorang, adică rangul trei, doi, unu, adică toate gradele, erau după, erau gradele strict .. ||||||navy||||serviceman|aftarovorang||tergiversing||rank||||||||||| ||||||||||szervovorang|aftarovorang||tiszti rang|||||||||||||

Mai este un aspect: armata română cum s-a construit ea în anii `50 era dependentă de sprijinul sovietic. ||||||||||||||||támogatás|

Deci sub aspectul dotării, sub aspectul munițiilor, sub aspectul instruirii era încă dependentă de armata sovietică și așa într-un fel a rămas până la sfârșitul regimului comunist, pentru că vreau să precizez pentru ascultătorii noștri, niciodată România n-a cerut ieșirea din Tratatul de la Varșovia. |||equipment|||ammunition|||training|||||||||||||||||||||||emphasize|||||||||||||| |||||||||képzés||||||||||||||||||||||||||||||||||||| So in terms of equipment, ammunition and training, it was still dependent on the Soviet army and remained so until the end of the communist regime, because I would like to point out to our listeners that Romania never asked to leave the Warsaw Treaty. Era o chestiune de geopolitică, de strategie, Ceaușescu a obținut o anumită autonomie dar n-a pus niciodată retragerea din Tratatul de la Varșovia deși liderii sovietici, în discuțiile pe care le-au avut, mai ales după 1968, l-au acuzat pe Ceaușescu că vrea să se retragă din Tratatul de la Varșovia dar nu există o cerere oficială așa cum avem în cazul Ungariei, când în `56 când Imre Nagy a declarat neutralitatea țării și deși armata română era încă dependnetă, până s-a făcut industria națională de apărare era încă dependentă de suportul sovietic. ||||geopolitics|||Ceaușescu||||certain|||||||||||||||||discussions|||||||||||||Ceaușescu|||||||||||||||request|||||||||||||||||||||||dependent||||||national industry|||||||support| It was a question of geopolitics, of strategy, Ceaușescu obtained a certain autonomy but never withdrew from the Warsaw Treaty although the Soviet leaders, in the discussions they had, especially after 1968, accused Ceaușescu of wanting to withdraw from the Warsaw Treaty but there was no official request as we have in the case of Hungary, when in '56 when Imre Nagy declared the neutrality of the country and although the Romanian army was still dependent, until the national defense industry was made it was still dependent on Soviet support. Acest lucru s-a văzut foarte bine în anul 1968 când aveam rachete nu aveam focoase, când aveam anumite categorii de armament dar nu aveam muniție, și așa mai departe. ||||||||||||||warheads|||||||||||||| Și e aici s-a trecut, a fost elementul central care a determinat activarea acestui principiu de crearea a unei -o schimbare politică desigur, crearea unei industrii naționale de apărare care a înregistrat anumite progrese în anii `70-`80 . |||||||||||||activation|||||||||||||industries|||||||||| Și acum, în spijinul a ceea ce spuneați dumneavoastră, într-adevăr, trupele au plecat, dar au rămas pe loc așa cum spuneam, o serie de elemente de logistică, de infrastructură, era vorba de depozite, de muniție, cu muniție, bineînțeles, depozite de carburanți, lubrefianți, materiale de punte pentru marină și alte materiale necesare Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia și de care aveam o întreagă răspundere, și așa cum spuneați de-abia în 1971 am găsit și eu după 13 ani, mareșalul sovietic Zaharov a trimis o telegramă generalului colonel Ion Ioniță prin care îi făcea cunoscut că rezervele flotei URSS din Marea Neagră aflate pe teritoriul României vor fi înapoiate URSS. |||support of||||||||||||||||||||||||||||||||||||||fuels|lubricants|||bridge materials|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||the fleet|||||||||||back| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||kenőanyagok|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||| And now, in support of what you were saying, indeed, the troops did leave, but there remained in place, as I was saying, a number of logistical elements, of infrastructure, it was a question of depots, of ammunition, with ammunition, of course, fuel depots, lubricants, deck materials for the navy and other materials necessary for the United Armed Forces of the Warsaw Treaty and for which I had full responsibility, and as you were saying, it was only in 1971 that I found, after 13 years, the Soviet Marshal Zaharov sent a telegram to General Colonel Ion Ion Ionita informing him that the reserves of the USSR fleet in the Black Sea on the territory of Romania would be returned to the USSR.

Iată până unde s-au întins. |||||kiterjedtek Din păcate, aici se încheie o altă ediție a emisiunii Istorica, domnule profesor Petre Otu, domnule Comandor Gheorghe Vartic, vă mulțumesc.

Și noi mulțumim.

Mulțumesc și ascultătorilor, regia de montaj Eugenia Ivanov și Ancuța Tudorache, regia de emisie a fost semnată de Mariana Băjenaru și Monica Zaharia.

Sunt George Popescu, aici e Radio România Actualități urmează Radiojurnalul și Agenda Globală.