Păstorița

Umbre mari răsar pe cale,

Ziua moare după culmi;

De pe coastă, pe sub ulmi,

Se scoboară mieii-n vale.

Obosit și blând popor!

Și cântând, pășește-agale

O copilă-n urma lor.

Noapte bună, soare sfânt,

Până mâine! Noapte bună!

Mâine iar vom fi-mpreună,

Tu să râzi și eu să cânt.

Mâine până-n zori te scoală,

Adă flori de-argint în poală

Și le-așterne pe pământ!

Și, murind, întinerește

Soarele de dragul ei,

Și-o cunună de scântei

El prin păr i le-mpletește:

Mâine dacă n-oi veni.

Păru-n apă ți-l privește,

Dor de mine de-ți va fi!

Și-i va fi de soare dor!

Mâine blonda păstoriță,

Despletind a ei cosiță

Toată ziua la izvor,

Va privi cu drag la plete

Pline de-aur ce i-l dete

Soarele ascuns sub nor.