×

Nós usamos os cookies para ajudar a melhorar o LingQ. Ao visitar o site, você concorda com a nossa política de cookies.


image

Poezie - Mihai Eminescu, O, TE-NSENINA, INTUNERIC RECE…

O, TE-NSENINA, INTUNERIC RECE…

O, te-nsenina, intuneric rece

Al vremei. Infloreste-n neagra-ti

Spelunca umeda ca si ebenul cel topit,

Fa ca sa straluceasca pe-acea cale

Ce duce-n vecinicie toate-acele

Fiinte nevazute, cari sunt,

Desi trec nesimtite, ca si vremea

Ce vremuieste-adanc in tot ce e.

Sa vad trecand in haina cuvenita

Acele ganduri, ce-atunci cand apar

Nemuritoare par, pentu c-apoi

Nici sa nu stii cum de au disparut

Din mintea secolilor lungi, greoi -

Ca si cand n-ar fi fost. Cate fiinte

Ar trebui sa treaca pe-a ta cale:

Unele mandre, tantose, regale,

Cu-ncoronata frunte - imbracate

In purpura; altele dulci, cu ochii

Moi, mari, albastri… albe ca si crinul,

Miscand a lor corp voluptos, ce-nvita

Mai aruncand priviri de muritoare,

Mai cautand iubire, ca Sirene;

Unele-nchipuite, alte tampe,

Unele aspre, altele duioase,

Toate cerand brevet la nemurire

Si toate strecutandu-se cu toate astea

Pe calea care duce la orasul

Uitarii, ingropat de vecinicie.

Dar deasupra-astei multimi pestrite

De ganduri trecatoare, vezi departe

Muntii de vecinici ganduri ridicand

A lor trufasa frunte catre cer:

Cu nepasare ei privesc la toate

Efemeridele ce trec in vale

Cantand, vuind, certandu-se si toate

Aspirand la un lucru care-n veci

Nu poate fi a lor - eternitatea.

O, TE-NSENINA, INTUNERIC RECE… O, TE-NSENINA, COLD DARKNESS...

O, te-nsenina, intuneric rece

Al vremei. Infloreste-n neagra-ti

Spelunca umeda ca si ebenul cel topit,

Fa ca sa straluceasca pe-acea cale

Ce duce-n vecinicie toate-acele

Fiinte nevazute, cari sunt,

Desi trec nesimtite, ca si vremea

Ce vremuieste-adanc in tot ce e.

Sa vad trecand in haina cuvenita

Acele ganduri, ce-atunci cand apar

Nemuritoare par, pentu c-apoi

Nici sa nu stii cum de au disparut

Din mintea secolilor lungi, greoi -

Ca si cand n-ar fi fost. Cate fiinte

Ar trebui sa treaca pe-a ta cale:

Unele mandre, tantose, regale,

Cu-ncoronata frunte - imbracate

In purpura; altele dulci, cu ochii

Moi, mari, albastri… albe ca si crinul,

Miscand a lor corp voluptos, ce-nvita

Mai aruncand priviri de muritoare,

Mai cautand iubire, ca Sirene;

Unele-nchipuite, alte tampe,

Unele aspre, altele duioase,

Toate cerand brevet la nemurire

Si toate strecutandu-se cu toate astea

Pe calea care duce la orasul

Uitarii, ingropat de vecinicie.

Dar deasupra-astei multimi pestrite

De ganduri trecatoare, vezi departe

Muntii de vecinici ganduri ridicand

A lor trufasa frunte catre cer:

Cu nepasare ei privesc la toate

Efemeridele ce trec in vale

Cantand, vuind, certandu-se si toate

Aspirand la un lucru care-n veci

Nu poate fi a lor - eternitatea.