×

我們使用cookies幫助改善LingQ。通過流覽本網站,表示你同意我們的 cookie policy.


image

Poezie - Mihai Eminescu, Iar fața ta e străvezie

Iar fața ta e străvezie

Ca suprafața albei ceri

Și numai ochii mari sunt turburi

De umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,

Tu, ideal în ochii mei,

Tu, ce femeie între flori ești

Ș-o dulce floare-ntre femei.

De-ai rămânea pe veci frumoasă,

Precum te simt, precum te văz,

Ca-n părul tău cel lung și galben

Eu flori de-a verii să așez!

Dar în curând și nici o umbră

Din frumusețea ta n-ai fi

Trei zile numai vei fi astfel

Apoi... apoi vei putrezi.

Pământ nesimțitor și rece,

De ce iluziile sfermi?

De ce ne-arați că adorarăm

Un vas de lut, un sac de viermi?

Iar fața ta e străvezie

Ca suprafața albei ceri

Și numai ochii mari sunt turburi

De umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,

Tu, ideal în ochii mei,

Tu, ce femeie între flori ești

Ș-o dulce floare-ntre femei.

De-ai rămânea pe veci frumoasă,

Precum te simt, precum te văz,

Ca-n părul tău cel lung și galben

Eu flori de-a verii să așez!

Dar în curând și nici o umbră

Din frumusețea ta n-ai fi

Trei zile numai vei fi astfel

Apoi... apoi vei putrezi.

Pământ nesimțitor și rece,

De ce iluziile sfermi?

De ce ne-arați că adorarăm

Un vas de lut, un sac de viermi?