Dușmancele

Las ochii, mamă, las să plângă!

Tu-n leagăn tot cu mâna stângă

Mi-ai dat să sug de-aceea sânt

Nătângă!

Dar n-am pus doară jurământ,

Să merg neplânsă în mormânt!

Nu plâng că mi-e de Leana teamă;

De ciudă plâng eu numai, mamă.

Cuvintele ei nu le ieu

În samă,

Dar mi-e rușine și mi-e greu,

Că scoală satu-n capul meu.

Ea duce sfat din casă-n casă

Că n-am broboade de mătasă,

N-am șorț cu flori și dacă n-am

Ce-i pasă?

N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam;

Și n-o să-mi meargă neam de neam.

Stă-n drum de vorbă cu vecine

Și bate-n pumni: Să mor îmi vine,

Auzi tu! Să se prindă ea

Cu mine!

Știi, ieri, la moară, ce spunea?

Că-s proastă foc și gură rea!

Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră,

S-ajungă ea Lucsandrei noră!

O, meargă-i numele! N-o vezi

La horă?

Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi;

Fă cruce, fa, să nu-l visezi.

Nu l-aș purta nici de poruncă!

Ce poartă ea, alt om aruncă.

C-un rând de haine-o văd mergând

La muncă,

La joc și hori același rând,

Îl poartă-ntruna, și de când!

Lucsandra-i doară preuteasă,

Ea-și cată noră mai aleasă,

S-o ducă-n bunuri și-n duium

Acasă.

Ea n-a ajuns, oricum și cum,

Să-și strângă nora de pe drum.

Să-și ieie noră pe-o satană?

Că e săracă și golană;

De ce nu vine ca să-i dau

Pomană?

Nu-i casa lor în care stau

Și-n casă nici cenușă n-au!

Auzi tu, mamă, câte-mi spune?

Și-aleargă-n sat să mai adune

Și câte porecliri pe-ascuns

Îmi pune.

De-aș sta să-i dau și eu răspuns,

La câte legi am fi ajuns!

Ea-mi sare-n drum, că doară-doară

M-apuc să-i spui o vorbă-n poară;

Și dacă tac, îi vin călduri

Să moară.

Să vezi tu, mamă,-njurături!

Că ea cu mă-sa-s zece guri.

Cu gura, mă-sa bate-o gloată,

Și-i de otravă Leana toată

Mi-ar pune capul sub picior,

Să poată.

Dar lor pe plac eu n-am să mor,

Că n-am ajuns la mila lor.

De foame nu dau popii ortul!

Eu iarna singură-mi țes tortul

Și umblu și eu cum socot

Că-i portul.

De n-am mătăsuri, am ce pot,

Nici bun prea-prea, nici rău de tot.

Mă prind cu ea? Cel sfânt s-o bată!

Dar cum mă prind? Ea e bogată,

Ce haine mi-am făcut ca ea

Vrodată?

La joc mă poți oricând vedea

Cu fetele de sama mea!

Ori am vorbit cu dânsa glume?

O fac de râs și-i scot eu nume?

Ori ies, gătită-n ciuda ei,

În lume?

Îi știu eu focul ochii mei!

Lisandru e, că alta ce-i?

Dar ce? Îl țiu legat de mine?

Îl trag de mânecă? Ba bine!

El vine-așa, de dragul lui,

Când vine.

Eu nu pot ușa să i-o-ncui,

De stă prea mult, eu cum să-i spui?

Sunt eu la urmă vinovată,

Că Leana umblă ca turbată

Să-l vadă-n casa lor intrând

O dată?

Și dacă lui nu-i dă prin gând,

Ea blastemă de nu-și dă rând!

Dar poate da ea bobi cu sâta!

O fierbe ciuda pe urâta,

Că-s mai frumoasă decât ea,

Și-atâta!

Să aibă Leana-n frunte stea,

Nu-i partea ei ce-i partea mea.

Că boii-s buni, bine-i bogată;

Dar dacă pui flăcăi odată

S-aleagă dânșii cum socot

O fată:

Bogata-și pupă boii-n bot,

Îmbătrânind cu boi cu tot!