×

Мы используем cookie-файлы, чтобы сделать работу LingQ лучше. Находясь на нашем сайте, вы соглашаетесь на наши правила обработки файлов «cookie».


image

George Coșbuc - Balade si Idile, Regina ostrogoților

Regina ostrogoților

Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad,

Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,

Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei—

Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;

Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,

Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,

Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân,

Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân.

Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge

Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge.

Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău,

De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău.

Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! și-am zis: e bine!

Tu-i ești tată și ai dreptul peste fiul meu ca mine.

Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi,

N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi.

Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de regina,

Teodat, îți temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

Am putut să fac revoltă, ori pe-ascuns să te omor,

N-am făcut-o, că mi-e milă! Nu de tine, de popor!

Tu erai un om de luptă, fără rang și fără nume,

Eu ți-am dat coroana țării, să te fac stăpân pe-o lume.

Și-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai?... E tot atât!

Dacă moartea mea ți-ajută, vino, strânge-mă de gât.

Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi, că-i mișelie!

Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!"

Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept,

Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept.

Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda

Sângelui țâșni din rană; și-a căzut Amalasunda.

Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot

A-nvârtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot.

A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stâncă

Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă.

Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt,

Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt.

Parcă negrele blesteme și le-amestecau haotic

Mii de glasuri, țara toată, tot poporul ostrogotic.

Teodat, tu râzi! Dar moarta cea lipsită de sicriu

Își va răscula poporul, să te sfâșie de viu!

Regina ostrogoților

Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad,

Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară,

Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară.

Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei—

Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei!

E regina ostrogotă! Dar în turn aici e roabă;

Lacrimile-n ochii palizi îi sunt singura podoabă.

În tăcerea din odaie-i intră cruntul Teodat,

Ea se-ntoarce tristă, blândă: —"Tu-mi ești rege și bărbat.

M-ai privit întotdeauna ca pe-o piedică din cale,

Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gândurilor tale?

M-ai închis aici în lanțuri; am răbdat în chip păgân,

Și mi-am zis: El are dreptul! Mi-e bărbat și mi-e stăpân.

Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge

Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge.

Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău,

De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău.

Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! și-am zis: e bine!

Tu-i ești tată și ai dreptul peste fiul meu ca mine.

Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi,

N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi.

Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de regina,

Teodat, îți temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

Am putut să fac revoltă, ori pe-ascuns să te omor,

N-am făcut-o, că mi-e milă! Nu de tine, de popor!

Tu erai un om de luptă, fără rang și fără nume,

Eu ți-am dat coroana țării, să te fac stăpân pe-o lume.

Și-acum asta-i răsplătirea ce mi-o dai?... E tot atât!

Dacă moartea mea ți-ajută, vino, strânge-mă de gât.

Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi, că-i mișelie!

Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!"

Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept,

Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept.

Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda

Sângelui țâșni din rană; și-a căzut Amalasunda.

Și plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot

A-nvârtit pumnalu-n carne să se scurgă viul tot.

A deschis apoi fereastra, și pe colțuroasa stâncă

Hohotind a-mpins cadavrul în prăpastia adâncă.

Surd vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt,

Urletul suna sinistru ca un urlet de mormânt.

Parcă negrele blesteme și le-amestecau haotic

Mii de glasuri, țara toată, tot poporul ostrogotic.

Teodat, tu râzi! Dar moarta cea lipsită de sicriu

Își va răscula poporul, să te sfâșie de viu!