Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (4)
Vladimir Vedraşko: „Şi bani probabil nu prea sunt, fiindcă nu sunt nici în alte domenii.”
Emil Hurezeanu: „Ei primesc de la guvern, în orice caz ca să continuăm gândul domnului Volodin, de la acest guvern”
Vladimir Vedraşko: „Şi acum m-aţi ajutat să dau şi eu răspunsul pe care-l aveam eu. Cît a vorbit colegul meu, m-am gândit că mass media în orice ţară, totuşi, este o a patra, sau putem s-o numim oricare, dar e o putere. Deci, în mass media oriunde se prezintă lucruri în interesul puterii.”
Emil Hurezeanu: „Nu chiar peste tot, nu în Europa de Vest, de exemplu, unde televiziunile au un statut de autonomie, public. Adică sunt instituţii publice, fără să fie instituţii de stat, sau guvernamentale.”
Vladimir Vedraşko: „Cred că nu întâmplător de mai multe ori reprezentanţii puterii din România s-au referit la modul în care sunt prezentate fenomenele de opoziţie în Italia sau în Franţa. Fiindcă probabil ei au cunoscut că nu toate lucrurile se dau la o asemenea scară largă, cum se dau acum în România.”
Emil Hurezeanu: „Păi şi pentru că situaţiile sunt foarte diferite. Ţările astea foarte stabile, cum sunt democraţiile occidentale, nu mai au nevoie să reflecte în mod imediat, direct şi pe larg evoluţia fenomenului politic. Există canale stabile pentru expresia politică şi înafara televiziunii. Pe când în aceste ţări, în România mai ales, televiziunea este în mod clar un instrument de putere, unde reflectarea prin televiziune este acţiune politică.”
Vladimir Vedraşko: „Eu cred că orice mass media este un instrument de putere atun când este singur. Pentru o democraţie şi pentru libera exprimare a unei opinii sau a alteia, trebuie să existe mai multe posturi de televiziune, radio, de ziare. Cu ziarele s-a întâmplat acest lucru şi este evident. Cu televiziunea vedeţi că încă nu s-a întâmplat, dar vreau să subliniez cuvântul „încă”. Eu sunt sigur că se va întâmpla acest lucru. Procesul a fost foarte dureros şi la noi, dar iată că s-a pornit şi apare. Toate nu pot fi născute într-o singură zi. Trebuie să - dacă nu să avem răbdare - atunci măcar să înţelegem uneori, că toate lucrurile nu pot fi implementate imediat.”
Emil Hurezeanu: „Pentru că am ajuns la mediile de informare, vreau să vă pun o întrebare care sună foarte partizan, totuşi am s-o pun. Aveţi o părere mai bună despre Europa Liberă, decât faţă de Televiziunea română? Vă interesează Europa Liberă?
Viktor Volodin: „Da, sigur că da. Pe mine mă interesează Europa Liberă, pentru că mi-a servit foarte bine şi înainte şi acum. Dar eu nu pot să exclud din ce folosesc aici ca sursă de informare televiziunea română, programul de actualităţi, programele speciale. Dar din păcate, Televiziunea română are un singur program, pentru că programul al doilea nu este program adevărat. Videoclipurile sunt bune, dar nu întotdeauna, nu întreaga zi.”
Emil Hurezeanu: Şi acum urmează întrebarea pe care un redactor de la Europa Liberă o pune unui redactor de la Pravda: Ce părere aveţi despre Europa Liberă?
Vladimir Vedraşko: „Eu acum ascult mai puţin Europa Liberă fiindcă într-adevăr încerc să adun, să culeg informaţiile de la faţa locului de aici, evident. Însă aş dori să spun că una din principalele surse atunci, înainte de schimbarea regimului aici, a fost Europa Liberă. Şi în ce sens? Vreau să spun că dădea nu numai multe informaţii, chiar dacă uneori vedeam că aici la faţa locului e puţin exagerat, adică dincolo e puţin exagerat, sau e puţin deformat, nu prea multe asemenea lucruri am observat atunci. Dar e important să existe altă sursă de informaţie, ca să dea un alt punct de reper, o altă opinie. Deci să informezi oricum o viziune stereoscopică, dacă vreţi, faţă de eveniment. Şi mie îmi pare bine că noi acum am ajuns într-o perioadă, când şi la noi în Uniunea Sovietică nu se mai bruiază staţiile de la Munchen. Şi Radio Svoboda în limba rusă, şi orice post de radio. Fiindcă puterea a început să aibă încredere şi mă bucură lucrul acesta, dacă nu deplină, măcar mare încredere în popor, în oamenii care au capul lor să judece lucrurile. Şi atunci ziariştilor nu le rămâne decât să exprime părerea lor fie la un post, fie la la altul, fie într-un ziar, fie la altul. Fiecare îşi face meseria acolo unde lucrează. Şi e normal. Eu cred că Europa Liberă şi emisiunile ei eu n-o să le uit niciodată. Am stat cu radio, cu casetofon, am reascultat de mai multe ori, şi într-adevăr primeam multe informaţii de acolo. În legătură cu aceasta am vrut să vă întreb, dacă îmi permiteţi – în Opinia Studenţească din ianuarie a fost un articol în care s-a spus că până la urmă şi cei de la Europa Liberă se pare că au acceptat că au fost păcăliţi, dar se pare că nu au ajuns să spună acest lucru. A fost un interviu în Opinia Studenţească, mi se pare cu dumneavoastră. Şi concluzia acestui interviu a fost, sau titlul era „Cum a fost păcălită Europa Liberă?”.
Emil Hurezeanu: „Da, cred că era o scoatere din context, titlul bineînţeles. Ştiţi că în Franţa a apărut anul trecut o întreagă carte despre marea păcăleală a ziariştilor străini occidentali cu povestea de la Timişoara, cu 60.000 de morţi. Păcăliţi e mult spus. În orice caz, am căzut şi noi oarecum pradă unui entuziasm uşor de înţeles atunci, având în vedere ce se întâmpla şi când se întâmpla, după tot ce se întâmpla în România în decembrie '89. Şi am fost pentru foarte puţin timp, de altfel, sincer convinşi că ceea ce s-a întâmplat în România este într-adevăr o revoluţie anticomunistă. Cred că ne acordaţi beneficiul dubiului acum...”
Vladimir Vedraşko: „Bineînţeles.”
Emil Hurezeanu: „ ...Nu mai suntem de aceeaşi părere astăzi.”
Vladimir Vedraşko: „Bineînţeles, fiindcă nici noi nu am avut aceeaşi părere de-a lungul săptămânilor şi lunilor care au venit după aceea. A fost foarte clar că ceva era pe de desubt.”
Emil Hurezeanu: „Domnilor colegi, domnule Vedraşco, corespondentul Pravdei la Bucureşti, domnule Volodin, corespondentul Izvestiei la Bucureşti, Emil Hurezeanu, corespondentul Europei Libere la Bucureşti, vă mulţumeşte pentru această discuţie pe care aproape că aş putea s-o numesc „tovărăşească”. În sensul cel mai bun. Vă mulţumesc.
Vladimir Vedraşko: „Vă mulţumim şi noi.”
